Codul de executare

(1) Procedura de executare are sarcina de a apăra şi a realiza drepturile şi libertăţile persoanelor fizice şi ale asociaţiilor lor, interesele persoanelor juridice prin executarea silită a hotărîrilor, deciziilor, încheierilor, ordonanţelor, sentinţelor cu caracter civil ale instanţelor de judecată, precum şi a hotărîrilor altor organe, denumite în continuare documente executorii, dacă legea nu prevede altfel.

(2) În scopul îndeplinirii acestei sarcini, legislaţia privind executarea stabileşte competenţa organelor de executare, statutul lor, modul şi condiţiile de executare silită a documentelor executorii.

Legislaţia privind executarea constă din prezentul cod şi alte acte normative care nu contravin Constituţiei Republicii Moldova şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă în tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte reglementări decît cele prevăzute în prezentul cod, se aplică reglementările tratatului internaţional.

Organele de executare asigură executarea silită a documentelor executorii în strictă conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte normative.

Modul şi condiţiile de punere în executare a documentelor executorii se extind asupra persoanelor cu funcţie de răspundere, persoanelor fizice, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, şi asupra persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare.

(1) Creditorul dispune de dreptul de a cere executarea silită a documentelor executorii, precum şi de a renunţa la executarea începută sau de a amîna pornirea ei, în limitele prescripţiei dreptului stabilit.

(2) Părţile în procedura de executare (creditorul şi debitorul) pot executa documentul executoriu prin încheierea unei tranzacţii.

Modul şi condiţiile de punere în executare a documentelor executorii se stabilesc pe baza principiului respectării drepturilor omului şi nu pot avea ca scop pricinuirea suferinţelor fizice şi morale sau a prejudiciilor materiale.

(1) Procedura de executare se desfăşoară în limba moldovenească.

(2) Dacă participanţii la procedura de executare nu posedă limba moldovenească, ei au dreptul de a lua cunoştinţă de actele procedurii de executare şi de a vorbi prin interpret.

(1) La executarea documentelor executorii, executorul judecătoresc este independent şi se supune numai legii.

(2) Orice imixtiune în activitatea de executare a documentelor executorii este inadmisibilă şi atrage răspunderea prevăzută de lege.

(1) Cerinţele executorului judecătoresc, înaintate în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative, sînt obligatorii pentru toate autorităţile publice, persoanele juridice, persoanele cu funcţie de răspundere şi persoanele fizice.

(2) Persoanele care nu execută cerinţele executorului judecătoresc poartă răspunderea prevăzută de prezentul cod şi de alte acte normative.

Participanţii la procedura de executare şi alte persoane interesate ale căror drepturi ori interese ocrotite de lege au fost încălcate printr-un act de executare pot ataca acest act în conformitate cu legea.

(1) Executarea silită a documentelor executorii revine Departamentului de executare şi se efectuează prin intermediul subdiviziunilor lui teritoriale, denumite în continuare oficii de executare.

(2) Departamentul de executare şi oficiile de executare fac parte din sistemul organelor Ministerului Justiţiei.

(3) Departamentul de executare şi oficiile de executare sînt persoane juridice, au conturi trezoreriale, conturi speciale în lei şi în valută străină, ştampilă cu imaginea stemei de stat şi cu denumirea lor.

(4) Departamentul de executare şi oficiile de executare dispun de patrimoniu, pe care îl administrează în condiţiile legii.

(5) Departamentul de executare şi oficiile de executare îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezentul cod şi cu alte acte normative.

(6) Funcţionarii Departamentului de executare şi executorii judecătoreşti au statut de funcţionar public şi se află sub incidenţa Legii serviciului public.

Conform normelor stabilite de prezentul cod, se execută:

a) încheierile, ordonanţele, hotărîrile şi deciziile date de instanţele de judecată în pricinile civile şi de contencios administrativ;

b) încheierile, sentinţele şi deciziile date de instanţele de judecată în cauzele penale cu privire la aplicarea pedepselor neprivative de libertate, precum şi cu privire la acţiunea civilă;

c) deciziile cu privire la contravenţiile administrative;

d) contractele autentice cu privire la plata pensiei de întreţinere;

d¹) acordurile autentice privind executarea benevolă a dreptului de ipotecă;

e) hotărîrile judecăţii arbitrale;

f) hotărîrile instanţelor de judecată străine şi ale arbitrajelor internaţionale, recunoscute şi încuviinţate pentru executare pe teritoriul Republicii Moldova;

g) deciziile Curţii Constituţionale cu privire la aplicarea amenzii;

h) încheierile organelor de executare;

i) hotărîrile cu privire la aplicarea sancţiunilor economice adoptate de către organele abilitate cu funcţii de control financiar în cazul restituirii de către băncile comerciale a ordinelor incaso din motivul lipsei mijloacelor băneşti;

j) alte documente executorii.

(se introduce prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574)

Documente executorii sînt:

a) titlul executoriu eliberat de instanţa de judecată;

b) actele (dispozitivul actelor) cu caracter de executare, adoptate de către organele menţionate în art.12 din prezentul cod.

(1) Titlul executoriu se eliberează de către prima instanţă creditorului, după rămînerea definitivă a hotărîrii, la cererea creditorului.

(2) În cazurile prevăzute în art.256 din Codul de procedură civilă, precum şi în cazul în care instanţa a dispus executarea imediată, titlul executoriu se eliberează imediat.

(1) În temeiul unei hotărîri se eliberează un singur titlu executoriu.

(2) Dacă executarea trebuie să se efectueze în diferite locuri sau dacă hotărîrea s-a dat în folosul mai multor creditori, la cererea creditorilor instanţa de judecată eliberează mai multe titluri executorii, cu indicarea exactă a locului executării.

(3) În temeiul hotărîrii judecătoreşti, prin care debitorii au fost obligaţi să achite sume de bani în mod solidar, la cererea creditorului se eliberează mai multe titluri executorii, după numărul debitorilor solidari.

(1) Titlul executoriu va cuprinde:

a) denumirea instanţei de judecată care a eliberat titlul executoriu;

b) pricina în baza căreia a fost eliberat titlul executoriu;

c) data pronunţării hotărîrii şi dispozitivul (textual);

d) data rămînerii definitive a hotărîrii sau menţiunea privind executarea imediată;

e) numele, data şi locul naşterii sau denumirea debitorului şi creditorului, domiciliul ori sediul lor, datele de identificare bancare şi codul fiscal;

f) data eliberării titlului executoriu;

g) menţiuni privind măsurile de asigurare a acţiunii;

h) alte menţiuni, după necesitate.

(2) Titlul executoriu, eliberat în temeiul hotărîrii judecătoreşti, se semnează de către judecător şi grefier şi se certifică cu ştampila instanţei de judecată.

(3) Documentul executoriu, eliberat în temeiul actului unui alt organ, se semnează de către persoana cu funcţie de răspundere şi se certifică cu ştampila organului respectiv; totodată el va cuprinde toate datele prevăzute în alin.(1) al prezentului articol.

(4) În cazul în care hotărîrea instanţei de judecată străine sau a arbitrajului internaţional a fost recunoscută şi încuviinţată spre executare pe teritoriul Republicii Moldova, în titlul executoriu se indică atît denumirea instanţei de judecată străine sau a arbitrajului internaţional, cît şi denumirea instanţei de judecată din Republica Moldova care a recunoscut şi a încuviinţat executarea acestei hotărîri.

(1) Documentul executoriu se prezintă spre executare de către creditor.

(2) Instanţa de judecată, din oficiu, prezintă titlul executoriu spre executare în pricinile ce ţin de:

a) confiscarea bunurilor;

b) urmărirea unor sume de bani ce urmează a fi făcute venit la stat;

c) urmărirea pensiei de întreţinere;

d) repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului;

e) repunerea în funcţie şi de încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu;

f) în alte pricini prevăzute de lege.

(3) În cazurile enumerate în alin.(2) al prezentului articol, instanţa informează părţile despre prezentarea titlului executoriu spre executare.

(1) Hotărîrea judecătorească poate fi prezentată spre executare în decurs de 3 ani de la rămînerea ei definitivă, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Documentul executoriu privind urmărirea plăţilor periodice îşi menţine valabilitatea în cursul întregii perioade în care urmează să se facă plăţile. Termenul stabilit în alin.(1) al prezentului articol se aplică fiecărei plăţi periodice în parte, iar curgerea lui începe din ziua scadenţei fiecărei plăţi.

(3) Hotărîrile judecătoreşti în contencios administrativ se prezintă spre executare în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de executare stabilit de lege sau de instanţa de judecată.

(4) Hotărîrile cu privire la contravenţiile administrative se prezintă spre executare în termenele prevăzute de Codul cu privire la contravenţiile administrative, dacă legea nu prevede altfel.

(5) Termenele de prezentare a documentelor executorii se calculează în conformitate cu art. 111 din Codul de procedură civilă.

(1) Termenul de prescripţie pentru prezentarea documentului executoriu spre executare se întrerupe:

a) prin prezentarea documentului executoriu spre executare;

b) prin executarea parţială a documentului executoriu.

(2) După întrerupere, curgerea prescripţiei începe din nou. La calcularea noului termen de prescripţie, perioada scursă pînă la întrerupere nu se ia în considerare.

(3) În caz de restituire a documentului executoriu care nu a fost executat sau a fost executat parţial, noul termen pentru prezentarea documentului executoriu se calculează din ziua în care documentul a fost restituit creditorului.

(1) Creditorul care a omis termenul de prezentare a documentului executoriu spre executare poate fi repus în termen de către instanţa de judecată.

(2) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa de judecată care a adoptat hotărîrea sau la instanţa de la locul de executare, cu anexarea probelor ce dovedesc imposibilitatea prezentării documentului executoriu spre executare în termen.

(3) Cererea se examinează în şedinţă de judecată, cu înştiinţarea prealabilă a părţilor despre locul, data şi ora examinării, însă neprezentarea lor nu împiedică examinarea cererii.

(4) Încheierea privind cererea de repunere în termen poate fi atacată cu recurs.

(1) În caz de pierdere sau deteriorare a titlului executoriu, instanţa care a adoptat hotărîrea poate elibera duplicat.

(2) Cererea de eliberare a duplicatului poate fi înaintată de către părţile în procedura de executare sau de către executorul judecătoresc.

(3) Dacă preşedintele instanţei de judecată este de acord să elibereze duplicatul titlului executoriu, el va face pe cerere menţiunea respectivă, iar în caz de refuz va adopta o încheiere motivată.

(4) Încheierea privind refuzul de a elibera duplicatul titlului executoriu poate fi atacată cu recurs.

(1) Şeful oficiului de executare, la demersul executorului judecătoresc, este în drept să aplice persoanei vinovate de pierderea sau deteriorarea documentului executoriu o amendă de la 10 la 25 unităţi convenţionale dacă acţiunile acestei persoane nu sînt sancţionabile prin legea penală.

(2) Încheierea privind aplicarea sancţiunii poate fi atacată cu recurs.

(1) Amenda este o sancţiune pecuniară care se aplică de către şeful oficiului de executare în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod.

(2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei.

(1) Documentele executorii prevăzute în art.12 se execută de către executorul judecătoresc.

(2) Executarea silită a documentelor executorii de către alte persoane nu se admite.

(1) Executorul judecătoresc este obligat să întreprindă toate măsurile prevăzute de lege pentru executarea operativă a documentelor executorii şi să explice participanţilor la procesul de executare drepturile şi obligaţiile lor.

(2) Executorul judecătoresc are dreptul:

a) să urmărească mijloacele băneşti ale debitorului atît în numerar, cît şi de pe conturile lui bancare, salariul, pensia, bursa şi alte venituri ale debitorului;

b) să urmărească bunurile debitorului prin aplicarea sechestrului, ridicarea şi vînzarea lor;

c) să urmărească mijloacele băneşti şi bunurile debitorului care se află la terţe persoane;

d) să ridice de la debitor obiectele indicate în documentul executoriu;

e) să aplice sechestru pe conturile debitorului şi să interzică instituţiei bancare să vireze sume băneşti de pe aceste conturi;

f) să oblige persoanele fizice şi juridice părţi în procedura de executare să efectueze anumite acţiuni în vederea executării documentelor executorii;

g) să întreprindă măsurile indicate în documentul executoriu;

h) să solicite şi să primească gratuit de la părţile în procedura de executare, precum şi de la alte persoane, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, informaţii şi explicaţii necesare pentru executarea documentului executoriu, precum şi de la debitor informaţii cu privire la veniturile sale şi la bunurile ce îi aparţin cu titlu de proprietate, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi şi în devălmăşie;

i) să dispună participarea colaboratorilor organelor afacerilor interne la executarea documentelor executorii;

j) să efectueze controlul corectitudinii executării de către organizaţii a documentelor executorii privind urmărirea salariului debitorului;

k) să interzică instituţiilor şi organizaţiilor de stat, persoanelor cu funcţie de răspundere, persoanelor fizice şi persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, efectuarea anumitor acte în privinţa debitorului sau a bunurilor lui, care ar putea duce la împiedicarea executării.

l) să solicite instanţei judecătoreşti aplicarea faţă de debitor a interdicţiei de a părăsi ţara, în cazul în care plecarea acestuia ar face imposibilă sau dificilă executarea hotărîrii judecătoreşti.

(3) Executorul judecătoresc are dreptul, în prezenţa şi cu acordul debitorului sau al membrilor adulţi ai familiei acestuia, să pătrundă în locuinţă şi în alte încăperi ale debitorului, să le cerceteze în scopul sechestrării sau ridicării bunurilor.

(4) Executorul judecătoresc este în drept să cheme participanţii la procesul de executare la oficiul de executare pentru a coordona cu ei modalitatea de executare şi a-i familiariza cu procedura de executare.

(5) Executorul judecătoresc nu este în drept să schimbe modul şi ordinea de executare a hotărîrii şi să scoată bunurile de sub sechestru. El nu poate restitui documentul executoriu decît la cererea scrisă a creditorului sau după executarea documentului executoriu.

(1) Pentru neexecutarea cerinţelor executorului judecătoresc, precum şi pentru nerestituirea documentului executoriu executorului judecătoresc după eliberarea debitorului din serviciu, pentru prezentarea de date incorecte privind veniturile şi situaţia patrimonială a debitorului, pentru necomunicarea de către debitor a datelor despre schimbarea locului de muncă sau a domiciliului, pentru neprezentarea fără motiv la executorul judecătoresc sau la locul de executare, persoanele vinovate pot fi sancţionate de către şeful oficiului de executare cu o amendă de la 10 la 25 de unităţi convenţionale, iar pentru împiedicarea prin diferite acţiuni (inacţiune) a executării – de la 50 la 100 de unităţi convenţionale. Neexecutarea intenţionată repetată a cerinţelor executorului judecătoresc sau împiedicarea prin diferite acţiuni a executării atrage aplicarea unei amenzi de la 60 la 150 de unităţi convenţionale.

(2) Încheierea privind aplicarea amenzii prevăzute în alin.(1) al prezentului articol poate fi atacată cu recurs.

(3) Dacă acţiunile (inacţiunea) persoanelor care, fără motive justificative, nu îndeplinesc cerinţele executorului judecătoresc sau împiedică executarea documentului executoriu conţin elemente de contravenţie sau de infracţiune, şeful oficiului de executare înaintează instanţei de judecată sau procurorului, după caz, materialele şi demersul de tragere a lor la răspundere contravenţională sau penală.

(1) Documentul executoriu se prezintă pentru executare la oficiul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul sau sediul debitorului.

(2) În cazul în care bunurile debitorului se află în diferite localităţi, creditorul poate prezenta documentul executoriu la oficiul de executare în a cărui rază teritorială se află bunurile.

(1) Documentul executoriu poate fi strămutat la un alt oficiu de executare în cazul dacă:

a) debitorul şi-a schimbat domiciliul sau sediul;

b) bunurile debitorului nu se află la domiciliul sau la sediul lui, dar în alt loc;

c) mijloacele băneşti sau bunurile care se află la domiciliul sau la sediul debitorului nu sînt suficiente pentru executarea deplină a documentului executoriu, iar restul bunurilor se află în altă localitate;

d) au fost recuzaţi toţi executorii judecătoreşti ai oficiului de executare;

e) documentul executoriu a fost primit cu încălcarea competenţei.

(2) Executorul judecătoresc strămută documentul executoriu printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată cu recurs.

(3) Dacă oficiul de executare nu funcţionează timp îndelungat din motive excepţionale, Departamentul de executare, la cererea creditorului sau din oficiu, strămută documentul executoriu la un alt oficiu de executare.

(4) Actele de executare a documentului executoriu efectuate de oficiul de executare care a intentat procedura de executare au efect juridic pentru oficiul de executare care urmează să execute documentul executoriu.

Cînd două sau mai multe oficii de executare se declară competente sau incompetente să execute documentul executoriu, conflictul de competenţă teritorială se soluţionează de către Departamentul de executare.

(1) Executorul judecătoresc urmează a fi recuzat în temeiurile prevăzute în art. 50 din Codul de procedură civilă.

(2) Dacă există temeiurile specificate în art. 50 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc este obligat să se abţină de la executare.

(3) Recuzarea şi abţinerea de la executare pot fi declarate înainte de a se începe acţiunile de executare, cu excepţia cazurilor cînd temeiurile au devenit cunoscute după începerea lor.

(4) Recuzarea şi abţinerea de la executare se fac în scris şi trebuie să fie motivate.

(5) În cadrul executării nu se admite înaintarea repetată a recuzării aceluiaşi executor judecătoresc pentru aceleaşi motive dacă anterior recuzarea a fost respinsă.

(1) Cererea de recuzare sau de abţinere de la executare a executorului judecătoresc se examinează de către şeful oficiului de executare.

(2) În cazul admiterii cererii de recuzare sau de abţinere de la executare, procedura de executare se transmite unui alt executor judecătoresc. Dacă transmiterea procedurii unui alt executor al aceluiaşi oficiu de executare este imposibilă, procedura se strămută pentru executare la un alt oficiu.

(3) Încheierea privind cererea de recuzare a executorului judecătoresc poate fi atacată cu recurs.

Cheltuielile de executare se compun din taxa de executare şi cheltuielile pentru efectuarea actelor de executare.

(1) În cazul neexecutării de către debitor a documentului executoriu în mod benevol în termenul stabilit, şeful oficiului de executare, la demersul executorului judecătoresc sau din oficiu, adoptă o încheiere privind perceperea de la debitor a taxei de executare în mărime de 5% din suma real percepută sau din valoarea bunurilor percepute. În cazul neexecutării documentului executoriu cu caracter nepatrimonial, taxa de executare se percepe de la debitorul persoană fizică în mărime de 5 unităţi convenţionale, iar de la debitorul persoană juridică – în mărime de 50 de unităţi convenţionale.

(2) Taxa de executare se transferă pe contul de depozit al oficiului de executare, cu virarea ulterioară la bugetul de stat.

(3) Încheierea privind perceperea taxei de executare poate fi atacată cu recurs.

(1) În cazul anulării hotărîrii în al cărei temei a fost eliberat titlul executoriu, suma taxei de executare se restituie din bugetul de stat dacă se prevede întoarcerea executării.

(2) Încheierea privind restituirea taxei de executare poate fi atacată cu recurs.

(1) Cheltuieli pentru efectuarea actelor de executare sînt cheltuielile oficiului de executare pentru organizarea şi efectuarea actelor de executare.

(2) La cheltuielile pentru efectuarea actelor de executare se referă cheltuielile pentru:

a) transportarea, păstrarea şi vînzarea bunurilor debitorului;

b) remunerarea specialiştilor, experţilor, martorilor asistenţi şi altor persoane antrenate în procesul de executare în conformitate cu prevederile legislaţiei;

c) deplasarea executorului judecătoresc la locul executării;

d) căutarea debitorului şi a bunurilor lui;

e) transferul (expedierea) prin poştă a sumelor încasate;

f) alte acte efectuate în procesul executării documentului executoriu.

(3) Cheltuielile pentru efectuarea actelor de executare se încasează de la debitor la un cont special al oficiului de executare respectiv în temeiul încheierii motivate a şefului oficiului.

(4) Încheierea privind încasarea cheltuielilor pentru efectuarea actelor de executare poate fi atacată cu recurs.

(1) În scopul asigurării executării documentului executoriu, creditorul este în drept să depună pe contul special al oficiului de executare respectiv un avans în sumă suficientă pentru efectuarea actelor de executare necesare.

(2) Cheltuielile suportate de către creditor se percep de la debitor.

(3) În cazul clasării procedurii de executare din cauza renunţării creditorului la executare sau a refuzului lui de a primi bunurile ridicate de la debitor, precum şi în cazul tergiversării de către creditor a executării documentului executoriu, creditorului i se restituie numai partea nefolosită din suma avansată, iar în cazul în care aceasta nu a fost avansată, de la creditor se încasează suma cheltuielilor de executare.

(4) Încheierea privind restituirea cheltuielilor de executare poate fi atacată cu recurs.

(1) Achitarea dintre creditor şi debitor se efectuează direct, despre ce executorului judecătoresc i se prezintă o dovadă.

(2) Dacă achitarea directă este imposibilă sau creditorul refuză să primească suma datoriei, această sumă se depune sau se transferă, după caz, de către debitor pe contul de depozit.

(3) Executorul judecătoresc primeşte sumele băneşti numai împreună cu dovada şi le depune neîntîrziat pe contul de depozit.

(4) Sumele încasate în folosul statului se depun de către debitor sau de către executorul judecătoresc nemijlocit în instituţia financiară.

(1) Sumele de pe contul de depozit se eliberează creditorului persoană fizică în baza cecului sau prin transfer pe contul lui, în temeiul dispoziţiei de plată, iar creditorului persoană juridică – prin virament pe contul lui, în temeiul dispoziţiei de plată.

(2) Cecul se eliberează creditorului sau unei alte persoane care are procură, în baza buletinului de identitate.

(3) Cecul şi dispoziţia de plată se semnează de către şeful oficiului de executare şi de către contabil, dacă oficiul dispune de această unitate.

Participanţi la procedura de executare sînt părţile, intervenienţii, reprezentanţii, specialiştii, experţii, interpreţii, martorii asistenţi.

(1) Părţi în procedura de executare sînt creditorul şi debitorul.

(2) Creditor poate fi persoana fizică sau juridică în al cărei interes a fost eliberat documentul executoriu. În cazul în care sumele se încasează în beneficiul statului, calitatea de creditor o exercită Ministerul Finanţelor prin intermediul organelor fiscale teritoriale.

(3) Debitor poate fi persoana fizică sau juridică, care prin documentul executoriu, este obligată să efectueze anumite acţiuni sau să se abţină de la efectuarea lor.

(4) Părţile în procedura de executare se bucură de drepturi procesuale egale.

(1) În procesul executării, părţile au dreptul:

a) să ia cunoştinţă de materialele procedurii de executare;

b) să facă extrase din ele şi copii;

c) să depună cereri şi demersuri;

d) să participe la actele de executare;

e) să-şi prezinte argumentele şi considerentele asupra tuturor chestiunilor;

f) să dea executorului judecătoresc explicaţii verbale şi scrise;

g) să facă obiecţii împotriva cererilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi la procedura de executare;

h) să solicite recuzarea executorului judecătoresc;

i) să încheie tranzacţii;

j) să se expună asupra apartenenţei şi valorii bunurilor urmărite;

k) să atace actele executorului judecătoresc;

l) să exercite alte drepturi prevăzute de legislaţie.

(2) Debitorul este obligat să declare executorului judecătoresc bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi, în devălmăşie, precum şi toate veniturile sale.

(3) Părţile sînt obligate să respecte întocmai cerinţele legislaţiei privind executarea.

(1) Minorii care au împlinit vîrsta de 16 ani îşi pot exercita drepturile şi asuma obligaţii în procedura de executare dacă şi-au dobîndit capacitatea de exerciţiu deplină.

(2) Drepturile şi interesele ocrotite de lege ale minorilor în procedura de executare sînt apărate de către părinţii, înfietorii, tutorii şi curatorii lor.

(3) În cazurile prevăzute de legislaţie, la punerea în executare a documentelor executorii în pricinile ce izvorăsc din relaţiile civile, de familie, de muncă şi din actele juridice legate de dreptul de a dispune de salariul primit, de bursă, minorii între 15 şi 18 ani îşi pot de sine stătător exercita drepturile şi asuma obligaţii în procedura de executare.

(1) În cazul ieşirii uneia din părţi din procedura de executare (decesul persoanei fizice, încetarea activităţii persoanei juridice sau reorganizarea ei, cesiunea creanţei, preluarea datoriei), instanţa de judecată examinează cererea privind înlocuirea acestei părţi cu succesorul ei de drepturi în conformitate cu art.70 din Codul de procedură civilă.

(2) Toate actele săvîrşite în cadrul procedurii de executare pînă la înlocuirea părţii în procedura de executare cu succesorul ei de drepturi sînt obligatorii pentru acesta din urmă în măsura în care ele ar fi fost obligatorii pentru partea care a fost înlocuită.

(3) Succesiunea de drepturi este posibilă în orice fază a procedurii de executare.

(4) Încheierea privind admiterea succesiunii de drepturi poate fi atacată cu recurs.

(1) Persoana fizică cu capacitatea de exerciţiu deplină îşi poate exercita drepturile în procedura de executare personal sau prin reprezentanţi.

(2) Participarea personală nu atrage decăderea din dreptul de a avea în procedura de executare un reprezentant.

(3) Debitorul nu poate acţiona prin reprezentant dacă obligaţiile indicate în documentul executoriu au caracter strict personal.

(4) Persoana juridică poate fi reprezentată în procedura de executare de către organele sale, care acţionează în limitele împuternicirilor ce le sînt acordate prin lege, statut sau regulament, ori de către reprezentanţi.

(1) Împuternicirile reprezentantului trebuie să fie formulate în procură sau contract, întocmite în condiţiile legii.

(2) Conducătorii de organizaţii îşi confirmă împuternicirile prin documente ce atestă funcţia sau calitatea lor de serviciu ori, după caz, prin actele de constituire. În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnat în condiţiile legii.

Împuternicirea de reprezentare dă dreptul de a efectua toate actele legate de procedura de executare, cu excepţia celor de prezentare sau de retragere a documentului executoriu, de transmitere a împuternicirilor unei alte persoane (substituire), de încheiere a tranzacţiei, de contestare a actelor executorului judecătoresc, de schimbare a modului de executare, de amînare sau de eşalonare a executării, de primire a mijloacelor băneşti sau bunurilor, despre ce se va menţiona expres în procura eliberată de reprezentat, sub sancţiunea nulităţii.

(1) Nu pot fi reprezentanţi în procedura de executare persoanele care nu au capacitate de exerciţiu deplină.

(2) În procedura de executare, de asemenea, nu pot fi reprezentanţi judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală, cu excepţia cazurilor cînd ei apar în calitate de reprezentanţi legali (părinţi, înfietori, tutori, curatori), precum şi în calitate de reprezentanţi ai instanţei de judecată, ai procuraturii şi ai organelor afacerilor interne.

(3) Nu poate fi reprezentant în procedura de executare persoana care acordă sau a acordat anterior în pricină asistenţă juridică unor persoane ale căror interese contravin intereselor celui pe care îl reprezintă, sau a participat în calitate de judecător, procuror, ofiţer de urmărire penală, expert, specialist, interpret ori martor asistent, sau care se află în raporturi de rudenie cu executorul judecătoesc în a cărui procedură se află executarea.

(4) Dacă există circumstanţele menţionate la alin.(3) al prezentului articol, reprezentantul poate fi recuzat de participanţii la procedura de executare.

(5) Cererea de recuzare se examinează de către executorul judecătoresc, care adoptă o încheiere motivată. Încheierea executorului judecătoresc poate fi atacată cu recurs.

(1) Drepturile şi interesele ocrotite de lege ale minorilor, ale persoanelor limitate în capacitate de exerciţiu sau declarate, în modul stabilit, incapabile, în procedura de executare, sînt apărate de către părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii lor, care prezintă executorului judecătoresc documentele ce le certifică împuternicirile.

(2) Reprezentanţii legali săvîrşesc în numele persoanelor reprezentate toate actele de procedură pe care au dreptul să le săvîrşească reprezentaţii, cu restricţiile prevăzute de lege.

(3) În cazurile prevăzute în alin.(1) şi (2) ale prezentului articol, părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii pot încredinţa participarea la procedura de executare unei alte persoane, alese de ei în calitate de reprezentant.

(4) În procedura de executare la care trebuie să participe o persoană declarată, în modul stabilit, dispărută fără urmă, în calitate de reprezentant al ei va fi administratorul, desemnat în condiţiile legii.

(5) În procedura de executare la care trebuie să participe moştenitorul unei persoane decedate sau declarate, în modul stabilit, decedată, dacă succesiunea încă nu a fost acceptată de nimeni, în calitate de reprezentant al moştenitorului va fi executorul testamentar, desemnat de testator, sau custodele numit de notar.

(1) Procedura de executare se efectuează în limba moldovenească. În cadrul procedurii de executare, părţile pot beneficia de serviciile interpretului. Interpret poate fi o persoană cu capacitatea deplină de exerciţiu care posedă limbile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor respective.

(2) La solicitarea părţilor, executorul judecătoresc asigură participarea la procedura de executare a interpretului.

(3) Executorul judecătoresc avertizează în scris interpretul asupra răspunderii ce o poartă în conformitate cu prevederile Codului penal.

(4) Interpretul este remunerat din mijloacele alocate în acest scop de către stat.

(1) Prezenţa martorilor asistenţi este obligatorie la pătrunderea în locuinţă, în încăpere, în depozit, în alt local, la cercetarea lor, la sechestrarea şi ridicarea bunurilor debitorului.

(2) La aprecierea executorului judecătoresc sau la cererea părţilor, martorii asistenţi pot fi invitaţi şi în alte cazuri.

(3) Martori asistenţi pot fi persoanele cu capacitatea de exerciţiu deplină, care nu sînt interesate de săvîrşirea actelor de executare şi care nu se află cu participanţii la procedura de executare în legături de rudenie, de subordonare şi nu sînt supuse controlului din partea lor.

(4) Numărul martorilor asistenţi nu poate fi mai mic de 2 persoane.

(1) Martorul asistent trebuie să ateste faptul, conţinutul şi rezultatele actelor de executare la care a asistat. El este îndreptăţit să ştie pentru săvîrşirea căror acte de executare este invitat, să facă observaţii în legătură cu actele efectuate.

(2) Observaţiile martorului asistent vor fi consemnate într-un proces-verbal de către executorul judecătoresc sau personal de către martorul asistent. Înainte de a începe derularea actelor de executare la care urmează să participe martorii asistenţi, executorul judecătoresc le va explica drepturile şi obligaţiile lor.

(3) Martorului asistent i se păstrează salariul mediu la locul său de muncă pe toată durata lipsei în legătură cu participarea la actele de executare, iar persoanei care nu lucrează i se poate plăti o remuneraţie din contul debitorului, în cuantumul stabilit de Guvern.

(1) Pentru lămurirea chestiunilor ce apar în cadrul actelor de executare, executorul judecătoresc, din oficiu ori la cererea debitorului sau creditorului, poate dispune participarea la procedura de executare a unui sau mai mulţi specialişti, după caz.

(2) În calitate de specialist poate participa o persoană care posedă cunoştinţele necesare în domeniul respectiv, nu este interesată de rezultatele actelor care se efectuează şi nu este rudă cu participanţii la procesul de executare.

(3) Specialistul face concluzii verbal sau în scris.

(1) Specialistul este obligat:

a) să se prezinte la citare;

b) să participe la actele de executare, folosindu-şi cunoştinţele de specialitate pentru a acorda participanţilor ajutor în soluţionarea chestiunilor apărute;

c) să dea explicaţii în legătură cu actele ce le efectuează;

d) să facă declaraţii, care vor fi consemnate în procesul-verbal de către executorul judecătoresc sau personal de către specialist.

(2) Pentru refuzul sau eschivarea specialistului de la îndeplinirea obligaţiilor, şeful oficiului de executare, la demersul executorului judecătoresc, îi poate aplica o amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale.

(3) Încheierea şefului oficiului de executare privind aplicarea amenzii poate fi atacată cu recurs.

(4) Specialistul are dreptul la o remuneraţie din contul debitorului, în cuantumul stabilit de Guvern.

(1) Procedura de executare se intentează la cererea creditorului urmăritor sau la demersul instanţei de judecată, prin prezentarea documentului executoriu pentru executare.

(2) Documentul executoriu se înregistrează şi se transmite executorului judecătoresc contra semnătură.

(3) Executorul judecătoresc, în termen de 3 zile după primirea documentului executoriu, adoptă o încheiere cu privire la primirea sau refuzul de a primi documentul executoriu pentru executare.

(1) Executorul judecătoresc refuză primirea documentului executoriu pentru executare dacă:

a) documentul nu este de competenţa oficiului de executare respectiv;

b) a expirat termenul de prezentare a documentului pentru executare;

c) documentul nu este întocmit în conformitate cu prevederile art.16 din prezentul cod.

(2) Refuzul executorului judecătoresc de a primi documentul executoriu pentru executare din motivul prevăzut în alin.(1) lit. c) al prezentului articol nu este o piedică pentru prezentarea repetată a documentului executoriu pentru executare.

(3) Încheierea privind refuzul de a primi documentul executoriu pentru executare poate fi atacată cu recurs.

(1) Executorul judecătoresc adoptă o încheiere privind intentarea procedurii de executare, care se expediază creditorului şi debitorului în termen de 3 zile.

(2) Dacă, prin lege sau prin hotărîrea judecătorească, nu este stabilit termen de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va stabili pentru executare benevolă un termen de pînă la 15 zile.

(3) Executorul judecătoresc explică părţilor dreptul lor de a încheia o tranzacţie.

(4) În cazurile prevăzute de lege, executorul judecătoresc soluţionează chestiunea cu privire la căutarea debitorului.

(1) În scopul asigurării executării documentului executoriu, precum şi în caz de executare imediată a hotărîrii judecătoreşti, executorul judecătoresc poate:

a) să aplice sechestru pe mijloacele băneşti sau bunurile debitorului;

b) să interzică debitorului de a săvîrşi anumite acte;

c) să interzică altor persoane de a transmite bunurile debitorului sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii.

(2) Încheierea privind asigurarea executării documentului executoriu poate fi atacată cu recurs.

(3) Încheierea instanţei de judecată prin care se dispune aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara se trimite spre executare Serviciului Grăniceri.

(1) Interdicţia de a părăsi ţara în termen de cel mult 3 luni se aplică doar după luarea măsurilor de asigurare necesare pentru executarea documentului executoriu cu obligaţia executorului judecătoresc de a efectua periodic, o dată la 30 de zile, un control privind necesitatea menţinerii acestei interdicţii.

(2) Dacă este necesară menţinerea interdicţiei pe un termen mai mare, în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, aceasta poate fi aplicată în mod repetat, însă nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare.

(3) În cazul încetării procedurii de executare sau al restituirii documentului executoriu, precum şi în cazul în care dispare necesitatea aplicării interdicţiei de a părăsi ţara, aceasta se revocă de către instanţa de judecată, la cererea executorului judecătoresc sau a părţilor.

(1) La intentarea procedurii de executare şi în procesul săvîrşirii actelor de executare, executorul judecătoresc adoptă încheieri.

(2) Încheierile adoptate de executorul judecătoresc cuprind:

a) data şi locul adoptării încheierii şi numărul procedurii de executare;

b) numele executorului judecătoresc şi denumirea oficiului de executare în care îşi desfăşoară activitatea;

c) procedura de executare asupra căreia se adoptă încheierea;

d) chestiunea asupra căreia se adoptă încheierea;

e) motivele care au determinat adoptarea încheierii şi legea care a fost aplicată la adoptarea acesteia;

f) dispoziţia executorului judecătoresc;

g) calea şi termenul de atac al încheierii.

(3) Încheierea executorului judecătoresc este executorie de drept din momentul pronunţării şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile, în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială activează executorul judecătoresc. Recursul nu are efect suspensiv.

(1) Încheierea şi înştiinţarea executorului judecătoresc, precum şi citaţia se trimit destinatarului prin poştă sau prin curier.

(2) În cazul absenţei temporare sau de lungă durată a destinatarului persoană fizică, documentele menţionate la alin.(1) al prezentului articol se înmînează unui membru adult al familiei sale, unei persoane cu funcţie de răspundere a primăriei sau preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului pentru a fi transmise acestuia. Persoana care a primit documentele este obligată să le transmită neîntîrziat destinatarului.

(3) În cazul persoanei juridice, documentele se expediază pe adresa juridică a acesteia şi se consideră recepţionate la data intrării lor la sediu sau la data înmînării lor unui angajat din administraţie, direcţie, oficiu, secretariat pentru a fi transmise.

(4) Atît destinatarul, cît şi persoana care a primit documentele pentru a fi transmise semnează şi restituie executorului judecătoresc avizul de primire a lor.

(5) Refuzul de a primi încheierea, înştiinţarea executorului judecătoresc sau citaţia se atestă în prezenţa unui martor asistent, însă acest fapt nu împiedică efectuarea actelor de executare.

(1) Dacă, în procesul executării documentului executoriu, debitorul îşi schimbă domiciliul sau sediul, el este obligat să comunice executorului judecătoresc noua sa adresă. În caz contrar, documentele respective se expediază la ultimul domiciliu sau sediu al debitorului şi sînt considerate înmînate chiar dacă adresatul nu mai locuieşte sau nu mai are sediul pe această adresă.

(2) Pentru neîndeplinirea obligaţiei de a comunica schimbarea domiciliului sau a sediului, şeful oficiului de executare poate aplica o amendă în mărime de la 5 la 10 unităţi convenţionale.

(1) Executarea se efectuează de către executorul judecătoresc al oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află ultimul domiciliu al debitorului sau bunurile lui.

(2) Dacă debitorul este persoană juridică, executarea se efectuează la sediul sau la locul de aflare a bunurilor lui.

(3) Dispoziţiile, cuprinse în documentul executoriu, referitor la obligaţia debitorului de a săvîrşi anumite acte se execută la locul unde urmează să fie săvîrşite actele.

(4) Dacă debitorul şi-a schimbat domiciliul, locul de lucru, sediul sau locul aflării bunurilor şi noul domiciliu, loc de lucru, sediu sau locul aflării bunurilor sale sînt amplasate în raza teritorială a unui alt oficiu, executorul judecătoresc strămută documentul executoriu la acest oficiu.

(1) Executorul judecătoresc efectuează actele de executare în zile lucrătoare, de la ora 6.00 pînă la ora 22.00.

(2) Executarea silită în alt timp sau în zile nelucrătoare se admite în baza încheierii motivate a executorului judecătoresc dacă debitorul se eschivează de la executarea silită sau sînt bănuieli că bunurile urmărite pot să dispară ori să fie deteriorate.

(3) Executorul judecătoresc, în decurs de 24 de ore după adoptarea încheierii privind executarea documentului executoriu, în timpul indicat la alin.(2) al prezentului articol, o prezintă instanţei de judecată pentru confirmare.

(4) Instanţa de judecată verifică neîntîrziat, fără citarea părţilor, legalitatea actelor săvîrşite de executorul judecătoresc şi adoptă o încheiere motivată care poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile.

(1) Documentul executoriu se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc în termen de cel mult 3 luni din ziua intentării procedurii de executare sau în termenul indicat în documentul executoriu.

(1¹) În cazul evacuării persoanelor care locuiesc în bunul imobil ipotecat în legătură cu executarea dreptului de ipotecă de către creditorul ipotecar, termenul de aducere la îndeplinire a documentului executoriu este de cel mult 3 luni din ziua intentării procedurii de executare sau un alt

termen indicat în documentul executoriu.

(2) După necesitate, termenul de executare poate fi prelungit de către şeful oficiului de executare la demersul motivat al executorului judecătoresc.

(se introduce prin LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574)

Dacă nu este clar sensul, extinderea sau modul de aplicare a dispozitivului hotărîrii care urmează a fi executat sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, executorul judecătoresc, din oficiu sau la cererea participanţilor la procedura de executare, poate solicita instanţei sau organului emitent explicarea hotărîrii.

(1) Dacă nu este cunoscut domiciliul debitorului de la care urmează să se încaseze pensia de întreţinere, sumele pentru repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi prin pierderea întreţinătorului, instanţa de judecată, la demersul executorului judecătoresc sau la cererea creditorului, adoptă o încheiere de căutare a acestuia.

(2) La executarea altor documente executorii, debitorul poate fi dat în căutare numai la cererea creditorului.

(3) Căutarea debitorului persoană fizică se efectuează de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află ultimul domiciliu al acestuia.

(4) Căutarea debitorului persoană juridică se efectuează de către executorul judecătoresc.

(5) Încheierea privind căutarea sau refuzul de a da debitorul în căutare poate fi atacată cu recurs.

(1) După necesitate, debitorul poate fi adus forţat în faţa executorului judecătoresc în baza hotărîrii instanţei de judecată, adoptată la demersul executorului judecătoresc.

(2) Aducerea forţată a debitorului se face de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul debitorul.

(3) Cheltuielile de aducere forţată se încasează de la debitor în beneficul statului de către instanţa de judecată în modul prevăzut în capitolul XXXV din Codul de procedură civilă.

(1) Executarea silită constă în aplicarea de către executorul judecătoresc a unor măsuri de constrîngere stabilite de lege în privinţa debitorului, în scopul executării efective a documentului executoriu.

(2) Executarea silită se efectuează în baza titlului executoriu sau a unui alt document care, potrivit legii, este document executoriu.

(3) Executarea silită se face după expirarea termenului acordat debitorului pentru executare benevolă.

(4) În cazul în care documentul executoriu urmează a fi executat imediat, el se execută silit fără acordarea termenului de executare benevolă.

Executarea silită poate fi declanşată după:

a) prezentarea, în condiţiile legii, a documentului executoriu;

b) adoptarea de către executorul judecătoresc a încheierii de intentare a procedurii de executare;

c) expirarea termenului acordat de executorul judecătoresc pentru executare benevolă.

Executarea silită se efectuează prin:

a) urmărirea mijloacelor băneşti în numerar ale debitorului;

b) urmărirea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale debitorului;

c) urmărirea bunurilor debitorului prin aplicarea sechestrului pe bunuri şi prin vînzarea lor;

d) urmărirea salariului, pensiei, bursei şi altor venituri ale debitorului;

e) urmărirea mijloacelor băneşti şi bunurilor debitorului care se află la terţe persoane;

f) ridicarea de la debitor şi predarea către creditor a obiectelor indicate în documentul executoriu;

g) alte măsuri prevăzute de lege.

Actele de executare ale executorului judecătoresc se consemnează într-un proces-verbal, care va cuprinde:

a) data întocmirii procesului-verbal şi numărul procedurii de executare;

b) denumirea şi sediul oficiului de executare;

c) numele şi funcţia persoanei care a întocmit procesul-verbal;

d) documentul executoriu în temeiul căruia se efectuează actul de executare;

e) numele şi domiciliul sau denumirea şi sediul debitorului şi creditorului;

f) menţiunea despre explicarea drepturilor prevăzute în art.41 din prezentul cod; g) măsurile luate de executorul judecătoresc sau constatările acestuia;

h) menţiunea cu privire la explicaţiile şi obiecţiile participanţilor la procedura de executare;

i) alte menţiuni prevăzute de lege sau considerate de executorul judecătoresc ca fiind necesare;

j) menţiunea, atunci cînd este cazul, despre absenţa creditorului sau debitorului ori despre refuzul şi motivele refuzului de a semna procesul-verbal;

k) menţiunea cu privire la numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum şi cu privire la persoanele cărora acesta li s-a înmînat;

l) semnătura executorului judecătoresc, precum şi a altor persoane interesate în executare sau care asistă la efectuarea actelor de executare;

m) ştampila executorului judecătoresc.

(1) Executorul judecătoresc poate, prin încheiere motivată, amîna executarea la cererea părţilor sau din oficiu.

(2) Încheierea privind amînarea actelor de executare poate fi atacată cu recurs.

(1) Dacă există circumstanţe care fac executarea dificilă sau imposibilă, executorul judecătoresc sau părţile sînt în drept să depună în instanţa de judecată care a eliberat documentul executoriu cerere privind schimbarea modului şi ordinii de executare a hotărîrii.

(2) Cererea de schimbare a modului şi ordinii de executare a hotărîrii se examinează în modul prevăzut în art.252 din Codul de procedură civilă.

(1) Şeful oficiului de executare este obligat să suspende executarea documentului executoriu în cazurile:

a) încetării din viaţă a debitorului, declarării dispariţiei lui fără urmă sau decesului lui, dacă raportul juridic, stabilit de instanţă, admite succesiunea de drepturi;

b) pierderii de către debitor a capacităţii de exerciţiu;

c) reorganizării persoanei juridice debitor;

d) insolvabilităţii debitorului, stabilite în conformitate cu Legea insolvabilităţii.

(2) Încheierea privind suspendarea executării documentului executoriu poate fi contestată în instanţa de judecată în termen de 15 zile.

(1) Instanţa de judecată poate suspenda executarea documentului executoriu, la cererea executorului judecătoresc, a participanţilor la procedura de executare sau din oficiu, în cazurile:

a) adresării executorului judecătoresc în instanţa de judecată sau în organul care a eliberat documentul executoriu cu cererea de a explica hotărîrea adoptată;

b) aflării debitorului într-o delegaţie îndelungată în interes de serviciu sau cu o misiune de stat;

c) aflării debitorului într-o instituţie curativoprofilactică;

d) depunerii cererii împotriva actelor executorului judecătoresc;

e) căutării debitorului;

f) înaintării de către terţe persoane a unei acţiuni privind ridicarea sechestrului asupra bunurilor;

g) depunerii cauţiunii.

(2) Încheierea privind suspendarea executării documentului executoriu poate fi atacată cu recurs.

(1) În cazul în care debitorul atacă hotărîrea judecătorească în temeiurile prevăzute în capitolul XXXVIII secţiunea a 2-a din Codul de procedură civilă pentru suspendarea executării hotărîrii atacate cu recurs, el depune o cauţiune la oficiul de executare, unde se execută sau urmează a fi executată hotărîrea.

(2) Cauţiunea se depune în bani în cazul acţiunilor cu caracter patrimonial pe contul special al oficiului de executare. În baza dispoziţiei de plată, oficiul de executare este obligat să elibereze debitorului certificatul respectiv.

(3) În cazul în care hotărîrea judecătorească se află în proces de executare, executorul judecătoresc va dispune suspendarea executării ei la prezentarea certificatului privind depunerea cauţiunii. În asemenea caz, executorul judecătoresc poate dispune eliberarea totală sau parţială a bunurilor debitorului de sub sechestru.

Cauţiunea se depune în cuantumul sumei băneşti ce urmează a fi încasată de la debitor sau al valorii bunurilor pe care acesta este obligat să le restituie în temeiul hotărîrii judecătoreşti, cu includerea cheltuielilor de judecată.

(1) În cazul în care recursul a fost admis cu adoptarea unei noi hotărîri prin care acţiunea creditorului este respinsă, cauţiunea depusă se restituie debitorului. Cheltuielile de executare a hotărîrii judecătoreşti efectuate pînă la data depunerii cauţiunii se scad din cauţiune. În cazul în care cauţiunea a fost depusă după expirarea termenului de executare benevolă a hotărîrii, debitorul este obligat să plătească şi taxa de executare.

(2) În cazul în care recursul a fost admis cu casarea hotărîrii şi remiterea pricinii la rejudecare, cauţiunea rămîne la contul pe care a fost depusă pînă la adoptarea unei noi hotărîri irevocabile.

(3) Dacă instanţa de recurs menţine hotărîrea atacată, suma respectivă se foloseşte în contul executării hotărîrii, în modul prevăzut de lege.

(1) Procedura de executare se suspendă:

a) în cazurile prevăzute în art.73 alin.(1) din prezentul cod – pînă la determinarea succesorului de drepturi al debitorului, numirea reprezentantului debitorului care şi-a pierdut capacitatea de exerciţiu sau pînă la examinarea în fond a cauzei de insolvabilitate;

b) în cazurile prevăzute în lit.b), c) şi e) ale art.74 alin.(1) din prezentul cod – pînă la întoarcerea debitorului din deplasarea în interes de serviciu, încheierea îndeplinirii misiunii de stat, externarea din instituţia curativoprofilactică sau găsirea debitorului;

c) în cazurile prevăzute în lit.a), d), f) şi g) ale art.74 alin.(1) din prezentul cod – pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii sau încheierii instanţei de judecată.

(2) După înlăturarea împrejurărilor care au provocat suspendarea, procedura de executare se reia la cererea creditorului sau din oficiu.

Procedura de executare încetează în cazurile în care:

a) hotărîrea a fost executată ori creditorul a renunţat la urmărire;

b) între creditor şi debitor a fost încheiată o tranzacţie;

c) după încetarea din viaţă, declararea dispariţiei fără urmă sau a decesului creditorului ori debitorului, creanţa sau obligaţia adjudecată nu admite succesiunea de către succesorul de drepturi al acestor persoane;

d) bunurile persoanei juridice lichidate nu sînt suficiente pentru satisfacerea deplină a creanţelor creditorului;

e) hotărîrea, decizia sau încheierea în baza căreia a fost eliberat documentul executoriu a fost anulată;

f) debitorul a prezentat spre executare o hotărîre de încasare de la creditor în folosul său a unui beneficiu sau a unei sume egale cu suma debitoare sau mai mare decît aceasta;

g) creditorul refuză să primească obiectele ridicate de la debitor, care, conform hotărîrii, urmează să-i fie predate.

(1) Suspendarea sau încetarea procedurii de executare se decide de către şeful oficiului de executare, cu înştiinţarea creditorului şi debitorului, însă neprezentarea acestor persoane nu împiedică luarea deciziei.

(2) Pe durata suspendării procedurii de executare, orice acte de executare sînt interzise.

(3) Încheierea de suspendare sau încetare a procedurii de executare se expediază, în termen de 3 zile de la data adoptării ei, părţilor şi organului care a eliberat documentul executoriu.

(4) Încheierea privind suspendarea sau încetarea procedurii de executare poate fi atacată cu recurs.

(1) După intrarea în vigoare a încheierii privind încetarea procedurii de executare, executorul judecătoresc dispune anularea măsurilor de asigurare a executării. Documentul executoriu, în care au fost făcute menţiunile de rigoare, se restituie instanţei de judecată ori altui organ care l-a eliberat sau creditorului.

(2) Procedura de executare încetată nu poate fi reluată.

(1) Documentul executoriu care nu a fost executat ori a fost executat parţial se restituie creditorului:

a) la cererea creditorului;

b) dacă debitorul nu are bunuri ori venituri sau bunurile lui nu sînt suficiente pentru satisfacerea creanţelor;

c) dacă creditorul refuză să preia bunurile nevîndute în procesul executării hotărîrii;

d) dacă la adresa indicată de creditor, debitorul nu locuieşte ori nu lucrează sau nu se află bunurile lui, cu excepţia cazurilor de dare în căutare a debitorului;

e) dacă creditorul, prin acţiunile (inacţiunea) sale, împiedică executarea documentului executoriu.

(2) În cazurile menţionate în alin.(1) lit.b) şi e) al prezentului articol, executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal, care se aprobă de către şeful oficiului de executare.

(3) Restituirea documentului executoriu către creditor nu împiedică prezentarea lui repetată spre executare. În acest caz, noul termen pentru prezentarea documentului executoriu spre executare se calculează conform art.19 alin.(3) din prezentul cod.

(4) În cazul restituirii documentului executoriu în conformitate cu alin.(1) lit.a), c) şi e) al prezentului articol, taxa de executare se restituie creditorului, cu excepţia cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de executare.

(5) Documentul executoriu se restituie în baza încheierii motivate a şefului oficiului de executare. Încheierea poate fi atacată cu recurs.

(6) Încheierea privind restituirea documentului executoriu serveşte temei pentru transmiterea procedurii de executare în arhivă.

Procedura de executare pierdută poate fi reconstituită de către instanţa de judecată în conformitate cu capitolul XXXIV din Codul de procedură civilă.

(1) Urmărirea bunurilor debitorului constă în sechestrarea, ridicarea şi vînzarea lor.

(2) Poate fi urmărit orice bun corporal ori universalitatea de bunuri ale debitorului, care se află în circuitul civil, indiferent de faptul la cine se află el în posesie, precum şi orice drept patrimonial sau creanţă bănească, cu excepţia celor ce nu sînt pasibile de urmărire silită.

(3) Bunurile pot fi urmărite numai în mărimea sumei necesare şi suficiente pentru executarea documentului executoriu, plata taxei şi restituirea cheltuielilor de executare.

(4) La cererea executorului judecătoresc, deţinătorii registrelor, instituţiile financiare, organele fiscale, cadastrale şi alte organe sînt obligate să-i comunice, în cel mult 10 zile, informaţiile necesare pentru efectuarea executării silite.

Nu pot fi urmărite:

1) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi membrilor familiei sale:

a) îmbrăcămintea – pentru fiecare persoană: un palton de iarnă şi unul de toamnă, un costum de iarnă şi unul de vară (pentru bărbaţi), două rochii sau două costume de vară şi două de iarnă (pentru femei), o pălărie şi o căciulă de iarnă, două broboade de vară şi două de iarnă (pentru femei), altă îmbrăcăminte întrebuinţată timp îndelungat şi care nu are valoare;

b) încălţămintea, lenjeria de corp şi de pat, obiectele de uz casnic, cu excepţia obiectelor confecţionate din materiale preţioase, precum şi a obiectelor care au valoare artistică;

c) toate bunurile copiilor;

d) mobila – cîte un pat şi un scaun pentru fiecare persoană, o masă, un dulap pentru familie;

e) icoanele şi portretele de familie, verighetele;

f) ordinele, medaliile, alte semne distinctive cu care a fost decorat debitorul sau membrii familiei lui;

g) obiectele (inclusiv manualele şi cărţile) necesare debitorului pentru a-şi continua exercitarea profesiei;

h) mijloacele de transport speciale pentru invalizi şi obiectele necesare invalizilor şi bolnavilor şi destinate îngrijirii lor;

i) produsele alimentare în cantităţi necesare pentru hrana debitorului şi a membrilor familiei lui pe 3 luni;

j) combustibilul necesar pentru prepararea bucatelor şi încălzirea locuinţei familiei în sezonul de încălzire;

2) seminţele de culturi agricole necesare pentru însămînţare şi sădire;

3) nutreţul pentru vitele care nu au fost urmărite necesar pînă la strînsul nutreţurilor noi sau pînă la scoaterea vitelor la păşunat, după caz;

4) produsele agricole perisabile, conform listei aprobate de Guvern;

5) bunurile din domeniul public al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale;

6) alte bunuri care, conform legii, nu pot fi urmărite.

Bunurile debitorului pot fi urmărite în următoarea consecutivitate:

a) în primul rînd, mijloacele băneşti în valută naţională sau în valută străină în numerar sau de pe conturile bancare;

b) în al doilea rînd, bunurile care nu participă nemijlocit în procesul de producţie: valorile mobiliare, automobilele;

c) în al treilea rînd, produsele finite (marfa), precum şi alte bunuri materiale care nu participă nemijlocit în procesul de producţie şi nu sînt destinate utilizării nemijlocite în producţie;

d) în al patrulea rînd, bunurile imobile, precum şi materia primă, materialele, maşinile, uneltele, utilajele, instalaţiile, echipamentele şi alte mijloace fixe, destinate utilizării nemijlocite în producţie;

e) în al cincilea rînd, alte bunuri, inclusiv cele predate altor persoane.

(1) Urmărirea mijloacelor băneşti în numerar, inclusiv în valută străină, se efectuează prin sechestrarea şi ridicarea lor.

(2) Pentru ridicarea mijloacelor băneşti de la debitor, executorul judecătoresc controlează locurile şi localurile în care debitorul păstrează numerarul, precum şi reţeaua lui comercială.

(3) La ridicarea mijloacelor băneşti în numerar de la persoana juridică participă casierul (gestionarul) sau un angajat care îl înlocuieşte, care este obligat să prezinte documentele necesare şi să asigure acces liber la seiful casei debitorului, în încăperea izolată a casei, precum şi în reţeaua lui comercială.

(4) Deschiderea locurilor şi localurilor în care se păstrează numerarul fără consimţămîntul reprezentantului debitorului sau în lipsa acestuia se efectuează în prezenţa a doi martori asistenţi. Pînă la sosirea acestora, executorul judecătoresc sigilează locurile şi localurile.

(5) Faptul ridicării numerarului şi deschiderii locurilor şi localurilor fără consimţămîntul reprezentantului debitorului se consemnează într-un proces-verbal care se semnează de cei prezenţi. Procesul-verbal se întocmeşte în două exemplare. Exemplarul al doilea se remite debitorului sau reprezentantului acestuia contra semnătură pe primul exemplar sau se expediază recomandat debitorului în aceeaşi zi sau în următoarea zi lucrătoare.

(6) Mijloacele băneşti ridicate se depun pe contul de depozit al oficiului de executare în decurs de 24 de ore.

(7) Valuta străină se depune pe contul valutar al oficiului de executare, iar în cazul în care acesta lipseşte, se schimbă în valută naţională la cursul stabilit de Banca Naţională a Moldovei şi se depune la contul de depozit al oficiului de executare.

(1) În baza documentului executoriu, creditorul poate urmări mijloacele băneşti de pe conturile bancare ale debitorului prin prezentarea documentului executoriu instituţiei financiare (sucursalei sau filialei acesteia) care este obligată să-l execute.

(2) În cazul în care debitorul nu dispune de suficiente mijloace băneşti pentru executarea deplină a documentului executoriu sau pe contul lui nu sînt mijloace băneşti, creditorul înaintează oficiului de executare respectiv documentul executoriu şi confirmarea instituţiei financiare că pe contul debitorului nu sînt mijloace băneşti.

(3) În procesul executării, executorul judecătoresc este în drept să urmărească mijloacele băneşti parvenite ulterior în instituţiile financiare pe contul debitorului sau să aplice sechestru pe mijloacele băneşti care vor fi transferate în viitor.

(1) Urmărirea valorilor mobiliare se face prin ridicarea lor de la debitor sau prin aplicarea sechestrului.

(2) În cazul ridicării sau sechestrării valorilor mobiliare, executorul judecătoresc remite o copie a procesului-verbal registratorului independent sau persoanei care ţine evidenţa lor. Persoanele menţionate neîntîrziat vor consemna în registrul respectiv sechestrarea valorilor mobiliare.

(3) După aplicarea sechestrului, nici o operaţiune cu valorile mobiliare nu se admite fără acordul executorului judecătoresc.

(4) Valorile mobiliare se transmit organelor competente spre vînzare în modul stabilit.

Dacă mijloacele băneşti în numerar şi cele de pe cont nu sînt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite bunurile mobile ale debitorului în modul stabilit în art.86 din prezentul cod.

(1) Bunurile imobile ale debitorului pot fi urmărite dacă pentru satisfacerea creanţelor nu sînt suficiente mijloacele băneşti şi bunurile mobile.

(2) Urmărirea unui bun imobil prin natura sa include toate bunurile accesorii şi toate obiectele ce servesc la exploatarea acestuia sau sînt legate solid de pămînt, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acesta.

(3) Despre sechestrarea bunului imobil executorul judecătoresc informează organul cadastral teritorial, iar dacă bunul este ipotecat – şi creditorul gajist.

(1) Urmărirea bunurilor comune se admite dacă bunurile personale ale debitorului nu sînt suficiente pentru satisfacerea creanţelor.

(2) Urmărirea cotei-părţi din bunurile proprietate comună pe cote-părţi şi în devălmăşie se efectuează conform regulilor stabilite la art.353 din Codul civil.

(3) În cazul bunurilor comune determinate generic, poate fi urmărită cota-parte de bunuri egală cu cota-parte a debitorului.

(4) Bunurile comune indivizibile pot fi înstrăinate cu acordul tuturor coproprietarilor.

(5) La data întocmirii procesului-verbal de sechestrare sau a primirii lui, debitorul este obligat să informeze executorul judecătoresc care bunuri constituie proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie. În caz contrar, debitorul este lipsit de dreptul de a contesta procesul-verbal, invocînd această circumstanţă.

Pot fi urmărite fructele şi orice venituri ale unui bun al proprietarului sau uzufructuarului debitor.

Dacă debitorul nu dispune de alte bunuri, poate fi urmărită:

a) participaţiunea din capitalul social al societăţii în nume colectiv (art. 133 din Codul civil);

b) partea socială în societatea cu răspundere limitată (art. 152 şi 153 din Codul civil);

c) valoarea participaţiunii sau bunurile corespunzătoare participaţiunii sale din patrimoniul cooperativei (art.177 din Codul civil).

(1) Bunurile debitorului care se află la alte persoane în baza unor contracte de împrumut, de arendă, de închiriere, de păstrare etc. se includ în lista bunurilor sechestrate în baza documentelor de care dispune debitorul referitor la aceste bunuri. După semnarea actului de sechestru, persoanei la care se află bunurile i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor debitorului, despre obligaţia ei de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite debitorului sau unor terţe persoane fără acordul executorului judecătoresc. Bunurile se examinează, după necesitate, la locul aflării lor.

(2) Dacă, ulterior, se descoperă că bunurile debitorului se află la o altă persoană şi dacă ele nu au fost sechestrate anterior, acesteia i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor debitorului, despre obligaţia ce îi revine de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite debitorului sau unor terţe persoane fără acordul executorului judecătoresc.

(1) Creanţele debitorului se urmăresc dacă legea nu prevede altfel.

(2) Pentru a urmări creanţele pecuniare, executorul judecătoresc remite persoanei care este obligată să plătească debitorului creanţa o somaţie despre obligaţia de a nu plăti debitorului urmăritor suma datorată. Concomitent, debitorului i se expediază o somaţie de a nu da dispoziţii cu privire la creanţa în cauză. Creanţa pecuniară se consideră sechestrată de la data înmînării somaţiei unei terţe persoane.

(1) Bunurile gajate pot fi urmărite de către creditorul gajist. Acesta are prioritate faţă de ceilalţi creditori.

(2) Consecutivitatea satisfacerii creanţelor la cîteva drepturi de gaj asupra unora şi aceloraşi bunuri sau drepturi patrimoniale se stabileşte în ordinea consecutivităţii constituirii gajului. Creanţele următorului creditor gajist se satisfac după satisfacerea deplină a creanţelor precedentului creditor gajist.

(3) Consecutivitatea satisfacerii creanţelor poate fi modificată dacă creditorii gajişti, care dispun de dreptul preferenţial de executare a creanţelor la unul şi acelaşi obiect al gajului, consimt.

(4) După satisfacerea deplină a creanţelor creditorilor gajişti, bunurile rămase sau suma realizată care depăşeşte creanţele creditorilor gajişti se distribuie altor creditori în ordinea categoriilor stabilite în art.142 din prezentul cod.

(5) Dacă se recunoaşte că licitaţia nu a avut loc, creditorul gajist are dreptul preferenţial de a primi bunul gajat la preţul indicat în contractul de gaj şi este obligat să restituie suma ce depăşeşte creanţele sale.

(1) Bunurile sechestrate de alte organe pentru asigurarea încasării unei datorii pot fi urmărite de către executorul judecătoresc în baza documentului executoriu dacă aceste bunuri nu au fost scoase la licitaţie sau vînzare în decurs de 2 luni şi dacă, pentru achitarea datoriei conform documentului executoriu, debitorul nu dispune de alte bunuri decît cele sechestrate.

(2) Bunurile sechestrate de către organele de urmărire penală în procesul urmăririi penale pot fi sechestrate repetat pentru satisfacerea altor creanţe numai în cazul cînd cauza penală a fost clasată şi lipseşte prejudiciul material sau valoarea acestor bunuri depăşeşte mărimea prejudiciului material.

(1) În cazul decesului debitorului, urmărirea bunurilor lui va continua la ultimul domiciliu al defunctului, după expirarea a 7 zile de la admiterea succesiunii de drepturi.

(2) În cazul în care au vocaţie succesorală minorii, executarea începută se va suspenda pînă la desemnarea reprezentantului legal.

(3) Dacă executarea nu a început pînă la decesul debitorului, documentele executorii nu se vor executa decît după expirarea a 10 zile de la data expedierii copiei de pe documentul executoriu la locul deschiderii succesiunii pe numele celui care a lăsat moştenirea, fără a se arăta numele şi calitatea fiecărui moştenitor.

(1) În cazul reorganizării debitorului persoană juridică, se urmăresc mijloacele băneşti şi bunurile succesorilor de drepturi potrivit art.70 din Codul civil.

(2) În cazul lichidării debitorului persoană juridică sau declarării insolvabilităţii lui, documentul executoriu se transmite comisiei de lichidare (lichidatorului), fapt despre care se informează creditorul.

(1) Salariul şi alte venituri băneşti ale debitorului pot fi urmărite în baza documentelor executorii în cazurile cînd:

a) se execută hotărîrile privind încasările periodice (pensia de întreţinere, repararea prejudiciilor cauzate prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului etc.);

b) suma urmărită nu depăşeşte 20 de salarii minime (în cazul în care debitorul lucrează);

c) debitorul nu are bunuri sau bunurile lui nu sînt suficiente pentru a acoperi întreaga sumă urmărită.

(2) Persoanele fizice şi juridice sînt obligate, la cererea executorului judecătoresc, să prezinte, în termenul stabilit, informaţie despre cîştigul lunar şi despre alte venituri ale debitorului.

(1) Cuantumul reţinerilor din salariu şi din alte venituri se calculează din suma pe care debitorul urmează să o primească.

(2) Din salariul şi din alte venituri ale debitorului pot fi reţinute, în baza unui document executoriu, nu mai mult de 20%, iar în baza cîtorva documente executorii – nu mai mult de 50% din cuantumul lor pînă la achitarea deplină a sumei urmărite.

(3) În caz de urmărire a pensiei de întreţinere, a sumelor pentru repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului şi pentru repararea daunei cauzate prin tîlhărie sau prin sustragere de bunuri, reţinerea constituie nu mai mult de 70% din salariu şi din alte venituri.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în privinţa burselor, pensiilor de orice fel, precum şi a sumelor cuvenite în baza dreptului de autor, dreptului de inventator sau de inovator.

În cazul mai multor urmăriri ale aceluiaşi salariu şi aceluiaşi tip de alte venituri, acestea se satisfac în următoarea ordine:

a) obligaţiile de întreţinere;

b) repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului;

c) datoriile la impozite, taxe şi amenzi;

d) alte categorii de datorii.

Indemnizaţiile de asigurare socială, plătite în caz de incapacitate temporară de muncă, pot fi urmărite în baza documentelor executorii privind încasarea pensiei de întreţinere şi privind repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului.

Urmărirea veniturilor debitorului care execută pedeapsa închisorii se face în condiţiile legii fără a se ţine seama de reţinerile pentru întreţinerea lui în penitenciar.

Nu pot fi urmărite următoarele venituri ale debitorului:

a) sumele plătite în legătură cu deplasarea în interes de serviciu, cu transferul, cu angajarea sau cu trimiterea la muncă în altă localitate, plata suplimentară pentru lucrul legat de deplasări frecvente;

b) indemnizaţiile plătite mamelor cu mulţi copii sau mamelor singure;

c) pensiile de întreţinere;

d) indemnizaţiile la naşterea copilului;

e) indemnizaţiile primite pentru înmormîntare;

f) indemnizaţiile pentru copii minori în timpul căutării părinţilor lor;

g) sporuri pentru muncă în condiţii grele sau vătămătoare;

h) indemnizaţiile de eliberare din serviciu;

i) indemnizaţiile persoanelor care au avut de suferit de pe urma avariei de la C.A.E. Cernobîl;

j) compensaţiile nominative.

(1) Executorul judecătoresc expediază documentul executoriu organizaţiei în care lucrează debitorul sau de unde el primeşte recompensă, pensie, bursă, ajutor sau un alt venit, cerînd să se facă reţinerile cuvenite în baza documentului executoriu şi să se trimită sumele reţinute creditorului.

(2) Creditorul va fi informat despre expedierea documentului executoriu spre executare.

(3) Indicaţiile executorului judecătoresc privind cuantumul reţinerilor din salariu sau din alte venituri sînt obligatorii.

(1) Administraţia organizaţiei care a efectuat reţinerea în baza documentului executoriu este obligată să comunice, în termen de 3 zile, executorului judecătoresc şi creditorului despre concedierea debitorului, precum şi despre noul lui loc de muncă sau domiciliu dacă acesta este cunoscut.

(2) Debitorul este obligat să comunice, în acelaşi termen, executorului judecătoresc despre schimbarea locului de muncă sau a domiciliului, precum şi despre schimbările din componenţa bunurilor şi veniturilor.

(3) În cazul în care datele menţionate nu au fost comunicate fără motive întemeiate, şeful oficiului de executare, la propunerea executorului judecătoresc, poate aplica persoanelor cu funcţie de răspundere sau, după caz, persoanelor fizice o amendă de la 10 la 50 de unităţi convenţionale.

Controlul asupra efectuării corecte şi la timp a reţinerilor din salariu şi din alte venituri ale debitorului revine organelor de executare.

(1) Modul de încasare a pensiei de întreţinere şi a restanţelor la pensie este reglementat de Codul familiei.

(2) Dacă creditorul a retras documentul executoriu şi procedura a fost încetată, la prezentarea ulterioară a documentului executoriu spre executare pensia de întreţinere se încasează de la data prezentării documentului executoriu, iar cuantumul restanţei se stabileşte de către instanţa de judecată, la cererea creditorului, în modul stabilit de Codul familiei.

(3) În cazul în care documentul executoriu este în proces de executare, iar pensia de întreţinere nu a fost reţinută, cuantumul restanţei se stabileşte de către executorul judecătoresc pentru toată perioada anterioară, prin adoptarea unei încheieri motivate.

(4) Dacă debitorul nu a lucrat în perioada în care s-a format restanţa sau nu a prezentat acte ce confirmă salariul şi/sau alte venituri ale sale, cuantumul restanţei la pensia de întreţinere se determină de către executorul judecătoresc, pornindu-se de la salariul mediu pe ţară.

(1) Sechestrarea bunurilor se admite în baza încheierii executorului judecătoresc. Încheierea executorului judecătoresc poate fi contestată în instanţa de judecată în termen de 3 zile. Depunerea cererii de contestare a încheierii nu suspendă aplicarea sechestrului.

(2) Pînă la începerea sechestrului, executorul judecătoresc este obligat să înmîneze, contra semnătură, debitorului sau reprezentantului acestuia copia de pe încheiere şi să explice participanţilor la aplicarea sechestrului drepturile şi obligaţiile prevăzute de prezentul cod.

(3) Sechestrarea bunurilor debitorului persoană juridică se efectuează în prezenţa administraţiei, a reprezentantului acestuia sau a unei persoane cu funcţie de răspundere a debitorului, iar în cazul gospodăriei ţărăneşti (de fermier) sau a întreprinderii individuale – în prezenţa debitorului ori a unui alt membru al gospodăriei sau, după caz, a unui membru al familiei fondatorului întreprinderii.

(4) Dacă debitorul, reprezentantul lui sau persoana cu funcţie de răspundere a debitorului se eschivează de la participarea la sechestrarea bunurilor, sechestrarea se efectuează fără consimţămîntul debitorului, reprezentantului lui sau al persoanei cu funcţie de răspundere ori, în lipsa acestora, cercetarea încăperilor şi a altor locuri în care se află bunurile, precum şi sechestrarea lor, se efectuează în prezenţa a doi martori asistenţi.

(5) Sechestrarea bunurilor debitorului persoană fizică se efectuează în prezenţa acestuia ori a reprezentantului lui sau a unui membru adult al familiei lui.

(6) Dacă debitorul, reprezentantul lui sau un membru al familiei lui nu permite pătrunderea în domiciliu, reşedinţă sau în alte încăperi, executorul judecătoresc solicită autorizaţia instanţei de judecată.

(7) În cazul în care sînt bănuieli că bunurile urmărite pot să dispară ori să fie deteriorate, executorul judecătoresc efectuează sechestrarea în prezenţa a doi martori asistenţi, a colaboratorului organului afacerilor interne, urmînd să înştiinţeze instanţa de judecată imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la efectuarea sechestrării, cu prezentarea materialelor respective în care se vor indica motivele efectuării sechestrării. Judecătorul va verifica legalitatea acestei acţiuni procesuale.

(8) În cazul constatării faptului legalităţii efectuării sechestrării, judecătorul confirmă legalitatea acţiunilor executorului judecătoresc printr-o menţiune pe procesul-verbal cu privire la sechestrare.

(9) Prezenţa creditorului la aplicarea sechestrului nu este obligatorie.

(10) Dacă o terţă persoană declară că bunurile supuse sechestrului sînt ale ei, în procesul-verbal cu privire la sechestrare se face menţiunea respectivă, iar terţei persoane se explică dreptul de a intenta acţiunea de ridicare a sechestrului.

(11) Debitorul şi creditorul, precum şi ceilalţi participanţi la procedura de executare pot face declaraţii şi observaţii, care se consemnează în procesul-verbal.

(12) Despre aplicarea sechestrului asupra bunurilor supuse înregistrării de stat executorul judecătoresc informează neîntîrziat organele care efectuează înregistrarea de stat pentru înscrierea în registrul respectiv a menţiunii cu privire la interdicţia de înstrăinare a bunului. Contractul de înstrăinare a bunului încheiat după introducerea interdicţiei de înstrăinare a bunului este nul.

(1) În cadrul aplicării sechestrului pe bunuri, executorul judecătoresc are dreptul să deschidă şi să cerceteze încăperile şi depozitele încuiate dacă debitorul refuză să le deschidă benevol, evitîndu-se deteriorarea nejustificată a bunurilor.

(2) La deschiderea încăperilor şi depozitelor pot fi utilizate mijloace tehnice, fapt care va fi consemnat în procesul-verbal.

(3) După necesitate, încăperea şi depozitul pot fi sigilate şi/sau puse sub pază.

(4) Executorul judecătoresc este obligat să ia măsuri pentru a nu se da publicităţii circumstanţele privitor la viaţa intimă a persoanei, constatate la aplicarea sechestrului.

(5) Dacă în timpul cercetării încăperilor şi depozitelor debitorului se descoperă obiecte şi documente a căror circulaţie este interzisă de lege, executorul judecătoresc informează neîntîrziat despre aceasta organul de resort.

(6) Prevederile prezentului articol se aplică şi în cazul urmăririi bunurilor debitorului care se află la terţe persoane.

(1) Evaluarea bunurilor supuse sechestrului se efectuează de către executorul judecătoresc la preţurile medii de piaţă din localitatea respectivă.

(2) Dacă evaluarea bunurilor este dificilă ori debitorul sau creditorul contestă valoarea bunului determinată de executorul judecătoresc, executorul judecătoresc va antrena pentru evaluare un specialist în domeniu.

(3) Cheltuielile de evaluare a bunurilor efectuată de către specialist le suportă persoana care a contestat valoarea bunurilor determinată de către executorul judecătoresc.

(1) Despre sechestrarea şi/sau ridicarea bunurilor se întocmeşte un proces-verbal în 3 exemplare după forma prevăzută în art. 70 din prezentul cod.

(2) În procesul-verbal se enumeră toate obiectele şi documentele sechestrate, indicîndu-se numărul, măsura, greutatea lor, genul, elementele de individualizare, gradul de uzură şi, pe cît e posibil, valoarea lor. În cazul valorilor mobiliare, se indică numărul, emitentul, preţul nominal şi alte date cunoscute la momentul sechestrării lor.

(3) Procesul-verbal de sechestrare şi/sau de ridicare a bunurilor se aduce la cunoştinţa tuturor persoanelor care participă la efectuarea acestor acte procesuale, fapt confirmat prin semnătura fiecăreia din ele. În cazul în care o persoană refuză să semneze procesul-verbal, se face menţiunea respectivă.

(4) Dacă, în timpul aplicării sechestrului, debitorul sau alte persoane au comis încălcări ale ordinii publice ori au făcut încercări de a distruge sau a ascunde bunurile, executorul judecătoresc va consemna în procesul-verbal aceste acţiuni, indicînd totodată şi măsurile întreprinse de el.

(5) Procesul-verbal de sechestrare şi/sau de ridicare a bunurilor poate fi contestat în termen de 7 zile de la data întocmirii sau comunicării acestuia, după caz.

(1) Copia de pe procesul-verbal de sechestrare şi/sau de ridicare a bunurilor se înmînează, contra semnătura, debitorului sau reprezentantului lui, sau unui membru adult al familiei, după caz, iar dacă aceştia sînt absenţi – reprezentantului organizaţiei de exploatare a locuinţelor sau, după caz, reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale de nivelul întîi cărora li se explică dreptul şi modul de contestare a acestor acte procesuale.

(2) În cazul sechestrării şi/sau ridicării bunurilor debitorului persoană juridică, copia de pe procesul-verbal se înmînează persoanelor indicate la art.111 alin.(3) din prezentul cod.

(1) Cu consimţămîntul creditorului, bunurile sechestrate se transmit în păstrare, contra semnătură, debitorului sau membrilor adulţi ai familiei acestuia.

(2) În cazul în care creditorul nu este de acord cu transmiterea bunurilor sechestrate debitorului sau creditorul refuză să preia în păstrare bunurile, cu acordul părţilor se numeşte un administrator sau bunurile se transmit în păstrare în baza contractului de depozit.

(3) În cazul în care părţile nu ajung la un acord, administratorul se desemnează de către executorul judecătoresc.

(4) Nu pot fi desemnaţi în calitate de administrator rudele sau afinii executorului judecătoresc sau ai creditorului pînă la gradul patru inclusiv.

Bijuteriile şi alte obiecte de aur, argint, platină şi de metale din grupa platinei, din pietre preţioase şi perle, precum şi fragmentele din aceste obiecte, ridicate de la debitor, se depun imediat de către executorul judecătoresc în păstrare în instituţiile financiare ale Republicii Moldova.

(1) Persoana căreia i-au fost transmise în păstrare bunurile sechestrate nu are dreptul să le folosească sau să le înstrăineze.

(2) Persoana căreia i-au fost transmise bunuri în păstrare este obligată să informeze executorul judecătoresc despre fructele bunurilor transmise în păstrare.

(3) Persoana căreia i-au fost transmise bunuri în păstrare poartă, în conformitate cu legislaţia, răspundere pentru prejudiciul cauzat intenţionat sau din culpă.

(4) Însuşirea sau înstrăinarea bunurilor transmise în păstrare atrage răspunderea contravenţională sau penală prevăzută de legislaţie.

(1) Dacă bunul sechestrat aflat în păstrare este expus degradării sau a suferit schimbări care implică pericolul deprecierii lui, iar timp pentru înlăturarea, prevenirea degradării sau deprecierii bunului nu mai este, persoana căreia i s-a dat bunul în păstrare va informa la timp despre aceasta executorul judecătoresc, care este obligat să organizeze vînzarea bunului în condiţiile prezentului cod.

(2) Executorul judecătoresc este în drept să vîndă bunul sechestrat de asemenea în cazul dacă păstrarea bunului implică cheltuieli disproporţionate.

(1) Dacă administrator este desemnată o altă persoană decît debitorul sau un membru al familiei acestuia, el va avea dreptul la remuneraţie şi la recuperarea cheltuielilor legate de păstrarea bunurilor.

(2) Executorul judecătoresc determină cuantumul remuneraţiei în conformitate cu tarifele stabilite, iar în lipsa tarifelor – o remuneraţie obişnuită.

(3) Cheltuielile legate de păstrarea bunurilor sechestrate se includ în cheltuielile de executare a documentului executoriu şi sînt suportate de către debitor.

(1) Bunurile sechestrate se vînd, de regulă, la licitaţie cu strigare sau prin organizaţii comerciale specializate în baza contractului de comision.

(2) Bijuteriile şi alte obiecte de aur, argint, platină şi de metale din grupa platinei, din pietre preţioase şi perle, precum şi fragmentele din aceste obiecte, ridicate de la debitor, se vînd prin intermediul organizaţiilor specializate în achiziţionarea obiectelor de valoare de la populaţie.

(3) Valorile mobiliare sechestrate se vînd în conformitate cu reglementările legale privind circulaţia valorilor mobiliare.

(4) Bunurile debitorului care fac parte din fondurile organizaţiilor de stat, precum şi ale întreprinderilor şi altor obiective incluse în programul de privatizare, se vînd de către organele centrale sau locale de specialitate ale administraţiei publice în modul stabilit pentru privatizarea patrimoniului public.

(5) Cu cel puţin 5 zile înaintea desfăşurării licitaţiei, se admite vînzarea de către debitor a bunurilor sechestrate la un preţ nu mai mic decît valoarea stabilită în procesul-verbal cu privire la sechestrare sau în raportul de evaluare, cu condiţia virării sau vărsării sumelor obţinute nemijlocit la contul de depozit al oficiului de executare.

(6) În cazul în care bunul sechestrat este gajat, creditorul gajist este în drept de a vinde acest bun şi a distribui mijloacele, obţinute din vînzarea bunului gajat, în condiţiile art.491–493 din Codul civil.

(7) Dacă bunurile nu au fost vîndute în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative, ele pot fi transmise creditorului urmăritor, iar dacă ultimul refuză să le primească – debitorului.

(1) Dacă debitorul nu a executat benevol documentul executoriu şi dacă actele de aplicare a sechestrului asupra bunurilor nu au fost contestate în termenul prevăzut în art.114 din prezentul cod, executorul judecătoresc este obligat, în cel mult 10 zile, să iniţieze procedura de vînzare a bunurilor sechestrate.

(2) În cazul în care actele executorului judecătoresc au fost contestate, vînzarea bunurilor se suspendă pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.

(1) Sechestrul de pe bunuri se ridică în cazurile:

a) achitării de către debitor a sumei datoriei şi recuperării cheltuielilor de executare;

b) achitării sumei datoriei şi restituirii cheltuielilor de executare din contul altor bunuri vîndute sau prin alte modalităţi de executare;

c) necesităţii sechestrării altor bunuri solicitate pe piaţă, în scopul urgentării executării documentului executoriu;

d) vînzării bunului în condiţiile art.121 din prezentul cod;

e) imposibilităţii vînzării bunului;

f) scoaterii de sub sechestru a bunului în baza hotărîrii judecătoreşti definitive.

(2) După ridicarea sechestrului de pe bunuri, dacă ele se păstrează în alt loc, executorul judecătoresc i le restituie debitorului. În cazul în care dreptul de proprietate asupra bunurilor a trecut, în modul stabilit de prezentul cod, la persoana care le-a cumpărat sau la creditor, bunurile nu se restituie.

(3) În cazul executării parţiale a documentului executoriu, sechestrul nu se ridică de pe bunurile a căror valoare nu depăşeşte partea neexecutată a datoriei şi cheltuielile de executare.

(1) Data şi locul desfăşurării licitaţiei pentru vînzarea bunurilor sechestrate se fixează de către executorul judecătoresc, ţinîndu-se cont de necesitatea asigurării integrităţii bunurilor şi de cheltuielile legate de păstrarea lor.

(2) Licitaţia se organizează la sediul oficiului de executare sau într-un alt loc stabilit de către executorul judecătoresc.

(3) Ziua licitaţiei poate fi amînată de către executorul judecătoresc la cererea comună a debitorului şi creditorului.

(1) Anunţul despre desfăşurarea licitaţiei se publică într-un ziar local mai răspîndit şi se afişează în sediul oficiului de executare respectiv. Anunţul va cuprinde:

a) data, ora şi locul desfăşurării licitaţiei;

b) specificarea bunurilor, principalele lor caracteristici tehnico-economice şi locul aflării;

c) informaţii despre proprietarul bunurilor;

d) informaţii despre terenul pe care sînt amplasate bunurile imobile şi condiţiile de utilizare a terenului de către proprietar;

e) condiţiile de vînzare a bunurilor;

f) specificarea formei de plată;

g) modul de familiarizare prealabilă cu bunurile scoase la licitaţie;

h) termenul-limită de depunere a cererii şi a acontului de 2% din valoarea bunurilor şi contul bancar la care acesta urmează să fie vărsat;

i) datele pentru contact ale executorului judecătoresc.

(2) Licitaţia va avea loc la cel puţin 15 zile de la data publicării anunţului despre organizarea ei.

(3) Persoana la care bunurile se află în păstrare este obligată să asigure accesul la ele.

(4) În caz de amînare a licitaţiei, executorul judecătoresc va face un alt anunţ în conformitate cu alin.(1) al prezentului articol.

(1) Pentru participare la licitaţie se admit persoanele care au depus la timp cererea de participare, au prezentat documentele necesare şi au plătit acontul în mărimea stabilită în art.125 din prezentul cod.

(2) Doritorii de a participa la licitaţie prezintă următoarele documente:

a) cerere de participare la licitaţie, cu indicarea preţului propus pentru bunul scos la licitaţie;

b) copie de pe documentul de plată care confirmă depunerea acontului pe contul bancar indicat în anunţul despre organizarea licitaţiei;

c) procură, după caz, pentru dreptul de a participa la licitaţie.

(3) Primirea cererilor şi a documentelor se încheie cu o zi înainte de data licitaţiei.

(4) Datele despre persoanele care au depus cereri de participare la licitaţie şi numărul acestora sînt confidenţiale.

(5) Executorul judecătoresc înregistrează persoana care a depus cerere în calitate de participant la licitaţie. În cazul în care persoana nu a respectat cerinţele referitoare la întocmirea şi prezentarea documentelor sau dacă ea nu are dreptul de a participa la licitaţie, executorul judecătoresc refuză de a primi cererea.

(6) Persoana care a depus cerere de participare la licitaţie este în drept să o retragă, adresînd un demers în scris înainte de începerea licitaţiei.

Sub sancţiunea nulităţii absolute, nu pot participa la licitaţie deputaţii, judecătorii, avocaţii, notarii, procurorii, executorii judecătoreşti, poliţiştii, ofiţerii de urmărire penală.

(1) Preţul iniţial al bunurilor scoase la licitaţie este preţul egal cu valoarea bunurilor stabilită în procesul-verbal cu privire la sechestrarea bunurilor sau, după caz, în raportul de evaluare a acestor bunuri.

(2) Dacă, în cererile de participare la licitaţie, este propus un preţ care depăşeşte valoarea bunurilor stabilită în procesul-verbal cu privire la sechestrarea bunurilor sau, după caz, în raportul de evaluare a acestor bunuri, preţul iniţial al bunurilor scoase la licitaţie va fi cel mai mare preţ propus în cererile menţionate.

(1) Înainte de începerea licitaţiei, executorul judecătoresc cere organului cadastral teritorial sau altor organe competente să i se comunice drepturile reale şi alte sarcini care grevează bunul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre desfăşurarea licitaţiei.

(2) După expirarea termenului de depunere a cererilor de participare la licitaţie, executorul judecătoresc este obligat să întocmească partea întîi a procesului-verbal al licitaţiei.

Licitaţia nu are loc dacă pentru participare nu s-au înregistrat cel puţin 2 participanţi. În acest caz, executorul judecătoresc adoptă o încheiere prin care dispune organizarea unei noi licitaţii în condiţiile prezentului cod.

(1) La licitaţie participă şeful oficiului de executare respectiv şi executorul judecătoresc în procedura căruia se află documentul executoriu.

(2) Dacă la oficiul de executare activează un singur executor judecătoresc sau documentul executoriu se află în procedura şefului oficiului, licitaţia se va desfăşura cu participarea reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale.

(3) În ziua licitaţiei, la înmînarea biletelor de participare executorul judecătoresc înregistrează participanţii prezenţi. Înregistrarea se încheie cu 10 minute înainte de începutul procedurii de licitare. Participanţii care au întîrziat nu se admit la licitaţie.

(4) Şeful oficiului de executare (licitatorul) anunţă începutul licitaţiei şi dă citire părţii întîi a procesului-verbal.

(5) Licitatorul oferă bunul (lotul) la preţul iniţial. Persoana care acceptă preţul ridică biletul de participant.

(6) Licitatorul oferă bunul spre vînzare nu mai puţin de 3 ori la rînd, la intervale de timp care să permită opţiuni şi suprasolicitări. După ce unul dintre participanţi ridică biletul, ceilalţi pot pretinde la bun (lot) propunînd un preţ mai mare cu unul sau mai mulţi paşi de ridicare. Dacă nimeni nu oferă un preţ mai mare decît cel acceptat, strigat de 3 ori de către licitator, acesta fixează, prin lovitură de ciocan, faptul vînzării bunului.

(7) Participantul la licitaţie care a cîştigat bunul (lotul) este obligat să semneze procesul-verbal.

(8) Dacă participantul care a cîştigat bunul (lotul) refuză să semneze procesul-verbal, se consideră că licitaţia nu a avut loc. În acest caz, licitarea va reîncepe de la preţul oferit de participantul anterior. Participantului care a refuzat să semneze procesul-verbal acontul nu i se restituie.

(9) În cazul în care la licitaţie sînt scoase mai multe loturi separate şi participantul care a depus acontul nu a cîştigat lotul pentru care a depus cerere şi acontul respectiv, el poate fi admis la licitarea următoarelor loturi dacă acontul depus este nu mai mic de 2% din preţul următorului lot.

(1) Procesul-verbal al licitaţiei este compus din două părţi.

(2) Partea întîi va cuprinde:

a) data, ora şi locul desfăşurării licitaţiei;

b) denumirea oficiului de executare;

c) numele licitatorului;

d) hotărîrea în baza căreia au fost sechestrate bunurile;

e) numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului;

f) caracteristica obiectului scos la licitaţie;

g) preţul de la care va începe licitarea şi pasul de ridicare;

h) numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul participanţilor la licitaţie;

i) sumele oferite de fiecare participant.

(3) Partea a doua va cuprinde:

a) propunerile de ridicare a preţului de către fiecare participant în ordine succesivă;

b) preţul la care a fost vîndut lotul;

c) numele participantului care a cîştigat lotul;

d) termenul de achitare a costului lotului de către adjudecător;

e) semnătura licitatorului şi a participantului care a cîştigat lotul, a creditorului şi/sau a debitorului, dacă ultimii sînt prezenţi.

(4) Copia de pe procesul-verbal al licitaţiei se înmînează adjudecătorului după achitarea costului lotului cîştigat.

(5) Copia de pe procesul-verbal al licitaţiei serveşte temei pentru înregistrarea dreptului de proprietate pe numele adjudecătorului.

(1) Adjudecătorul este obligat să depună integral, în decurs de 10 zile după închiderea licitaţiei, costul bunurilor cumpărate pe contul de depozit al oficiului de executare. Acontul depus se include în suma de cumpărare a lotului.

(2) Dacă adjudecătorul nu achită integral costul lotului în termenul fixat, se declară că licitaţia nu a avut loc, iar acontul depus nu se restituie.

(1) Se declară că licitaţia nu a avut loc dacă:

a) la licitaţie s-a prezentat numai un participant sau nu s-a prezentat nici un participant;

b) nici un participant la licitaţie nu a propus cel puţin un preţ egal cu valoarea indicată în procesul-verbal cu privire la sechestrare sau în raportul de evaluare a bunurilor;

c) adjudecătorul nu a achitat integral, în termenul stabilit, costul lotului cumpărat.

(2) Dacă licitaţia nu a avut loc, executorul judecătoresc adoptă o încheiere prin care dispune organizarea unei licitaţii repetate.

(1) În cazul în care s-a declarat că licitaţia nu a avut loc, creditorul este în drept să preia bunurile la suma evaluării iniţiale. Creditorul gajist are dreptul să preia obiectele gajate la preţul indicat în contractul de gaj.

(2) Dacă, în decurs de 5 zile, creditorul nu va accepta preluarea bunurilor, se va organiza licitaţie repetată în condiţiile prezentului cod.

(3) În cazul prevăzut în art.135 alin.(1) lit.b) din prezentul cod, executorul judecătoresc reduce preţul bunului. Reducerea nu poate fi mai mare de 10 % din preţul iniţial, iar în cazul bunurilor imobile – de 5%. În celelalte cazuri, reducerea preţului nu se admite.

(4) Dacă se declară că licitaţia repetată nu a avut loc, creditorul este în drept să preia bunurile, în contul achitării creanţei, la preţul iniţial stabilit la ultima licitaţie.

(5) Dacă la bunurile nevîndute la licitaţia repetată pretind cîţiva creditori, acestea se vor transmite în ordinea de satisfacere a creanţelor, stabilită de prezentul cod.

(6) Dacă nu sînt creanţe care trebuie satisfăcute în primul rînd, de dreptul preferenţial dispune creditorul la demersul căruia au fost sechestrate bunurile, apoi creditorul a cărui creanţă este mai mare.

(7) În cazul în care creditorii se află în situaţii egale, chestiunea se hotărăşte prin tragere la sorţi.

(8) În cazul în care creditorul care a solicitat să-i fie transmise bunurile nu se prezintă nemotivat la data stabilită de executorul judecătoresc, sechestrul se ridică.

(9) În cazul în care creditorul refuză să preia bunurile, sechestrul se ridică şi bunurile se restituie debitorului.

(10) Ridicarea sechestrului pe bunuri în cazurile prevăzute la alin.(8) şi (9) ale prezentului articol se admite în baza încheierii.

Dacă suma obţinută din vînzarea unei părţi din bunuri este suficientă pentru satisfacerea creanţelor şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare sau debitorul le-a achitat benevol, executorul judecătoresc, prin încheiere, încetează vînzarea celorlalte bunuri şi ridică sechestrul.

(1) Creditorul, debitorul şi/sau persoanele care au participat la licitaţie pot contesta rezultatele licitaţiei în termen de 15 zile de la data desfăşurării licitaţiei.

(2) Terţele persoane care nu au participat la licitaţie pot cere anularea rezultatelor licitaţiei în termen de 2 luni de la data cînd au aflat sau trebuiau să afle despre desfăşurarea licitaţiei.

(1) Bunurile mobile pot fi vîndute prin organizaţii comerciale în baza contractului de comision.

(2) Sumele obţinute de organizaţiile comerciale în urma vînzării bunurilor se transferă pe contul de depozit al oficiului de executare respectiv în termen de 3 zile operaţionale bancare de la vînzarea bunurilor.

(3) Reevaluarea bunurilor transmise spre vînzare se admite, în condiţiile legii, cu participarea executorului judecătoresc. Data, ora şi locul reevaluării se comunică debitorului şi creditorului, însă neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea chestiunii. Dacă debitorul şi creditorul nu au fost prezenţi la reevaluare, executorul judecătoresc le comunică despre reevaluarea operată.

(4) Cuantumul comisionului se stabileşte de comun acord între executorul judecătoresc şi comisionar.

(1) Sumele de bani realizate prin executare silită, inclusiv din vînzarea bunurilor, se distribuie şi se eliberează creditorilor, în modul stabilit de lege, pînă la satisfacerea totală a creanţelor lor.

(2) În cazul în care, pînă la distribuirea şi eliberarea sumelor realizate prin executare, au depus documente executorii şi alţi creditori, executorul judecătoresc va dispune distribuirea sumelor potrivit ordinii stabilite în art.141 şi 142 din prezentul cod, dacă legea nu prevede altfel.

(3) Executorul judecătoresc dispune distribuirea sumelor în termen de 3 zile de la data primirii lor pe cont.

(4) Sumele distribuite se eliberează după expirarea a 15 zile de la data adoptării încheierii privind distribuirea lor, cu excepţia cazurilor de contestare.

(5) Suma rămasă după satisfacerea tuturor creanţelor se restituie debitorului.

(1) Dacă suma realizată prin executare silită este insuficientă pentru satisfacerea tuturor creanţelor în baza documentelor executorii, suma se distribuie între creditorii-urmăritori în ordinea stabilită de prezentul cod, proporţional cu creanţa fiecărui.

(2) Creanţele fiecărei categorii ulterioare se satisfac după ce au fost satisfăcute creanţele categoriei anterioare.

(1) Se stabilesc 3 categorii de creanţe.

(2) La categoria întîi de creanţe sînt atribuite creanţele privind:

a) plata pensiei de întreţinere;

b) plăţile ce decurg din raporturile de muncă;

c) reparaţia prejudiciilor cauzate prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului;

d) reparaţia prejudiciilor cauzate persoanelor fizice prin infracţiune sau contravenţie;

e) asigurările sociale.

(3) La categoria a doua de creanţe sînt atribuite creanţele privind:

a) impozitele şi alte plăţi fiscale;

b) amenzile în bugetul de stat şi în bugetele locale;

c) reparaţia prejudiciilor cauzate prin infracţiune sau contravenţie persoanelor juridice, precum şi asociaţiilor şi societăţilor care nu au personalitate juridică, dar care dispun de organe de conducere proprii;

d) plăţile pentru drepturile de autor şi drepturile conexe;

e) cheltuielile pentru asistenţă juridică.

(4) La categoria a treia de creanţe sînt atribuite celelalte creanţe.

(1) Cheltuielile de executare se restituie în ordine prioritară, înainte de satisfacerea tuturor creanţelor.

(2) Creanţele garantate prin gaj sau ipotecă, constituite asupra bunurilor vîndute, se plătesc din suma obţinută, în ordine prioritară, înainte de satisfacerea celorlalte creanţe.

(1) Evacuarea constă în eliberarea spaţiului locativ (încăperii), indicat în documentul executoriu, de către persoanele nominalizate în acesta împreună cu bunurile care le aparţin.

(2) Dacă debitorul nu eliberează benevol spaţiul locativ (încăperea) indicat în documentul executoriu, executorul judecătoresc procedează la evacuare silită.

(3) Executorul judecătoresc îl anunţă pe debitor despre ziua şi ora evacuării silite, însă neprezentarea lui nu împiedică executarea documentului executoriu.

(4) În cazul în care există motive ce împiedică evacuarea, executorul judecătoresc amînă evacuarea şi înaintează instanţei de judecată un demers motivat privind suspendarea executării, informînd despre aceasta creditorul.

(5) Sînt supuse evacuării silite toate persoanele indicate în documentul executoriu împreună cu bunurile care le aparţin sau, dacă evacuarea se efectuează dintr-o încăpere nedestinată pentru locuit, împreună cu bunurile aflate în încăpere.

(6) Dacă persoana care urmează să fie evacuată se ascunde ori nu-i permite executorului judecătoresc să intre în încăperea pe care o ocupă sau comite alte acte ce împiedică executarea documentului executoriu, evacuarea se face prin pătrunderea forţată în încăpere în prezenţa martorilor asistenţi, iar după necesitate, şi cu participarea colaboratorilor organului afacerilor interne sau a reprezentanţilor autorităţii administraţiei publice locale.

(7) Despre evacuarea silită executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal, pe care îl semnează el şi persoanele care participă la evacuare.

(8) Cheltuielile legate de evacuarea silită le suportă debitorul.

(1) Evacuarea debitorului cu acordarea unui alt spaţiu locativ (unei alte încăperi) se efectuează numai după ce acestuia i s-a acordat spaţiu locativ (încăpere).

(2) Dacă în documentul executoriu este indicată necesitatea de a i se acorda debitorului un alt spaţiu locativ (o altă încăpere), executorul judecătoresc adresează organului care este obligat să acorde spaţiu locativ (încăpere) propunerea de a executa hotărîrea, stabilindu-i un termen concret. În cazul în care spaţiul locativ (încăperea) nu a fost acordat în termenul stabilit, executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal, pe care îl prezintă instanţei de judecată care a adoptat hotărîrea.

(3) Dacă evacuarea se efectuează cu acordarea unui alt spaţiu locativ (unei alte încăperi), iar debitorul refuză să ia parte la evacuare, executorul judecătoresc strămută bunurile în prezenţa martorilor asistenţi, întocmind inventarul lor, în spaţiul (încăperea) acordat şi îl sigilează. Executorul judecătoresc nu răspunde pentru păstrarea bunurilor debitorului.

(1) Dacă debitorul nu eliberează benevol spaţiul locativ (încăperea) indicat în documentul executoriu, executorul judecătoresc stabileşte data şi ora executării silite şi îl obligă pe debitor să comunice locul unde pot fi strămutate bunurile.

(2) Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a căuta o încăpere pentru strămutarea bunurilor şi refuză să ia parte la evacuare, executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal, în care se indică toate bunurile aflate în încăpere, şi transmite bunurile în păstrare creditorului. După expirarea a 3 ani, bunurile pot fi vîndute, în modul stabilit de prezentul cod, de către executorul judecătoresc. Suma realizată se utilizează pentru recuperarea cheltuielilor de executare, iar suma rămasă se depune la contul de depozit al oficiului de executare, debitorul fiind în drept să o revendice.

(3) Dacă debitorul nu participă la evacuare, dar a comunicat unde trebuie să-i fie strămutate bunurile, acestea se indică în procesul-verbal şi se strămută în locul indicat de debitor în aceeaşi localitate.

(1) Instalarea în spaţiul locativ (încăpere) constă în asigurarea de către executorul judecătoresc a accesului creditorului în spaţiul locativ (încăperea) indicat în documentul executoriu şi folosirea lui nestingherită. Debitorului i se explică obligaţia de a nu crea creditorului obstacole la accesul în spaţiul locativ (încăpere) şi la folosirea lui.

(2) Documentul executoriu se consideră executat numai după ce creditorului i s-a asigurat posibilitatea de a se folosi zilnic şi nestingherit de spaţiul locativ (încăperea) respectiv.

(3) Procedura de executare poate fi reluată în decurs de 6 luni dacă debitorul împiedică accesul creditorului în spaţiul locativ (încăpere) şi folosirea lui. În acest caz, debitorului îi pot fi aplicate sancţiunile prevăzute de legislaţie.

Dacă, în termenul stabilit, debitorul nu a executat benevol hotărîrea privind strămutarea într-un alt spaţiu locativ (într-o altă încăpere) sau privind schimbul forţat al spaţiului locativ (încăperii), executarea se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului capitol.

(1) La executarea hotărîrii prin care debitorul este obligat să efectueze anumite acte nelegate de remiterea unor sume de bani sau a unor bunuri, executorul judecătoresc acordă debitorului un termen pentru executare benevolă, dacă hotărîrea nu prevede altfel.

(2) În caz de neexecutare de către debitor a hotărîrii în care sînt indicate consecinţele neexecutării ei, creditorul este în drept să efectueze actele prevăzute în hotărîre din contul debitorului. Despre aceasta executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal şi dispune aplicarea măsurilor prevăzute în hotărîre.

(3) Dacă în hotărîre nu sînt indicate măsuri şi debitorul refuză executarea hotărîrii, executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal şi înaintează instanţei de judecată care a adoptat hotărîrea un demers pentru a stabili modul de executare a hotărîrii.

(4) Dacă hotărîrea prin care debitorul este obligat să îndeplinească anumite acte ce pot fi săvîrşite numai de el nu se execută, procesul-verbal se remite şefului oficiului de executare pentru aplicarea sancţiunii pecuniare, iar debitorului i se stabileşte un nou termen pentru executarea hotărîrii. Amenda se aplică în mărime de la 10 la 25 de unităţi convenţionale persoanelor fizice şi de la 100 la 200 de unităţi convenţionale persoanelor juridice. Achitarea amenzii nu îl scuteşte pe debitor de executarea hotărîrii.

(5) Dacă debitorul încalcă repetat termenele stabilite pentru executarea hotărîrii, şeful oficiului de executare aplică din nou măsurile prevăzute în alin.(4) al prezentului articol.

(6) Încheierea privind aplicarea sancţiunii poate fi atacată cu recurs.

(1) În cazul neexecutării hotărîrii privind repunerea în funcţie a salariatului, executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal pe care îl prezintă şefului oficiului de executare pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute în alin.(2) al prezentului articol, iar debitorului i se stabileşte un nou termen pentru executare.

(2) În caz de neexecutare de către administraţia unităţii sau de către organul ei colegial a hotărîrii instanţei de judecată privind repunerea în funcţie a salariatului, şeful oficiului de executare va aplica persoanei cu funcţie de răspundere sau, după caz, membrilor organului colegial, care sînt obligaţi să execute hotărîrea, o amendă în mărime de pînă la 75 de unităţi convenţionale.

(3) Achitarea amenzii nu eliberează persoana cu funcţie de răspundere ori organul colegial de executarea hotărîrii instanţei de judecată privind repunerea în funcţie a salariatului concediat sau transferat nelegitim.

(4) La cererea creditorului, instanţa de judecată dispune prin încheiere să i se plătească salariatului salariul mediu sau diferenţa de salariu pe tot intervalul de timp dintre data pronunţării hotărîrii şi data executării ei conform prevederilor Codului muncii.

(1) Hotărîrile privind transmiterea copilului se execută de către executorul judecătoresc, cu participarea persoanei căreia trebuie să i se transmită copilul pentru îngrijire şi educaţie, în prezenţa reprezentanţilor autorităţii tutelare.

(2) Dacă debitorul împiedică executarea hotărîrii, faţă de el se aplică prevederile art.149 din prezentul cod.

(3) În cazurile necesare, executorul judecătoresc poate înainta instanţei de judecată un demers privind plasarea provizorie a copilului într-o instituţie de stat pentru copii.

Dacă debitorul nu remite benevol creditorului sumele băneşti sau bunurile indicate în documentul executoriu, executorul judecătoresc ridică aceste sume sau bunuri şi le remite creditorului.

Hotărîrile judecătoreşti străine se primesc spre executare şi se execută numai în cazul în care hotărîrea respectivă a fost recunoscută şi încuviinţată executarea ei conform procedurii stabilite în capitolul XLII din Codul de procedură civilă.

(1) În cazul în care se anulează hotărîrea executată şi, după rejudecarea pricinii, se adoptă o hotărîre prin care acţiunea se respinge parţial sau integral ori o încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol, instanţa dispune, din oficiu, restituirea către pîrît (debitor) a tot ce s-a încasat de la el în beneficiul reclamantului (creditorului) în temeiul hotărîrii anulate.

(2) Dacă restituirea bunurilor în natură este imposibilă, instanţa de judecată va prevedea restituirea contravalorii acestor bunuri.

(3) În cazul în care executarea s-a făcut prin vînzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vînzare.

(1) Instanţa căreia i s-a trimis pricina spre rejudecare este obligată să examineze din oficiu chestiunea privind întoarcerea executării şi să o soluţioneze în noua hotărîre sau încheiere prin care se încetează procesul în cauză.

(2) Dacă instanţa care a rejudecat pricina nu a soluţionat chestiunea privind întoarcerea executării hotărîrii anulate, pîrîtul este în drept, în limitele termenelor de prescripţie, să înainteze la această instanţă o cerere de întoarcere a executării pe cale de contencios administrativ.

(3) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data cînd hotărîrea de respingere a acţiunii a devenit definitivă.

(4) Părţile sînt scutite de plata taxei de stat, inclusiv pentru cererile de apel şi de recurs.

(1) Dacă instanţa de apel sau de recurs, examinînd apelul sau recursul, anulează hotărîrea instanţei de fond cu adoptarea unei noi hotărîri, prin care respinge parţial sau integral acţiunea, ori adoptă o încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol, ea este obligată să dispună întoarcerea executării.

(2) În cazul în care instanţa de apel sau de recurs nu a dispus întoarcerea executării, pîrîtul poate înainta o acţiune în condiţiile art.155 din prezentul cod.

Nu se admite întoarcerea executării în pricinile de încasare a pensiei de întreţinere, de reparare a prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi prin pierderea întreţinătorului, cu excepţia cazurilor cînd hotărîrea anulată a fost întemeiată pe informaţii sau documente false prezentate de reclamant

(1) Actele executorului judecătoresc le pot contesta părţile şi alţi participanţi la procesul de executare, precum şi terţele persoane care consideră că prin actele executorului judecătoresc le-a fost încălcat un drept recunoscut de lege.

(2) Cererea privind contestarea actelor executorului judecătoresc se înaintează în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află oficiul de executare.

(3) Cererea nu este supusă taxei de stat.

Actele executorului judecătoresc pot fi contestate în termen de 15 zile de la data săvîrşirii actului ori a refuzului de a săvîrşi anumite acte, dacă legea nu prevede altfel.

(1) Cererea privind contestarea actelor executorului judecătoresc se judecă în condiţiile Codului de procedură civilă.

(2) În cazul în care se cere anularea încheierii executorului judecătoresc, sarcina probaţiunii este pusă în seama pîrîtului, iar în celelalte cazuri – a ambelor părţi.

(3) Hotărîrea instanţei de fond poate fi atacată cu recurs.

(4) În cazul respingerii cererii, recurentul poate fi obligat, la cererea intimatului, la repararea prejudiciului cauzat prin întîrzierea executării.

(5) Hotărîrea judecătorească se execută de către executorul judecătoresc în termenul stabilit de instanţă.

(6) În cazul neexecutării în termen a hotărîrii judecătoreşti, executorul judecătoresc poate fi sancţionat cu amendă în mărime de pînă la 10 unităţi convenţionale pentru fiecare zi de întîrziere. Încheierea privind aplicarea sancţiunii poate fi atacată cu recurs.

(1) În cazul în care executorul judecătoresc a încălcat ordinea de aplicare a sechestrului bunurilor, debitorul sau o altă persoană poate contesta actele executorului judecătoresc în modul prevăzut în prezentul capitol.

(2) Dacă o altă persoană consideră că sechestrul a fost aplicat pe bunurile ce îi aparţin cu titlu de proprietate sau de posesie, ea poate intenta o acţiune de ridicare a sechestrului pe cale de contencios administrativ.

(3) Acţiunea pentru ridicarea sechestrului (radierea din actul de inventar) se intentează împotriva debitorului şi creditorului urmăritor. Dacă sechestrarea (inventarierea) bunurilor s-a făcut în temeiul unei hotărîri penale privind confiscarea bunurilor, în calitate de pîrît vor figura persoana condamnată şi organul financiar respectiv.

(1) Legislaţia privind executarea hotărîrilor cu caracter penal (legislaţia execuţional-penală) constă din prezentul cod şi din actele normative adoptate în conformitate cu acesta.

(2) Legislaţia execuţional-penală reglementează modul şi condiţiile executării pedepsei, determină mijloacele de corijare a condamnaţilor, stabileşte modul de executare a măsurilor de siguranţă şi preventive, avînd drept scop protecţia drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, precum şi acordarea de ajutor condamnaţilor la adaptarea lor socială.

(3) Legislaţia execuţional-penală se aplică în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între reglementările tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi prevederile prezentului cod, prioritate au reglementările tratatelor internaţionale.

(4) Dacă, în procesul aplicării prevederilor prezentului cod sau a actelor normative adoptate în conformitate cu acesta, se constată că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii, organul care a constatat acest fapt sesizează Curtea Constituţională în modul stabilit de lege.

(5) Realizarea recomandărilor structurilor interstatale competente în problema executării hotărîrilor cu caracter penal şi tratamentului condamnaţilor constituie obiectivul politicii de executare a hotărîrilor cu caracter penal.

(1) Legislaţia execuţional-penală se aplică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Alte modalităţi de acţiune a legislaţiei execuţional-penale pot fi stabilite prin tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(2) Executarea hotărîrilor cu caracter penal, apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor faţă de care se execută astfel de hotărîri, precum şi acordarea de ajutor condamnaţilor la adaptarea lor socială se efectuează în conformitate cu legislaţia execuţional-penală în vigoare la momentul aplicării lor. Legislaţia execuţional-penală poate avea efect ultraactiv. Caracterul ultraactiv al normei se stipulează în legea nouă. În cazul în care în timpul executării hotărîrilor judecătoreşti cu caracter penal sînt în vigoare mai multe legi, se aplică legea cea mai favorabilă.

(3) Deţinerea persoanelor care beneficiază de un anumit grad de imunitate se efectuează în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiate la 18 aprilie 1961, Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare, încheiate la 24 aprilie 1963, precum şi cu prevederile altor tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(1) Executarea hotărîrilor cu caracter penal se efectuează în baza principiilor legalităţii, democratismului, umanismului, respectării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane, egalităţii condamnaţilor în faţa legii, diferenţierii, individualizării şi planificării executării pedepselor penale, aplicării raţionale a mijloacelor de corijare a condamnaţilor şi stimulării comportamentului respectuos faţă de lege.

(2) Măsurile de siguranţă se execută în baza principiilor dreptului penal în scopul înlăturării pericolului şi preîntîmpinării săvîrşirii faptelor prevăzute de legea penală.

(3) Măsurile preventive se execută în baza principiilor şi cu respectarea legislaţiei procesual-penale.

(1) Condamnatul are drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor Republicii Moldova, cu excepţiile şi restricţiile stabilite de prezentul cod şi de actele normative adoptate în conformitate cu acesta. Restricţia drepturilor proclamate în art.20–24 din Constituţia Republicii Moldova nu se admite.

(2) Condamnatul cetăţean străin sau apatrid are drepturile şi obligaţiile stabilite în acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, în legislaţia Republicii Moldova privind statutul juridic al cetăţenilor străini şi apatrizilor, cu excepţiile şi restricţiile prevăzute de prezentul cod şi de actele normative adoptate în conformitate cu acesta.

(1) Condamnatului i se garantează:

a) dreptul de a fi informat de instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei, în limba pe care o înţelege, despre drepturile şi obligaţiile sale, modul şi condiţiile de executare a pedepsei, precum şi despre modificarea modului şi condiţiilor de executare a pedepsei;

b) dreptul la apărarea şi respectarea de către instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei a demnităţii, drepturilor şi libertăţilor pe care le are, inclusiv de a nu fi supus la tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, precum şi, indiferent de consimţămîntul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice care îi pune în pericol viaţa sau sănătatea, beneficiind, după caz, de măsuri de protecţie din partea statului;

c) dreptul de a adresa petiţii (cereri, reclamaţii, propuneri, sesizări) administraţiei instituţiei ori organului care asigură executarea pedepsei sau organelor ierarhic superioare, instanţei de judecată, procuraturii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, asociaţiilor obşteşti, altor instituţii şi organizaţii, inclusiv internaţionale;

d) dreptul la asistenţă juridică pe bază de contract din partea avocaţilor, precum şi a altor persoane autorizate să acorde astfel de asistenţă;

e) dreptul la ocrotirea sănătăţii;

f) dreptul la asigurare socială, inclusiv la pensie.

(2) Condamnatul are şi alte drepturi prevăzute de legislaţie.

(3) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decît în limitele şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod, de Codul de procedură penală şi de alte legi şi determinate de modul şi de condiţiile de executare a pedepsei penale concrete.

(4) Realizarea drepturilor condamnatului nu trebuie să lezeze drepturile şi interesele legitime ale altor persoane, inclusiv condamnaţi, precum şi să încalce modul şi condiţiile de executare a pedepsei.

(1) Condamnatul este obligat:

a) să respecte prevederile legislaţiei execuţional-penale după ce a luat cunoştinţă de ele, în modul prevăzut de prezentul cod;

b) să respecte demnitatea celorlalţi condamnaţi, a personalului instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei, a altor persoane;

c) să execute cerinţele legale ale administraţiei instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei, inclusiv să se prezinte la solicitarea administraţiei şi să dea explicaţii în chestiunile referitoare la executarea pedepsei.

(2) Neexecutarea de către condamnat a obligaţiilor ce îi revin, precum şi neîndeplinirea cerinţelor legale ale administraţiei instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei atrag răspunderea prevăzută de legislaţie.

(1) Principalele mijloace de corijare a condamnatului sînt: modul şi condiţiile de executare a pedepsei, munca social-utilă, munca educativă, instruirea profesională, învăţămîntul general, influenţa exercitată de societate.

(2) Mijloacele de corijare se aplică ţinîndu-se cont de categoria infracţiunii, de personalitatea şi comportamentul condamnatului, conform unui program individual şi continuu.

(1) Trimiterea hotărîrilor judecătoreşti spre executare revine instanţei care a judecat cauza în primă instanţă.

(2) Hotărîrea privind pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă în privinţa persoanei care, pînă la rămînerea ei definitivă, nu se afla în stare de arest preventiv se trimite organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului pentru escortarea lui la locul de deţinere.

(3) Hotărîrea judecătorească privind înlocuirea pedepsei în conformitate cu art.64 alin.(5) din Codul penal, precum şi privind anularea liberării de pedeapsa penală în temeiul art.90–96 din Codul penal, se trimite, după caz, organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului pentru escortarea lui la locul de deţinere.

(4) Hotărîrea privind aplicarea măsurii de siguranţă se trimite instituţiei sau organului competent să asigure executarea măsurii de siguranţă în modul stabilit în capitolul XXX din prezentul cod.

(5) Hotărîrea privind aplicarea măsurii preventive se trimite de către instituţia sau organul care a adoptat-o instituţiei sau organului competent să asigure executarea măsurii preventive în modul stabilit în titlul VI din prezentul cod.

(6) Regimul de executare a pedepsei pentru fiecare persoană condamnată la pedeapsa închisorii, detenţiunii pe viaţă se stabileşte conform prevederilor prezentului cod.

(1) Executarea pedepsei amenzii, pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, pedepsei retragerii gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii, executarea hotărîrilor privind condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, privind liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, privind înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, privind liberarea de pedeapsă a minorilor, privind amînarea executării pedepsei aplicate femeilor gravide şi femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, precum şi executarea pedepselor aplicate persoanelor juridice se asigură de către oficiile de executare, cu excepţia stabilită în art.306 din prezentul cod.

(2) Executarea pedepsei amenzii aplicate condamnaţilor care execută pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă se asigură de către penitenciare.

(3) Executarea pedepsei închisorii şi detenţiunii pe viaţă se asigură de către penitenciare.

(4) Executarea de către militarii în termen şi militarii cu termen redus a pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii se asigură de către comandantul unităţii militare.

(1) Executarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical se asigură de către instituţiile curative specializate.

(2) Executarea hotărîrilor judecătoreşti privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor condamnaţi care execută pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă se asigură de către penitenciare. Dacă, după eliberarea din locurile de deţinere, este necesară continuarea tratamentului medical forţat, executarea hotărîrii se asigură de către instituţiile medicale specializate.

(3) Executarea hotărîrilor judecătoreşti privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ se asigură de către oficiul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul minorului, de către instituţia specială de învăţămînt şi de reeducare sau instituţia curativă şi de reeducare.

(4) Executarea hotărîrilor privind expulzarea cetăţenilor străini şi apatrizilor se asigură de către organele afacerilor interne.

(5) Executarea hotărîrilor privind confiscarea specială se asigură de către oficiile de executare.

(1) Executarea obligaţiei de a nu părăsi localitatea se asigură de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului.

(2) Executarea obligaţiei de a nu părăsi ţara se asigură de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului şi de către Serviciul Grăniceri.

(3) Executarea garanţiei personale sau garanţiei unei organizaţii se asigură de către persoanele care şi-au asumat angajamentul de a garanta comportamentul corespunzător al prevenitului.

(4) Executarea ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport se asigură de către organul de poliţie rutieră în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului.

(5) Transmiterea sub supraveghere a militarului se asigură de către comandantul unităţii militare.

(6) Transmiterea sub supraveghere a minorului se asigură de către persoanele care s-au obligat să asigure comportamentul corespunzător al prevenitului.

(7) Controlul asupra prevenitului liberat provizoriu sub control judiciar sau pe cauţiune se asigură de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului.

(8) Supravegherea executării arestării la domiciliu se asigură de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului.

(9) Executarea arestului preventiv se asigură de către penitenciare, inclusiv de către izolatoarele de urmărire penală ale Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei.

(1) Instituţiile şi organele specificate în art.170 şi 171 din prezentul cod comunică instanţei de judecată despre executarea sau imposibilitatea executării hotărîrilor cu caracter penal.

(2) Condamnatul sau alte persoane ale căror drepturi şi interese legitime sînt încălcate prin actele instituţiei sau organului care asigură executarea hotărîrilor cu caracter penal pot ataca aceste acte în modul stabilit de legislaţie.

Procurorul exercită, în modul stabilit de lege, controlul respectării legislaţiei de către administraţia instituţiilor şi organelor care asigură executarea hotărîrilor cu caracter penal.

Activitatea instituţiilor şi organelor care asigură executarea hotărîrilor cu caracter penal este supusă, în modul stabilit de actele normative, unui control departamental din partea organelor ierarhic superioare.

Organizaţiile naţionale şi internaţionale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pot exercita controlul executării hotărîrilor cu caracter penal în modul stabilit de actele naţionale şi/sau internaţionale.

(1) Comitetul pentru Plîngeri îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului.

(2) Componenţa Comitetului pentru Plîngeri şi regulamentul privind activitatea acestuia se aprobă de Guvern.

(1) În timpul exercitării funcţiilor de serviciu au dreptul de a vizita instituţiile care asigură deţinerea persoanelor, fără permisiune specială:

a) Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova;

b) Preşedintele Republicii Moldova;

c) Primul-ministru al Republicii Moldova;

d) deputatul în Parlament;

e) avocatul parlamentar, membrii consiliului consultativ şi alte persoane care îi însoţesc;

f) Procurorul General al Republicii Moldova, procurorul care exercită controlul asupra executării hotărîrilor cu caracter penal în teritoriul respectiv;

g) persoana cu funcţie de răspundere competentă a organului ierarhic superior instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei penale;

h) judecătorul care a examinat sau examinează cauza penală, conform competenţei teritoriale;

i) reprezentantul organizaţiei internaţionale care, conform actelor naţionale şi/sau internaţionale la care Republica Moldova este parte, are acest drept;

j) membrul Comitetului pentru Plîngeri.

(2) Instituţiile care asigură deţinerea persoanelor pot fi vizitate de alte persoane cu permisiunea specială a administraţiei acestor instituţii ori a persoanelor cu funcţie de răspundere ale organelor ierarhic superioare sau în baza hotărîrii instanţei de judecată, iar în cazul preveniţilor – şi în baza hotărîrii organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, în procedura cărora se află cauza penală.

(3) Înregistrări video şi fotografieri în instituţiile care asigură executarea pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, cu excepţia cazurilor legate de persoanele menţionate la alin.(1) al prezentului articol, se fac cu permisiunea scrisă a administraţiei instituţiei respective.

(4) Înregistrarea audio, video sau fotografierea condamnaţilor se efectuează cu consimţămîntul scris al acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Executarea pedepsei amenzii ca pedeapsă principală sau complementară se asigură de către oficiul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului, iar în cazul condamnaţilor care execută pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă – şi de către penitenciar.

(1) Amenda se achită de către condamnat în mod benevol în termen de 30 de zile de la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.

(2) În cazul în care condamnatul nu a achitat amenda, instanţa de judecată, după expirarea termenului de executare benevolă, trimite oficiului de executare titlul executoriu pentru încasarea silită a amenzii.

(3) Oficiul de executare, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată despre executarea hotărîrii ei. În cazul în care condamnatul nu a achitat amenda, oficiul de executare solicită instanţei care a judecat cauza în fond adoptarea unei încheieri în condiţiile art.64 din Codul penal.

(4) În cazul condamnatului care execută pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, instanţa de judecată trimite titlul executoriu, pentru încasarea silită a amenzii, penitenciarului care asigură executarea pedepsei. În cazul în care persoana, pînă la eliberarea din locul de deţinere, nu a achitat amenda, instituţia penitenciară trimite titlul executoriu oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului, fapt despre care comunică instanţei de judecată.

(1) Executarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se asigură de către oficiul de executare în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul condamnatul.

(2) Executarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate stabilită ca pedeapsă complementară pedepsei închisorii este asigurată de către instituţia care asigură executarea pedepsei principale, iar după executarea ei – de către oficiul de executare în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul condamnatul.

(1) Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate şi dispoziţia de executare oficiului de executare în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul condamnatul.

(2) Oficiul de executare trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a dispune eliberarea condamnatului din funcţie sau de a-i interzice exercitarea unei anumite activităţi.

(3) Organul abilitat adoptă, în termen de 3 zile, actul de eliberare din funcţie sau de interzicere de a exercita o anumită activitate şi îl remite, împreună cu hotărîrea judecătorească, oficiului de executare.

(4) Oficiul de executare, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată despre executarea hotărîrii ei.

(5) Indiferent de faptul dacă persoana condamnată ocupă o anumită funcţie sau exercită o anumită activitate, oficiul de executare ţine evidenţa condamnaţilor, efectuează controlul respectării de către condamnaţi a interdicţiei, stabilite în hotărîrea judecătorească, de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, verifică îndeplinirea prescripţiilor hotărîrii judecătoreşti de către administraţia organizaţiei în care lucrează condamnatul, precum şi de către organele împuternicite să anuleze autorizaţia privind exercitarea unei anumite activităţi.

(1) Prescripţiile hotărîrii judecătoreşti privind privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate sînt obligatorii pentru administraţia organizaţiei în care lucrează condamnatul.

(2) Administraţia organizaţiei în care lucrează condamnatul este obligată:

a) în cel mult 3 zile de la primirea copiei de pe hotărîrea judecătorească şi a avizului oficiului de executare, să elibereze condamnatul din funcţie sau să îi interzică să exercite o anumită activitate şi să expedieze oficiului de executare înştiinţarea despre îndeplinirea prescripţiilor hotărîrii;

b) să prezinte, la solicitarea oficiului de executare, documentele ce ţin de executarea pedepsei;

c) în caz de concediere a condamnatului pînă la executarea definitivă a pedepsei, să înscrie în carnetul lui de muncă interdicţia stabilită în hotărîrea judecătorească, durata şi caracterul funcţiei ce nu poate fi ocupată şi/sau ale activităţii ce nu poate fi exercitată;

d) să comunice, în termen de 3 zile, oficiului de executare despre modificarea sau încetarea contractului individual de muncă cu condamnatul.

Executarea pedepsei retragerii gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se asigură de către oficiul de executare în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul condamnatul.

(1) Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind retragerea gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat şi dispoziţia de executare oficiului de executare în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul condamnatul.

(2) Oficiul de executare trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a dispune retragerea gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat.

(3) Dacă persoana condamnată este militar trecut în rezervă, oficiul de executare trimite hotărîrea organului administrativ-militar de la locul de evidenţă a militarului.

(4) În cel mult 2 luni, organul abilitat adoptă actul privind retragerea gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) sau a distincţiilor de stat şi îl remite, împreună cu hotărîrea judecătorească, oficiului de executare.

(5) Oficiul de executare, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată despre executarea hotărîrii ei.

(6) Oficiul de executare întreprinde măsurile necesare privind lipsirea condamnatului de drepturile şi înlesnirile acordate în legătură cu deţinerea gradului, a titlului sau a distincţiei ce i s-au retras.

(1) Executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii se asigură de către oficiul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului, în conformitate cu prevederile prezentului cod, ale Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, aprobat de Guvern, şi ale altor acte normative.

(2) În cazul condamnării militarilor în termen şi militarilor cu termen redus, executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii se asigură de către comandantul unităţii militare în conformitate cu prevederile prezentului cod, ale regulamentului menţionat la alin.(1) şi ale altor acte normative.

(1) Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind munca neremunerată în folosul comunităţii şi dispoziţia de executare oficiului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul condamnatul, care, în cel mult 15 zile, asigură executarea pedepsei.

(1¹) Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind munca neremunerată în folosul comunităţii şi dispoziţia de executare în privinţa militarilor în termen şi militarilor cu termen redus condamnaţi comandantului unităţii care, în cel mult 15 zile, asigură executarea pedepsei.

(2) Pedeapsa se execută de către condamnat la obiectele cu destinaţie socială, determinate în modul stabilit în art.189 din prezentul cod.

(2¹) Pedeapsa se execută de către militarul în termen şi militarul cu termen redus în unitatea militară în modul stabilit de către comandantul acestei unităţi.

(3) Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de la 2 la 4 ore pe zi, în afara timpului activităţii de bază sau de studii.

(3¹) Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de către militarul în termen şi militarul cu termen redus de la 2 la 4 ore pe zi, în timpul liber de şedinţe, stabilite în conformitate cu cerinţele regulamentelor militare, iar ca excepţie, şi în zilele de duminică şi de sărbătoare nelucrătoare.

(4) Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi executată, ca excepţie, şi în zilele de duminică şi în zilele de sărbătoare nelucrătoare.

(5) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi executată în timpul nopţii sau în condiţii vătămătoare, în locuri periculoase ori care prezintă risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelor condamnate ori pentru dezvoltarea minorilor condamnaţi.

(6) Munca persoanei care execută muncă neremunerată în folosul comunităţii se organizează în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia muncii.

(7) În cazul în care, în timpul executării muncii neremunerate în folosul comunităţii, condamnatului i-a fost cauzat prejudiciu, recuperarea prejudiciului se efectuează în conformitate cu legislaţia muncii.

(8) Acordarea concediului anual la locul de muncă de bază al condamnatului nu suspendă executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii.

(9) În cazul în care, în timpul executării pedepsei, condamnatului i s-a stabilit gradul I sau II de invaliditate fără termen, precum şi în cazul gravidităţii condamnatei, oficiul de executare adresează instanţei de judecată competente un demers privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii.

(1) Oficiul de executare ţine evidenţa condamnaţilor la muncă neremunerată în folosul comunităţii, explică condamnatului modul şi condiţiile executării pedepsei, coordonează cu autoritatea administraţiei publice locale lista obiectelor cu destinaţie socială la care condamnaţii execută pedeapsa, controlează modul şi condiţiile de executare a pedepsei, ţine evidenţa sumară a timpului lucrat de condamnaţi, exercită alte atribuţii stabilite de legislaţie.

(2) Comandantul unităţii militare ţine evidenţa militarilor condamnaţi la muncă neremunerată în folosul comunităţii, explică militarului condamnat modul şi condiţiile de executare a pedepsei, controlează modul şi condiţiile de executare a pedepsei, ţine evidenţa sumară a timpului lucrat de condamnaţi, asigură prevenirea săvîrşirii de către militarii în termen şi militarii cu termen redus condamnaţi a unor noi infracţiuni, stabileşte şi înlătură cauzele şi condiţiile săvîrşirii unor noi infracţiuni.

(1) Autorităţile administraţiei publice locale determină obiectele cu destinaţie socială la care condamnaţii execută pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunităţii.

(2) Oficiul de executare, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, determină locul şi volumul de muncă pentru condamnat, cu ajutorul organizaţiilor şi asociaţiilor identifică obiectele la care poate fi folosită munca neremunerată în folosul comunităţii.

(1) Administraţia organizaţiei în care condamnatul execută pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunităţii verifică calitatea lucrului efectuat de către condamnat, informează oficiul de executare despre numărul de ore lucrate sau despre neexecutarea volumului de muncă stabilit.

(2) În caz de producere a unui accident de muncă, administraţia organizaţiei, în cel mai scurt timp posibil, dar în nu mai tîrziu de 72 de ore, va informa despre cele întîmplate oficiul de executare.

(1) Condamnatul la munca neremunerată în folosul comunităţii este obligat să se prezinte la citare la oficiul de executare, să respecte modul şi condiţiile de executare a pedepsei, regulamentul de ordine interioară a organizaţiei în care este antrenat la muncă, să lucreze conştiincios la obiectele la care a fost repartizat, să execute termenul de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii, să informeze oficiul de executare despre schimbarea domiciliului sau despre imposibilitatea temporară de a presta munca.

(2) Dacă persoana condamnată la munca neremunerată în folosul comunităţii nu execută această pedeapsă sau, în timpul executării, are o conduită necorespunzătoare manifestată prin neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor defectuoasă, oficiul de executare adresează instanţei de judecată un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu o altă pedeapsă, în condiţiile art.67 alin.(3) din Codul penal.

(3) Militarul condamnat la muncă neremunerată în folosul comunităţii este obligat să se prezinte, conform graficului stabilit, la comandantul unităţii militare, să respecte modul şi condiţiile de executare a pedepsei, regulamentele militare, să nu încalce ordinea publică, să lucreze conştiincios la obiectivele la care a fost repartizat să execute termenul de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii, să informeze comandantul unităţii militare despre imposibilitatea temporară de a presta munca.

(4) Dacă militarul condamnat la muncă neremunerată în folosul comunităţii nu execută această pedeapsă sau, în timpul executării, are o conduită necorespunzătoare manifestată prin neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor defectuoasă, comandantul unităţii

militare adresează instanţei de judecată un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu o altă pedeapsă, în condiţiile art.67 alin. (3) din Codul penal.

(1) Executarea pedepsei închisorii se asigură de penitenciare conform prevederilor prezentului cod şi ale actelor normative adoptate în conformitate cu acesta, inclusiv ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat de Guvern.

(2) Bazele activităţii instituţiilor sistemului penitenciar, principiile de organizare a acestora, statutul juridic, drepturile şi obligaţiile personalului sistemului penitenciar sînt reglementate în Legea cu privire la sistemul penitenciar.

(1) Instanţa care a judecat cauza în fond trimite hotărîrea de condamnare la închisoare şi dispoziţia de executare administraţiei locului de deţinere a condamnatului.

(2) Administraţia locului de deţinere, în termen de 15 zile de la primirea dispoziţiei de executare, trimite condamnatul în penitenciar.

(3) Hotărîrea privind condamnarea la închisoare în privinţa persoanei care, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii, nu s-a aflat în stare de arest preventiv sau hotărîrea privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în condiţiile art.64 alin.(5) din Codul penal şi dispoziţia de executare se trimit organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul condamnatul pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat.

(4) Dacă, la punerea în executare a hotărîrii, s-a constatat că condamnatul care nu s-a aflat în stare de arest preventiv a părăsit domiciliul şi locul aflării lui nu este cunoscut, organul afacerilor interne trimite instanţei de judecată un raport şi materialele necesare pentru darea în căutare a condamnatului.

(5) Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului.

(1) Pedeapsa închisorii, stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată, se execută în penitenciare de tip deschis, semiînchis şi închis, în conformitate cu art.72 din Codul penal.

(2) Persoanele condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în penitenciare pentru minori sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu asigurarea pentru ei a condiţiilor penitenciarului pentru minori.

(3) Femeile condamnate execută pedeapsa în penitenciare pentru femei sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu asigurarea pentru ele a condiţiilor penitenciarului pentru femei. Persoanele de sex feminin condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în penitenciare pentru femei, cu asigurarea pentru ele a condiţiilor penitenciarului pentru minori.

(1) În cazuri excepţionale, persoanele condamnate pentru prima dată la pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 5 ani, cărora li s-a stabilit executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, cu acordul lor scris şi la decizia şefului izolatorului de urmărire penală, pot fi lăsate în izolatorul de urmărire penală pentru îndeplinirea lucrărilor de deservire gospodărească. Condamnaţii lăsaţi în izolatorul de urmărire penală execută pedeapsa în condiţiile prevăzute pentru regimul comun al penitenciarului de tip semiînchis.

(2) Dacă este necesar să se efectueze acte procedurale cu privire la o infracţiune săvîrşită de un condamnat care execută pedeapsa închisorii sau de o altă persoană, condamnatul, în baza încheierii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată, poate fi lăsat în izolatorul de urmărire penală sau transferat în el pe o anumită perioadă care nu poate depăşi termenul ţinerii în stare de arest prevăzut în art.186 din Codul de procedură penală.

(1) Trimiterea condamnaţilor la locul executării pedepsei şi transferarea lor într-un alt penitenciar au loc sub escortă, cu respectarea regulilor de deţinere separată a femeilor de bărbaţi, a minorilor de adulţi, condamnaţilor la pedeapsa detenţiunii pe viaţă de alte categorii de deţinuţi. Condamnaţii bolnavi de tuberculoză în formă activă sau care nu au urmat tratamentul complet al bolilor venerice ori cei care suferă de dereglări psihice, ce nu exclud răspunderea penală, vor fi transportaţi separat de condamnaţii sănătoşi, iar după necesitate, conform raportului medicului, vor fi însoţiţi de lucrători medicali.

(2) Transferarea condamnaţilor se face din contul statului, în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(1) Primirea condamnatului în penitenciar se efectuează de către administraţia penitenciarului, după ce i se stabileşte identitatea, pe baza dispoziţiei de executare, a hotărîrii de condamnare, a actelor de identitate, a altor documente, în modul prevăzut de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(2) Condamnatului i se întocmeşte dosar personal.

(3) Primirea condamnaţilor se face în spaţii special amenajate, femeile fiind separate de bărbaţi, iar minorii fiind separaţi de adulţi. La primirea condamnaţilor pot fi aplicate şi alte modalităţi de separare prevăzute la art.224.

(4) După primire, condamnatului i se permite să comunice familiei, avocatului sau altei persoane locul unde este deţinut şi schimbarea acestuia. Comunicarea se face în scris sau telefonic, în mod gratuit.

(5) Administraţia penitenciarului, în termen de 15 zile de la primirea condamnatului, înştiinţează instanţa de judecată despre acest fapt, comunică soţului, uneia din rudele condamnatului sau unei alte persoane, indicate de el, locul de executare a pedepsei.

(6) Imediat după primire, condamnatul se plasează în încăperea de carantină pe o perioadă de pînă la 15 zile, în decursul căreia el este supus examenului medical în vederea determinării stării sănătăţii şi capacităţii de muncă şi prescrierii, după necesitate, a tratamentului individual.

(1) Administraţia penitenciarului întocmeşte pentru fiecare condamnat dosarul personal prevăzut în art.219 alin.(2) din prezentul cod.

(2) Dosarul personal al condamnatului cuprinde:

a) datele şi actul de identitate ale condamnatului;

b) fotografii din faţă şi din profil;

c) copie de pe hotărîrea judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii;

d) dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti;

e) anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea pedepsei;

f) cazierul judiciar;

g) fişa dactiloscopică;

h) documentele întocmite în urma examenelor medicale;

i) documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepsei închisorii;

j) documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la pedeapsa închisorii;

k) documentele referitoare la participarea condamnatului la activităţile socioeducative, la instruirea şi formarea profesională a acestuia;

l) documentele referitoare la măsurile de stimulare şi la sancţiunile disciplinare aplicate în timpul executării pedepsei închisorii;

m) alte documente întocmite în timpul executării pedepsei închisorii care privesc regimul de executare a acesteia.

(3) Condamnatul la pedeapsa închisorii şi apărătorul acestuia au acces, în prezenţa persoanei anume desemnate de şeful penitenciarului, la dosarul personal.

(4) Dosarul personal poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este cerut de organele abilitate, numai cu acordul condamnatului.

(5) Datele cu caracter personal ale condamnaţilor la pedeapsa închisorii sînt confidenţiale, potrivit legii.

Administraţia penitenciarului întocmeşte:

a) registrul de evidenţă a primirii condamnaţilor, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar;

b) registrul de evidenţă a stimulărilor aplicate condamnaţilor;

c) registrul de evidenţă a sancţiunilor disciplinare aplicate condamnaţilor;

d) registrul de evidenţă a liberării condiţionate înainte de termen a condamnaţilor;

e) registrul de evidenţă a punerii în libertate a condamnaţilor;

f) alte registre privind condamnaţii la pedeapsa închisorii.

În cazul decesului condamnatului aflat în executarea pedepsei închisorii, medicul penitenciarului întocmeşte certificatul de deces.

(1) Executarea pedepsei şi supravegherea comportamentului condamnaţilor nu trebuie să întrerupă legăturile lor cu soţul, rudele şi alte persoane apropiate, precum şi cu societatea civilă.

(2) În penitenciar se creează serviciul de probaţiune, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prezentul cod, cu Statutul executării pedepsei de către condamnaţi şi cu alte acte normative.

(3) Lista şi numărul de obiecte pe care condamnatul le poate avea asupra sa sînt stabilite în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Banii, valorile mobiliare, obiectele şi substanţele interzise depistate la condamnaţi vor fi ridicate şi transmise spre păstrare sau, după caz, nimicite în modul şi în condiţiile stabilite în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(4) Administraţia penitenciarului asigura ţinerea inventarului bunurilor deţinute de condamnat, bunurilor ridicate de la condamnat şi păstrate pînă la stingerea executării pedepsei sau ridicate şi nimicite. Inventarul se contrasemnează de condamnat. Modul de ţinere şi completare a inventarului, modul de ridicare, păstrare, nimicire sau altă gestionare a bunurilor interzise sînt reglementate în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(5) Obiectele şi substanţele extrase din circuitul civil vor fi ridicate şi nu se vor restitui condamnatului. Despre depistarea unor astfel de obiecte şi substanţe administraţia penitenciarului comunică neîntîrziat procurorului.

(6) Condamnaţii, precum şi încăperile în care ei locuiesc pot fi supuse percheziţiei. Percheziţia corporală se face de o persoană de acelaşi sex cu condamnatul.

(7) În cazul evadării condamnatului din penitenciar, serviciul competent al penitenciarului şi cel al Departamentului instituţiilor penitenciare asigură căutarea condamnatului. În cazul în care condamnatul nu a fost reţinut în decurs de 48 de ore, administraţia penitenciarului adresează instanţei de judecată în a cărei rază teritorială se află penitenciarul un demers pentru darea lui în căutare.

(8) Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului şi /sau penitenciarul.

(1) În penitenciare se deţin separat:

a) femeile – de bărbaţi;

b) minorii – de adulţi;

c) persoanele aflate sub arest preventiv – de condamnaţi;

d) persoanele condamnate pentru prima dată – de persoanele condamnate care anterior au executat pedeapsa închisorii şi care au antecedente penale nestinse;

f) condamnaţii la pedeapsa detenţiunii pe viaţă – de ceilalţi condamnaţi;

g) condamnaţii pentru săvîrşirea infracţiunii cu participaţie – de ceilalţi participanţi la aceeaşi infracţiune;

h) condamnaţii transferaţi în regim iniţial de deţinere în calitate de sancţiune disciplinară – de condamnaţii aflaţi în regim iniţial pentru prima dată;

i) condamnaţii care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţaţi cu răzbunarea – de ceilalţi condamnaţi;

j) condamnaţii care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire – de ceilalţi condamnaţi.

(2) În scopul sporirii siguranţei condamnaţilor sau creării condiţiilor pentru tratamentul lor, administraţia penitenciarului poate aplica şi alte criterii de deţinere separată a condamnaţilor decît cele prevăzute în alin.(1) al prezentului articol.

(3) Deţinerea separată a condamnaţilor în penitenciar nu trebuie să aibă caracter discriminatoriu sau să lezeze demnitatea umană.

(1) Statul asigură securitatea personală a condamnaţilor.

(2) La apariţia pericolului pentru securitatea personală a condamnatului, el este în drept să adreseze oricăreia dintre persoanele cu funcţie de răspundere a penitenciarului o cerere privind asigurarea securităţii personale. În acest caz, persoana cu funcţie de răspundere este obligată să întreprindă imediat măsuri pentru asigurarea securităţii personale a condamnatului, iar, după caz, şi măsuri de protecţie din partea statului.

(3) Administraţia penitenciarului întreprinde măsurile de rigoare în vederea înlăturării pericolului pentru securitatea personală a condamnatului.

(1) Condamnatului îi este garantată libertatea conştiinţei şi libertatea confesională. El este în drept să profeseze orice religie, să nu profeseze nici o religie, să-şi exprime liber convingerile religioase şi să acţioneze în conformitate cu ele, inclusiv să se alimenteze, din cont propriu, în conformitate cu religia profesată, în condiţiile prevăzute de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(2) Realizarea dreptului la libertatea conştiinţei şi libertatea confesională nu trebuie să contravină ordinii interioare a penitenciarului, nici să lezeze drepturile şi libertăţile altor persoane.

(3) În penitenciare, condamnaţilor li se permite să participe la oficierea serviciilor divine şi ritualurilor religioase, să se folosească de obiecte sau literatură de cult. În acest scop, administraţia penitenciarului pune la dispoziţie încăperi speciale.

(1) Condamnatului i se asigură accesul la informaţia difuzată prin mijloacele de informare în masă.

(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile pentru condamnaţi.

(3) Penitenciarul asigură recepţionarea emisiunilor radiofonice şi televizate. În limitele regimurilor de deţinere prevăzute în prezentul cod şi în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatul poate să se folosească de aparat de radio, televizor, casetofon personal sau de orice alte aparate autorizate de către administraţia penitenciarului, cu condiţia achitării plăţii pentru energia electrică consumată.

(4) Condamnatului i se permite să procure, prin reţeaua de comerţ, literatură, să aboneze şi să primească ziare şi reviste, fără a se limita numărul lor, din contul mijloacelor proprii sau ale altor persoane.

(5) Condamnatului i se interzice să aboneze, să primească, să procure, să păstreze şi să răspîndească ediţii care propagă război, intoleranţă etnică, naţională, rasială sau religioasă, cultul violenţei şi cruzimii, precum şi publicaţii cu caracter pornografic.

(1) Dispoziţiile Codului penal referitoare la executarea pedepsei, ale prezentului cod, ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, ale Legii privind accesul la informaţie, dispoziţiile ordinelor emise în temeiul prezentului cod şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, precum şi modificările acestora, sînt aduse la cunoştinţă persoanelor condamnate sau sînt puse la dispoziţia lor, în limba moldovenească sau în limba pe care o înţeleg, imediat după primirea în penitenciar.

(2) Textele dispoziţiilor legale specificate în alin.(1) al prezentului articol se pun la dispoziţia persoanelor condamnate, în penitenciare, în locuri accesibile.

(3) În cazul persoanelor condamnate care au deficienţe de comunicare, dispoziţiile legale specificate în alin.(1) al prezentului articol li se aduc la cunoştinţă prin modalităţi care să permită înţelegerea acestora.

(4) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor alin.(1) şi (3) ale prezentului articol se consemnează într-un proces-verbal.

(5) Prevederile alin.(1) şi (3) ale prezentului articol sînt asigurate şi în cazul aducerii la cunoştinţă condamnatului a unui act decizional al administraţiei penitenciarului.

(1) Condamnatul are dreptul să primească şi să expedieze din cont propriu, scrisori, telegrame şi petiţii fără a se limita numărul lor în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(2) Conţinutul corespondenţei expediate şi primite de condamnat poate fi supus cenzurii. Corespondenţa condamnatului cu avocatul, cu Comitetul pentru Plîngeri, organele de urmărire penală, procuratura, instanţa de judecată, autorităţile administraţiei publice centrale, organizaţiile internaţionale interguvernamentale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu poate fi supusă cenzurii. Corespondenţa se expediază sau se transmite destinatarului de către administraţia locului de deţinere în decurs de 24 de ore de la depunerea sau primirea ei.

(3) Condamnatul are dreptul la convorbiri telefonice de la telefonul public, din cont propriu, în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Pentru asigurarea exercitării dreptului la convorbiri telefonice, administraţia penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru instalarea de telefoane publice în interiorul penitenciarului. Convorbirile telefonice, cu excepţia convorbirilor cu persoanele şi reprezentanţii instituţiilor şi organelor menţionate în alin.(2) al prezentului articol, pot fi interceptate.

(4) Condamnatul are dreptul la cel puţin o convorbire telefonică la două săptămîni, cu o durată de 10 minute, cu soţul, cu o rudă sau cu o altă persoană la alegerea lui.

(5) Numărul, periodicitatea şi durata convorbirilor telefonice care pot fi efectuate de condamnat se stabilesc de către administraţia penitenciarului, în funcţie de numărul persoanelor condamnate şi al posturilor telefonice publice instalate.

(1) În modul şi în condiţiile stabilite de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatului i se permite să primească pachete cu provizii, colete şi banderole în număr nelimitat. Medicamentele şi produsele parafarmaceutice, primite în corespundere cu prescripţiile medicale, se trimit în secţia medicală a penitenciarului pentru tratamentul condamnatului.

(2) Coletele, pachetele cu provizii şi banderolele se deschid de către condamnat în prezenţa lucrătorului medical şi sub supravegherea reprezentantului administraţiei penitenciarului.

(3) Banii transferaţi pe numele condamnatului se depun la contul lui de peculiu.

(4) Condamnatul poate expedia soţului, rudelor apropiate sau unei alte persoane, prin colet sau banderolă, lucruri personale, iar mijloacele băneşti aflate la contul său de peculiu – prin mandat poştal.

(1) În modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatul poate procura, suplimentar la raţia alimentară gratuită, produse alimentare şi obiecte de primă necesitate din mijloacele băneşti obţinute din munca prestată în timpul executării pedepsei, din pensia sau indemnizaţiile primite, precum şi din alte mijloace băneşti aflate la contul său de peculiu.

(2) Condamnaţii invalizi de gradul I şi II, pensionarii, femeile condamnate gravide sau femeile condamnate care au cu sine copii, suplimentar la raţia alimentară gratuită, pot folosi, fără restricţii, banii aflaţi la contul lor de peculiu pentru procurarea produselor alimentare şi obiectelor de primă necesitate.

(3) Lista produselor alimentare şi a obiectelor de primă necesitate interzise spre vînzare în penitenciar se stabileşte de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(1) Condamnatul are dreptul la întrevederi de scurtă şi de lungă durată, care se acordă în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. În cazurile prevăzute de prezentul cod, conform dispoziţiei şefului penitenciarului, întrevederile de lungă durată pot avea loc în afara penitenciarului, cu dreptul de locuire a condamnatului împreună cu membrii familiei.

(2) Întrevederile de scurtă durată cu soţul, rudele, iar în cazuri excepţionale, cu autorizaţia administraţiei penitenciarului, cu o altă persoană indicată de condamnat, se acordă pe o durată de 1–4 ore.

(3) Întrevederile de lungă durată cu soţul, rudele, iar în cazuri excepţionale, cu autorizaţia administraţiei penitenciarului, cu o altă persoană indicată de condamnat, se acordă pe o durată de la 12 ore la 3 zile.

(4) Condamnatul are dreptul la cel puţin o întrevedere de scurtă durată pe lună şi la cel puţin 4 întrevederi de lungă durată pe an. Întrevederi de lungă durată nu se acordă condamnatului aflat în regim iniţial şi condamnatului la detenţiune pe viaţă.

(5) Nu este limitată frecvenţa întîlnirilor cu avocatul, cu persoanele care au dreptul de a acorda asistenţă juridică, cu mediatorul sau cu alte persoane prevăzute de lege.

(6) Condamnatului bolnav de tuberculoză în formă activă nu i se acordă întrevederi de lungă durată. Întrevederile de lungă durată ce i se cuvin se înlocuiesc cu întrevederi de scurtă durată.

(1) Persoanele condamnate care au altă cetăţenie decît cea a Republicii Moldova au dreptul de a se adresa instituţiilor diplomatice sau consulare în Republica Moldova ale statului ai cărui cetăţeni sînt şi de a fi vizitate de funcţionarii acestor instituţii diplomatice sau consulare.

(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia să coopereze cu instituţiile prevăzute în alin.(1) al prezentului articol pentru acordarea asistenţei diplomatice persoanelor condamnate.

(3) Persoanele condamnate cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum şi persoanele condamnate care au altă cetăţenie decît cea a Republicii Moldova, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în Republica Moldova, pot solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitate de reprezentanţii acesteia.

Condamnatului, condiţiile de deţinere a căruia, în virtutea regimului sau a sancţiunii disciplinare aplicate, limitează aflarea lui la aer liber, i se acordă o plimbare zilnică cu o durată de cel puţin o oră, iar condamnatului minor - de cel puţin 2 ore. Astfel de plimbări se fac într-un loc special amenajat pe teritoriul penitenciarului.

(1) Condamnatului care execută pedeapsa închisorii în regim de resocializare sau care este lăsat să execute lucrări de deservire gospodărească în izolatorul de urmărire penală, precum şi condamnatului care este încadrat în programul de pregătire pentru liberare li se poate acorda dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului dacă a executat cel puţin 1/3 din termenul de pedeapsă, este caracterizat pozitiv şi dacă aceasta o cere specificul muncii sau lucrărilor executate.

(2) Dreptul la deplasare fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului se acordă condamnatului prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului. Şeful penitenciarului stabileşte orarul şi itinerarul deplasărilor condamnaţilor.

(3) Este interzisă deplasarea fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului a condamnatului care a săvîrşit infracţiune ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de periculoasă, condamnatului care a săvîrşit infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă, condamnatului care se află în penitenciarul respectiv mai puţin de 6 luni, condamnatului care are sancţiuni disciplinare nestinse, condamnatului pentru infracţiune intenţionată, săvîrşită în perioada executării pedepsei, condamnatului bolnav de tuberculoză în formă activă, condamnatului care nu a urmat tratamentul complet al bolii venerice, alcoolismului, toxicomaniei, narcomaniei, condamnatului care suferă de tulburări psihice, ce nu exclud responsabilitatea.

(4) Condamnaţii care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului trebuie să fie deţinuţi în încăperi separate de ceilalţi condamnaţi. Şeful penitenciarului, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, prin dispoziţie scrisă, poate permite unor astfel de condamnaţi să locuiască în cămin, în afara penitenciarului.

(5) Comportamentul condamnaţilor care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului se reglementează în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(6) În cazul în care condamnatul încalcă regimul din penitenciar, orarul sau itinerarul deplasărilor, precum şi în cazul schimbării specificului muncii sau lucrărilor executate şi dispariţiei necesităţii deplasării în afara penitenciarului, şeful penitenciarului este în drept să-şi anuleze dispoziţia privind acordarea dreptului de a se deplasa fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului.

(1) Condamnatul care execută pedeapsa închisorii în regim comun sau de resocializare sau care este lăsat să efectueze lucrări de deservire gospodărească în izolatorul de urmărire penală, precum şi condamnatul încadrat în programul de pregătire pentru liberare, dacă este caracterizat pozitiv, poate beneficia, în decursul anului, de cel puţin o deplasare de scurtă durată, de pînă la 5 zile, în afara penitenciarului pentru vizitarea familiei, rudelor, tutorelui sau curatorului, după caz.

(2) În caz de deces, de boală gravă a soţului sau a unei rude apropiate, de calamitate naturală, care a cauzat pagube materiale considerabile condamnatului sau familiei lui, persoanele indicate la alin.(1) al prezentului articol pot beneficia de o deplasare de scurtă durată de pînă la 7 zile.

(3) Persoanele indicate la alin.(1) al prezentului articol care au copii în casele de copii ale penitenciarelor pot beneficia în decursul anului de cel puţin o deplasare de scurtă durată, de pînă la 7 zile, pentru a-şi aranja copiii la rude sau într-o altă casă de copii. Condamnaţii care au copii invalizi pot beneficia, cel puţin de două ori pe an, de o deplasare de scurtă durată, de pînă la 7 zile, pentru a-i vizita.

(4) Persoanele indicate la alin.(1) al prezentului articol pot beneficia de dreptul de a se deplasa, pe durata stabilită în Codul muncii, pentru participare la sesiune în instituţiile de învăţămînt superior sau mediu de specialitate.

(5) Cererea condamnatului privind deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului se examinează în decurs de 3 zile, iar în legătură cu circumstanţe excepţionale – în decurs de o zi.

(6) Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului se acordă prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului, ţinîndu-se cont de timpul necesar pentru călătoria dus-întors. Timpul aflării condamnatului în afara penitenciarului se include în termenul de executare a pedepsei.

(7) Cheltuielile de deplasare în afara penitenciarului le suportă condamnatul.

(8) În cazul circumstanţelor excepţionale care împiedică revenirea condamnatului în termenul stabilit, şeful organului afacerilor interne de la locul aflării condamnatului este în drept, la cererea motivată a condamnatului, să prelungească pînă la 3 zile termenul de revenire în penitenciar, fapt despre care comunică neîntîrziat administraţiei penitenciarului.

(9) În cazul în care condamnatul nu a revenit în penitenciar în termenul stabilit, organul afacerilor interne de la locul de destinaţie a deplasării, în baza demersului şefului penitenciarului, reţine condamnatul pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat, fapt despre care informează administraţia penitenciarului. În cazul în care condamnatul nu a fost reţinut în decurs de 48 de ore din momentul parvenirii demersului, organul afacerilor interne, în termen de 24 de ore, informează administraţia penitenciarului despre acest fapt, anexînd un raport asupra rezultatelor căutării condamnatului. Administraţia penitenciarului, în modul prevăzut de prezentul cod, adresează instanţei de judecată un demers, cu anexarea materialelor necesare, pentru darea în căutare a condamnatului.

(10) Deplasările prevăzute la alin.(1)–(4) ale prezentului articol nu se acordă condamnaţilor care au săvîrşit infracţiuni ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de periculoasă, condamnaţilor care au săvîrşit infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, condamnaţilor care au sancţiuni disciplinare nestinse, condamnaţilor pentru infracţiuni intenţionate, săvîrşite în perioada executării pedepsei, condamnaţilor bolnavi de tuberculoză în formă activă, condamnaţilor care nu au urmat tratamentul complet al bolii venerice, alcoolismului, toxicomaniei, narcomaniei, condamnaţilor care suferă de tulburări psihice ce nu exclud responsabilitatea.

Administraţia penitenciarului favorizează contactele condamnaţilor cu serviciul de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care pot acorda asistenţă medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptarea şi reintegrarea lor socială.

(1) Regimul de deţinere în penitenciare asigură paza, supravegherea şi izolarea condamnaţilor, executarea de către aceştia a obligaţiilor lor, realizarea drepturilor şi intereselor lor legitime, securitatea personală şi resocializarea condamnaţilor, inclusiv prin deţinerea separată a diferitelor categorii de condamnaţi, prin diversificarea condiţiilor de deţinere în funcţie de tipul penitenciarului stabilit de instanţa de judecată şi prin schimbarea condiţiilor de executare a pedepsei.

(2) Există trei regimuri de deţinere: iniţial, comun şi de resocializare. Particularităţile fiecărui regim de deţinere sînt stabilite de prezentul cod.

(3) Personalizarea prin diferenţiere, individualizare şi planificare a executării pedepsei este reglementată în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Aplicarea faţă de condamnat a condiţiilor unui regim de deţinere mai sever, particular sau select nu se admite.

(4) Transferarea condamnatului dintr-un regim de deţinere într-un alt regim de deţinere, în cadrul aceluiaşi penitenciar, se efectuează în temeiul hotărîrii comisiei înfiinţate în penitenciar, din a cărei componenţă fac parte reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, ai autorităţii administraţiei publice locale, ai asociaţiilor obşteşti, specialişti în domeniul psihologiei şi, după caz, alte persoane. În cazul minorilor, în comisie vor fi incluşi şi reprezentanţi ai autorităţii tutelare. Modul de constituire şi competenţa comisiei menţionate sînt stabilite în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(5) Transferarea condamnatului dintr-un penitenciar în alt penitenciar de acelaşi tip se face la decizia directorului general al Departamentului instituţiilor penitenciare.

(6) La transferarea condamnatului se iau în considerare caracterizările personalităţii lui cuprinse în dosarul personal, inclusiv privind participarea lui la programele de studii şi socioeducative.

(7) Decizia privind transferarea sa dintr-un regim de deţinere într-un alt regim de deţinere, precum şi dintr-un penitenciar într-un alt penitenciar de acelaşi tip, poate fi contestată de către condamnat în modul stabilit în prezentul capitol.

(1) În caz de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, avarii, tulburări de masă, nesupunere în grup a condamnaţilor, luare de ostatici, conjunctură externă, război ori alte cazuri de forţă majoră care pun în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor, în penitenciar poate fi instituit un regim special.

(2) În perioada de acţiune a regimului special, în penitenciar poate fi suspendată realizarea unor drepturi ale condamnaţilor prevăzute în prezentul cod, introdusă paza şi supravegherea întărită, instituit un mod special de acces la obiecte, modificat programul zilei, limitată activitatea serviciilor de producţie, comunale şi de trai, cultural-educative, medico-sanitare şi a altor servicii.

(3) Regimul special se instituie pe un termen de pînă la 30 de zile, prin ordinul ministrului justiţiei, coordonat cu Procurorul General, cu posibilitatea prelungirii termenului cu încă 30 de zile.

(4) În cazul apariţiei unui pericol real pentru viaţa şi sănătatea condamnaţilor, a personalului penitenciarului sau a altor persoane aflate pe teritoriul acestuia, şeful penitenciarului poate aplica, de sine stătător, măsurile prevăzute în alin.(2) al prezentului articol, cu înştiinţarea neîntîrziată a ministrului justiţiei. Ministrul justiţiei aduce acest fapt la cunoştinţa Procurorului General şi, în decurs de 24 de ore de la primirea înştiinţării, hotărăşte instituirea regimului special sau anularea măsurilor aplicate. Decizia privind instituirea regimului special poate fi contestată în instanţa de judecată în modul prevăzut în art.473 din Codul de procedură penală.

(5) Pentru curmarea tulburărilor de masă, cazurilor de nesupunere în grup, precum şi pentru eliberarea ostaticilor, pot fi implicate subunităţile cu destinaţie specială.

(1) În scopul obţinerii informaţiei necesare despre comportamentul condamnaţilor, prevenirii evadării lor şi altor infracţiuni, administraţia penitenciarului este în drept să folosească mijloace tehnice de pază, supraveghere şi control.

(2) Curentul electric poate fi folosit în partea de sus a îngrădirii exterioare a penitenciarului de tip semiînchis sau închis, cu respectarea condiţiilor de prevenire a accidentelor.

(3) Administraţia penitenciarului este obligată să informeze condamnatul, contra semnătură, despre folosirea mijloacelor tehnice de pază care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea persoanei.

(4) Lista mijloacelor tehnice de pază, supraveghere şi control, precum şi modul de utilizare a lor se stabilesc prin acte normative aprobate de Guvern.

(1) În conformitate cu prezentul cod, cu Legea privind activitatea operativă de investigaţii şi cu alte acte normative, în penitenciar se desfăşoară activitate operativă de investigaţii, care are drept scop să asigure securitatea personală a condamnaţilor, a personalului penitenciarului şi a altor persoane aflate pe teritoriul acestuia, să depisteze, să prevină şi să descopere infracţiunile ce se pregătesc sau se săvîrşesc în penitenciar şi încălcările ordinii stabilite de executare a pedepsei, să asigure urmărirea condamnaţilor care au evadat din penitenciar şi acordarea de ajutor organelor competente la descoperirea infracţiunilor.

(2) Activitatea operativă de investigaţii se efectuează de către serviciul competent al penitenciarului şi cel al Departamentului instituţiilor penitenciare.

(1) În cazul opunerii de către condamnaţi a rezistenţei, nesupunerii cerinţelor legale şi întemeiate ale personalului sistemului penitenciar, participării la tulburări de masă, luării de ostatici, atacării altor persoane sau săvîrşirii unor alte acţiuni social-periculoase, în cazul evadării sau reţinerii evadaţilor din penitenciar, precum şi în scopul prevenirii pricinuirii de către condamnaţi celor din jur sau sie a unor daune, pot fi aplicate forţa fizică, mijloace speciale şi armă de foc.

(2) Colaboratorii sistemului penitenciar sînt în drept să aplice forţă fizică, mijloace speciale şi armă de foc în conformitate cu actele normative.

Numărul maxim de condamnaţi admis pentru deţinere în penitenciar în regimuri separate se stabileşte de către ministrul justiţiei. La luarea deciziei, se ţine seama de condiţiile de menţinere a regimului existente în penitenciar.

(1) Încăperile destinate cazării deţinuţilor trebuie să corespundă exigenţelor de sănătate şi igienă stipulate în normativele de construcţii ale Republicii Moldova, inclusiv privind volumul, spaţiul, iluminatul, încălzitul şi ventilarea.

(2) Norma de spaţiu locativ stabilit pentru un condamnat nu poate fi mai mică de 4 m².

(1) Condamnatului i se asigură posibilitatea de a-şi satisface nevoile fiziologice în condiţii curate şi decente şi după necesitate.

(2) Condamnatului i se asigură posibilitatea de a face baie sau duş, la temperaturi admisibile, atît de des cît necesită igiena generală, însă nu mai rar de o dată pe săptămînă.

(3) Administraţia penitenciarului nu este în drept să solicite condamnatului să se tundă pilug, decît în cazul prescripţiei medicului.

(1) Condamnatul este în drept să poarte îmbrăcăminte proprie, asigurîndu-i un aspect decent şi menţinînd-o în curăţenie.

(2) În cazul în care condamnatul nu are îmbrăcăminte proprie după anotimp, administraţia penitenciarului îi asigură gratuit o garnitură de îmbrăcăminte de modelul stabilit de către Departamentul instituţiilor penitenciare.

(3) Condamnatul este obligat să poarte ecuson, cu excepţia cazurilor cînd se deplasează în afara penitenciarului.

(4) Fiecare condamnat este asigurat cu un pat şi lenjerie de pat, care se schimbă cel puţin o dată pe săptămînă.

(1) Condamnaţilor li se asigură de 3 ori pe zi, la ore prestabilite, gratuit, hrană caldă. Alimentarea condamnaţilor se face, din contul mijloacelor bugetului de stat, cu respectarea normelor minime stabilite de Guvern.

(2) Femeilor gravide condamnate, mamelor care alăptează, condamnaţilor minori, condamnaţilor care lucrează în condiţii grele şi nocive, precum şi condamnaţilor bolnavi, conform indicaţiilor medicului, şi invalizilor de gradul I şi II li se stabileşte o raţie alimentară suplimentară.

(3) Este interzisă, în calitate de măsură de constrîngere, reducerea cantităţii, calităţii şi a valorii calorice a hranei eliberate condamnatului.

(4) Condamnatului i se asigură acces permanent la apă potabilă.

(1) În situaţia în care condamnatul refuză să primească hrana, şeful penitenciarului are obligaţia să îl audieze de îndată şi să îi solicite o declaraţie scrisă, pentru a cunoaşte motivele care au determinat luarea acestei hotărîri şi pentru a stabili primele măsuri pentru rezolvarea situaţiei. Ieşirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declaraţie scrisă.

(2) Declaraţiile prevăzute în alin.(1) al prezentului articol se înaintează, în cel mult 24 de ore, procurorului şi Comitetului pentru Plîngeri, care audiază condamnatul.

(3) Şeful penitenciarului ia măsuri pentru ca condamnatul care refuză să primească hrana să fie separat de ceilalţi condamnaţi, sub supravegherea permanentă a medicului, care asigură condamnatului asistenţa medicală corespunzătoare astfel încît viaţa acestuia să nu fie pusă în pericol.

(4) În cazul în care sănătatea sau viaţa condamnatului care se află în greva foamei este expusă unui pericol grav şi iminent, iar el şi-a pierdut capacitatea de discernămînt şi raţionament lucid, această stare fiind confirmată de doi medici, dintre care cel puţin unul nu activează în sistemul penitenciar, se permite aplicarea alimentaţiei pentru remedierea sănătăţii şi salvarea vieţii lui. Alimentaţia se aplică pe întreaga perioadă a lipsei la condamnat a capacităţii de discernămînt şi a raţionamentului lucid.

(1) Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor condamnate este garantat.

(2) Asistenţa medicală în penitenciare se acordă ori de cîte ori este necesar sau la cerere, de către un personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii.

(3) Condamnaţii beneficiază în mod gratuit de tratament medical şi de medicamente.

(1) Orice penitenciar trebuie să aibă la dispoziţie serviciul cel puţin al unui medic generalist, al unui medic stomatolog şi al unui medic psihiatru.

(2) În penitenciarul cu capacitatea de cel puţin 100 de locuri trebuie să funcţioneze, în regim permanent, un centru curativ staţionar pentru acordarea de asistenţă medicală fiecărui condamnat.

(3) Condamnaţii bolnavi care au nevoie de tratament medical specializat sînt transferaţi neîntîrziat în instituţiile medicale specializate ale Departamentului instituţiilor penitenciare sau în spitalele Ministerului Sănătăţii.

(4) În penitenciare condamnaţilor li se creează condiţii pentru practicarea sportului.

(1) Examenul medical al condamnatului se efectuează la primirea în penitenciar şi, în timpul executării pedepsei, la solicitare şi în mod periodic, însă nu mai rar de o dată la 6 luni. Examenul medical se efectuează în condiţii de confidenţialitate.

(2) La sosirea în penitenciar, în termen de pînă la 15 zile, condamnatul este chestionat şi supus examenului medical şi igienizării sanitare în încăperile de carantină ale penitenciarului.

(3) Medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a sesiza procurorul şi avocatul parlamentar în cazul în care constată că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, precum şi obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu acestea. În asemenea cazuri, persoana condamnată are dreptul de a cere să fie examinată, din cont propriu, la locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar, indicat de aceasta sau de un medic legist. Constatările medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în fişa medicală a persoanei condamnate, iar certificatul medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoştinţă de conţinutul său, contra semnătură.

(4) Condamnatul beneficiază de asistenţa terapeutică, chirurgicală, psihiatrică şi stomatologică. Condamnatul poate, din cont propriu, să beneficieze şi de serviciile medicului privat.

(5) În temeiul hotărîrii comisiei medicale specializate, condamnaţii bolnavi de tuberculoză, boli venerice, alcoolism, narcomanie sau toxicomanie sînt supuşi tratamentului obligatoriu.

(6) Condamnatul poate fi obligat să suporte cheltuielile legate de tratamentul automutilării intenţionate, cu excepţia cazului prevăzut în art.248 alin.(4) din prezentul cod.

(7) În cazul unei boli grave sau constatării că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori alte rele tratamente, administraţia penitenciarului asigură înştiinţarea, de îndată, telegrafic ori pe o altă cale, familiei, altor persoane apropiate condamnatului despre acest fapt.

(1) Serviciul medical al penitenciarului sau medicul care deserveşte penitenciarul este obligat să verifice regulat:

a) cantitatea, calitatea, prepararea şi servirea hranei;

b) starea sanitaro-igienică a încăperilor şi a teritoriului penitenciarului;

c) starea şi curăţenia îmbrăcămintei, a aşternutului condamnaţilor, corespunderea lor anotimpului.

(2) Şeful penitenciarului este obligat să ia cunoştinţă de raportul şi de recomandările medicului şi ale serviciului medical şi să întreprindă urgent măsurile necesare. Dacă şeful penitenciarului consideră că, în cadrul penitenciarului, respectarea recomandărilor este imposibilă sau că acestea sînt inacceptabile, el prezintă Departamentului instituţiilor penitenciare un raport, cu anexarea opiniei medicului sau a serviciului medical.

(1) Condamnatul poate fi antrenat la muncă ţinîndu-se seama de starea lui fizică şi psihică constatată de către medic.

(2) Condamnatul poate fi antrenat la munca social-utilă remunerată în producţie, ţinîndu-se cont de aptitudinile lui şi, în măsura posibilităţii, de specialitate.

(3) Condamnatul poate fi antrenat la munci neremunerate. Muncile neremunerate sînt lucrările de îngrijire şi amenajare a penitenciarului şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de deţinere. La munca neremunerată condamnatul este, de regulă, antrenat în afara orelor de lucru, cel mult 2 ore pe zi, însă nu mai mult de 10 ore pe săptămînă.

(4) Condamnaţii care au împlinit vîrsta de pensionare şi condamnaţii invalizi de gradul I şi II sînt antrenaţi la muncă la dorinţă.

(5) Lista lucrărilor şi funcţiilor pentru exercitarea cărora este interzisă antrenarea condamnaţilor la pedeapsa închisorii, inclusiv a minorilor şi femeilor, se stabileşte de Guvern.

(1) Condamnaţii sînt antrenaţi la muncă în întreprinderile, atelierele şi gospodăriile auxiliare ale sistemului penitenciar.

(2) În baza contractului încheiat între administraţia penitenciarului şi persoane fizice sau juridice, condamnaţii pot fi antrenaţi la muncă în afara penitenciarului, cu condiţia asigurării pazei cuvenite şi a remunerării echitabile.

(3) Timpul de lucru şi de odihnă al condamnatului se stabileşte în conformitate cu legislaţia muncii. Evidenţa timpului de muncă se ţine conform instrucţiunii aprobate de Departamentul instituţiilor penitenciare.

(4) Munca condamnaţilor se organizează cu respectarea regulilor de protecţie a muncii, a tehnicii securităţii şi igienei muncii, prevăzute de legislaţie.

(5) La cererea condamnatului, perioada de muncă pe durata executării pedepsei închisorii se include de către instanţa de judecată în vechimea lui totală de muncă. În cazul în care condamnatul se eschivează sistematic de la muncă, perioada respectivă nu se include în vechimea de muncă.

(1) Munca condamnaţilor la pedeapsa închisorii se retribuie în conformitate cu legislaţia muncii. Salariul lunar al condamnaţilor nu poate fi mai mic decît salariul minim pe ţară, luîndu-se în considerare indexările şi majorările stabilite.

(2) Cuantumul minim al salariului este garantat condamnaţilor numai cu condiţia executării de către ei a obligaţiilor (normelor) de muncă în orele de program stabilite de legislaţie şi de contract. În cuantumul minim al salariului nu se includ suplimentele, sporurile la salariu, premiile, precum şi celelalte recompense.

(3) Salariul condamnatului se transferă pe contul lui de peculiu.

(4) Reţinerile din salariul condamnatului în temeiul documentelor executorii nu pot depăşi 75% din cîştigul lunar.

(5) Din salariul condamnatului nu pot fi reţinute cheltuielile pentru întreţinerea lui în decursul executării pedepsei, inclusiv pentru alimentaţie, îmbrăcăminte şi asistenţă medicală, cu excepţia prevăzuta în art.251 alin.(6) din prezentul cod.

(6) Condamnaţii nu răspund pentru pagubele provocate de uzul normal al bunurilor predate în folosinţă sau pentru cele provenite din riscul normal al muncii.

(7) Indiferent de mărimea reţinerilor, la contul de peculiu al condamnatului se transferă cel puţin 25% din cîştigul lunar.

(8) Condamnatul poate expedia mijloacele băneşti aflate la contul lui de peculiu soţului, unei rude apropiate sau unei alte persoane.

Condamnatul care este antrenat la munci remunerate cel puţin 6 luni are dreptul la concediu neremunerat cu durata de 12 zile calendaristice. Condamnatul care execută pedeapsa într-un penitenciar de tip deschis poate beneficia, pe perioada concediului, de dreptul de a se deplasa în afara penitenciarului.

(1) Condamnatului care nu încălcă regimul de deţinere şi îndeplineşte conştiincios sarcinile de producţie i se pot compensa privilegiat 3 zile din durata pedepsei cu 2 zile de muncă, iar condamnatului antrenat la lucrări subterane sau la lucrări cu condiţii grele şi nocive de muncă, potrivit listei de munci şi profesiuni aprobate de Guvern – 3 zile din durata pedepsei cu o zi de muncă.

(2) Calculul zilelor conform compensării privilegiate a zilelor de muncă se efectuează lunar şi se aprobă de către şeful penitenciarului.

(1) Condamnaţii care au împlinit vîrsta de pensionare şi au vechimea în muncă cuvenită, precum şi condamnaţii invalizi au dreptul la pensie în mărimea stabilită de legislaţie.

(2) Administraţia penitenciarului, la cererea condamnatului, întreprinde măsuri de perfectare a documentelor pentru calcularea pensiei şi de virare regulată a acesteia la contul de peculiu al condamnatului, pînă la eliberarea lui din penitenciar sau transferarea într-un alt penitenciar.

(1) În penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţămîntul secundar general al condamnaţilor.

(2) Condamnaţii în vîrstă de peste 50 de ani, invalizii de gradul I, precum şi condamnaţii la detenţiune pe viaţă urmează învăţămîntul secundar general la dorinţă.

(3) La solicitarea condamnatului, administraţia penitenciarului şi autoritatea administraţiei publice locale îi creează condiţii pentru învăţămîntul secundar profesional sau învăţămîntul superior.

(4) Condamnatul antrenat la muncă, în perioada susţinerii examenelor, beneficiază de concediu în condiţiile Codului muncii.

(5) În fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de condamnaţi, adecvat alcătuită din literatură artistică şi de instruire, iar condamnaţii sînt încurajaţi să frecventeze biblioteca. Fondul de carte se completează din contul veniturilor proprii de către Departamentul instituţiilor penitenciare, administraţia penitenciarului, precum şi din sponsorizări şi donaţii cu concursul instituţiilor şi organizaţiilor interesate.

(6) Crearea condiţiilor pentru învăţămîntul secundar şi superior al condamnaţilor, fondarea, reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţămînt din sistemul penitenciar se efectuează în modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului.

(1) În penitenciare se organizează, în mod obligatoriu, instruirea profesională a condamnaţilor.

(2) Crearea condiţiilor şi elaborarea programelor de instruire profesională a condamnaţilor se efectuează în modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului.

(3) Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei sînt recunoscute, în condiţiile legii, de Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi de Ministerul Economiei şi Comerţului.

(1) Pentru organizarea muncii educative cu condamnaţii, administraţia penitenciarului, cu concursul autorităţilor publice şi asociaţiilor obşteşti interesate, creează baza tehnico-materială respectivă.

(2) Munca educativă cu condamnaţii se desfăşoară ţinîndu-se cont de particularităţile individuale ale persoanei condamnatului, utilizîndu-se forme individuale sau în grup în baza metodelor psihopedagogice.

(3) Munca educativă se organizează conform programelor elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului, de comun acord cu Ministerul Justiţiei.

(1) În modul stabilit de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatului care are o bună conduită şi a făcut eforturi simţitoare pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activităţii socioeducative, îvăţămîntului, instruirii profesionale, îi pot fi aplicate următoarele măsuri de stimulare:

a) menţiune;

b) premierea pentru obţinerea unor indicatori înalţi în muncă;

c) acordarea unor întrevederi suplimentare de scurtă şi de lungă durată;

d) permisiunea de a avea convorbiri telefonice suplimentare cu o durată de pînă la 20 de minute;

e) stingerea înainte de termen a sancţiunii disciplinare aplicate;

f) alte măsuri de stimulare prevăzute de prezentul cod.

(2) În calitate de măsură de stimulare, condamnaţii care execută pedeapsa în penitenciare de tip deschis pot primi permisiunea de a se deplasa în afara penitenciarului în zilele de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare.

(1) Măsurile de stimulare se exprimă în scris.

(2) Măsurile de stimulare se aplică de către şeful penitenciarului. Menţiunea se exprimă, de asemenea, şi de către şeful detaşamentului.

(3) Premiul bănesc în calitate de măsură de stimulare se virează la contul de peculiu al condamnatului.

(4) Întrevederile de scurtă şi de lungă durată se acordă suplimentar celor stabilite în art.232 din prezentul cod, în funcţie de tipul penitenciarului şi de regimul de deţinere.

(5) Condamnatului i se poate stinge înainte de termen o singură sancţiune disciplinară aplicată anterior.

(6) Sancţiunile disciplinare stabilite în art.265 alin.(1) lit.c) şi d) din prezentul cod pot fi stinse înainte de termen numai la expirarea a 6 luni din ziua executării sancţiunii disciplinare.

(1) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

a) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar;

b) tulburarea în orice mod a programelor socioeducative care se derulează în penitenciar;

c) procurarea sau deţinerea de bani, bunuri sau de alte valori în alte condiţii decît cele prevăzute de lege;

d) nerespectarea normelor de igienă colectivă sau individuală;

e) comunicarea cu exteriorul în alte condiţii şi prin alte mijloace decît cele prevăzute de lege;

f) utilizarea în alte condiţii decît cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului;

g) nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la executarea pedepsei potrivit dispoziţiilor prezentului cod, ale Statutului executării pedepsei de către condamnaţi şi ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după aducerea acestora la cunoştinţă potrivit art.228 din prezentul cod, dacă este de natură să aducă atingere ordinii sau siguranţei penitenciarului.

(2) Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor condamnate.

(3) Pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni, personalul administraţiei penitenciarului are obligaţia de a sesiza procurorul. În acest caz, poate fi aplicată, în mod provizoriu, una din sancţiunile prevăzute în art.265 din prezentul cod.

(1) În modul stabilit de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, condamnatului îi pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:

a) mustrare;

b) antrenarea, peste rînd, la îngrijirea şi amenajarea încăperilor şi/sau a teritoriului penitenciarului;

c) încarcerarea:

• - condamnatului deţinut în penitenciarul de tip deschis sau semiînchis – pe un termen de pînă la 15 zile;

• - condamnatului deţinut în penitenciarul de tip închis – pe un termen de pînă la 20 de zile;

• - femeii condamnate sau minorului condamnat – pe un termen de pînă la 7 zile;

d) transferarea condamnatului din regimul de deţinere de resocializare în regimul comun.

(2) Condamnatului care beneficiază de dreptul de a se deplasa fără escortă sau însoţire i se poate aplica, în calitate de sancţiune disciplinară, interdicţia de a locui în afara teritoriului penitenciarului.

(3) Condamnatul care, în timpul executării pedepsei, a admis repetat abateri disciplinare grave sau a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate este declarat violator al regimului de deţinere.

(4) Condamnatul violator al regimului de deţinere execută pedeapsa în regimul iniţial de deţinere şi nu poate fi transferat în regimul comun sau în regimul de resocializare.

(5) Aplicarea sancţiunii disciplinare indicate în alin.(1) lit.c) al prezentului articol femeilor gravide şi femeilor cu copii sugari se interzice.

(1) Sancţiunile disciplinare se exprimă în scris.

(2) Sancţiunile disciplinare se aplică de către şeful penitenciarului.

(3) Aplicarea mai multor sancţiuni disciplinare pentru o singură încălcare disciplinară nu se admite.

(4) La aplicarea sancţiunii disciplinare se iau în considerare circumstanţele de fapt, persoana condamnatului şi comportamentul lui.

(5) Condamnatul este informat, contra semnătură, despre încălcarea care i se incumbă şi are dreptul de a da explicaţii în apărarea sa.

(6) Sancţiunea disciplinară se aplică în cel mult 10 zile, iar în cazul unei verificări suplimentare – în cel mult 30 de zile de la data depistării încălcării.

(7) Directorul general al Departamentului instituţiilor penitenciare este în drept, în cazuri excepţionale, pînă la expirarea termenului limită stabilit în alin.(6) al prezentului articol, să prelungească termenul verificării suplimentare cu 20 de zile.

(8) Dacă sancţiunea disciplinară nu a fost aplicată în termenul stabilit sau în cel suplimentar, condamnatul se consideră absolvit de pedeapsă.

(9) Decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare se aduce la cunoştinţă condamnatului, contra semnătură, şi poate fi contestată de acesta în modul stabilit în art.268 din prezentul cod.

(10) Sancţiunea disciplinară sub formă de încarcerare se execută în conformitate cu Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, cu condiţia că raportul medical este pozitiv. Condamnatului încarcerat îi sînt interzise întrevederile, convorbirile telefonice, procurarea produselor alimentare, primirea coletelor, pachetelor cu provizii şi banderolelor. Totodată, el beneficiază de plimbări zilnice cu durata de o oră (condamnatul minor - de cel puţin 2 ore) şi este supus controlului medical zilnic. În caz de transfer într-o instituţie curativo- profilactică, durata tratamentului condamnatului se include în termenul deţinerii în carceră.

(1) Sancţiunile disciplinare pot fi stinse sau anulate.

(2) Dacă în decursul unui an de la data executării ultimei sancţiuni disciplinare condamnatului nu i se aplică o nouă sancţiune, sancţiunea se consideră stinsă, iar condamnatul este considerat ca nefiind sancţionat.

(3) Sancţiunea disciplinară sub formă de declarare a condamnatului violator al regimului de deţinere se stinge la expirarea unui an de la data declarării lui drept violator al regimului de deţinere, iar în cazul comiterii unei alte încălcări sancţionate de către şeful penitenciarului – la expirarea unui an de la data aplicării ultimei sancţiuni disciplinare.

(4) Sancţiunea disciplinară poate fi stinsă înainte de termen, în calitate de măsură de stimulare, în modul stabilit în art.263 din prezentul cod.

(5) Sancţiunea disciplinară stinsă nu produce efecte juridice pentru condamnat.

(6) Sancţiunile disciplinare aplicate pot fi anulate prin hotărîrea definitivă a instanţei de judecată, prin decizia Comitetului pentru Plîngeri, prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului.

(7) În cazul în care sancţiunea disciplinară a fost anulată, condamnatul se consideră ca nefiind sancţionat.

(1) Decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare poate fi contestată la Comitetul pentru Plîngeri în termen de 30 de zile de la data comunicării ei.

(2) Contestaţia depusă nu suspendă executarea sancţiunii disciplinare, cu excepţia încarcerării.

(3) Şeful penitenciarului este obligat să asigure expedierea neîntîrziată a plîngerii condamnatului la Comitetul pentru Plîngeri.

(4) Plîngerea asupra sancţiunii disciplinare sub formă de încarcerare suspendă executarea sancţiunii şi se examinează în regim de urgenţă.

(5) Membrii Comitetului pentru Plîngeri vizitează penitenciarul în vederea examinării plîngerii la faţa locului. În acest scop, se audiază condamnatul care a depus plîngerea şi alte persoane necesare, se examinează faptele care au servit temei pentru aplicarea sancţiunii disciplinare.

(6) Comitetul pentru Plîngeri confirmă temeinicia contestaţiei sau legalitatea şi temeinicia sancţiunii disciplinare aplicate condamnatului.

(7) Decizia Comitetului pentru Plîngeri este obligatorie şi se va executa imediat.

(8) În cazul în care condamnatul nu este de acord cu decizia Comitetului pentru Plîngeri el este în drept să conteste decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare în instanţa de judecată în modul stabilit.

(1) În penitenciarul de tip deschis, condamnaţii sînt, de regulă, deţinuţi sub supraveghere în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(2) În regim iniţial, condamnaţii se află timp de 3 luni din ziua intrării în penitenciar. Termenul de 3 luni poate fi depăşit în cazul în care condamnatului declarat violator al regimului de deţinere i-a fost prelungit termenul de aflare în regim iniţial sau el a fost reîntors din regimul comun în regimul iniţial. Condamnaţii care execută pedeapsa în regim iniţial:

a) sînt în drept de a se deplasa liber, în intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere, pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia penitenciarului;

b) sînt în drept de a avea asupra lor şi de a utiliza obiecte de valoare şi bani.

(3) În regim comun, condamnaţii, suplimentar la prevederile alin.(2) al prezentului articol:

a) pot fi antrenaţi la muncă în afara penitenciarului fără supraveghere;

b) pot beneficia de o deplasare de scurtă durată în condiţiile art.236 din prezentul cod.

(4) În regim de resocializare, condamnaţii, suplimentar la prevederile alin.(2) şi (3) ale prezentului articol, pot beneficia de dreptul de a locui împreună cu familia într-un spaţiu locativ separat pe teritoriul penitenciarului sau în apropierea lui.

(1) În penitenciarul de tip semiînchis, condamnaţii sînt deţinuţi sub supraveghere permanentă, în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(2) În regim iniţial, condamnaţii se află timp de 6 luni din ziua intrării în penitenciar, însă nu mai mult de o treime din durata pedepsei. Condamnaţii:

a) sînt repartizaţi în încăperi izolate cu cel mult 4 locuri;

b) pot fi antrenaţi la munci care nu necesită ieşire din penitenciar.

(3) În regim comun, suplimentar la prevederile alin.(2) al prezentului articol, condamnaţii sînt în drept, în intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere, să se deplaseze liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia penitenciarului.

(4) În regim de resocializare, condamnaţii, suplimentar la prevederile alin.(2) şi (3) ale prezentului articol:

a) sînt în drept de a avea asupra lor şi de a utiliza obiecte de valoare şi bani;

b) pot fi antrenaţi la muncă în afara penitenciarului fără supraveghere;

c) pot beneficia de o deplasare de scurtă durată în condiţiile art.236 din prezentul cod.

(1) În penitenciarul de tip închis, condamnaţii sînt deţinuţi cu pază şi sub supraveghere permanentă, în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(2) În regim iniţial, condamnaţii se află timp de 9 luni din ziua intrării în penitenciar. Condamnaţii:

a) sînt repartizaţi în încăperi izolate cu cel mult 2 locuri;

b) pot fi antrenaţi la munci care nu necesită ieşire din penitenciar.

(3) În regim comun, condamnaţii:

a) sînt repartizaţi în încăperi izolate cu cel mult 4 locuri;

b) pot fi antrenaţi la munci care nu necesită ieşire din penitenciar;

c) se pot deplasa liber în zona locativă şi în încăperile de uz comun ale secţiei cu regim comun în intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere.

(4) În regim de resocializare, suplimentar la prevederile alin.(3) al prezentului articol, condamnaţii sînt în drept să se deplaseze liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia penitenciarului.

(1) Condamnaţii în vîrstă de pînă la 18 ani execută pedeapsa în penitenciare pentru minori în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(2) Condamnaţii care nu au împlinit vîrsta de 18 ani pot executa pedeapsa şi în sectoare separate ale penitenciarelor pentru adulţi, însă în condiţiile penitenciarului pentru minori.

(3) Condamnaţii minori sînt deţinuţi separat de condamnaţii adulţi.

(4) Condamnaţilor minori li se asigură o raţie alimentară suplimentară. Ei au dreptul de a procura nelimitat produse alimentare folosind banii de pe contul lor de peculiu.

(1) Regimul de deţinere în penitenciarul pentru minori corespunde regimului stabilit pentru penitenciarul de tip semiînchis, cu excepţiile prevăzute de prezenta secţiune.

(2) Condamnaţii minori pot beneficia:

a) în regim iniţial – de întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi de lungă durată cel puţin o dată în trimestru;

b) în regim comun – de întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi de lungă durată cel puţin o dată în două luni;

c) în regim de resocializare – de întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi de lungă durată cel puţin o dată în două luni, cu dreptul de a locui împreună cu familia într-un spaţiu locativ separat pe teritoriul penitenciarului sau în apropierea lui.

(3) În modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, suplimentar la cele prevăzute în secţiunea a 5-a din prezentul capitol şi în alin.(2) al prezentului articol, condamnaţilor le pot fi aplicate următoarele măsuri de stimulare:

a) acordarea dreptului de a vizita manifestări cultural-distractive şi sportive în afara penitenciarului, fiind însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, pe o durată de cel mult 8 ore;

b) acordarea dreptului de a ieşi din penitenciar, fiind însoţiţi de reprezentanţii lor legali, pe o durată de cel mult 8 ore.

(4) Vizitarea de către condamnaţi a manifestărilor cultural-distractive şi sportive pe timp de noapte este interzisă.

La împlinirea vîrstei de 18 ani, comisia înfiinţată în penitenciar în componenţa enunţată la art.238 din prezentul cod hotărăşte asupra oportunităţii executării în continuare a pedepsei de către condamnat în penitenciarul pentru minori. În temeiul hotărîrii comisiei, administraţia penitenciarului adresează instanţei de judecată un demers privind transferarea condamnatului într-un alt penitenciar sau lăsarea lui în acelaşi penitenciar.

(1) Femeile condamnate execută pedeapsa în penitenciare pentru femei în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

(2) Femeile condamnate pot executa pedeapsa şi în sectoare separate ale penitenciarelor pentru bărbaţi, însă în condiţiile penitenciarului pentru femei. Persoanele de sex feminin care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în condiţiile penitenciarului pentru minori.

(3) Regimul de deţinere în penitenciarul pentru femei corespunde regimului stabilit pentru penitenciarul de tip deschis, de tip semiînchis sau de tip închis, în conformitate cu prevederile art.72 alin.(2), (3) şi (4) din Codul penal.

(4) Femeile gravide şi mamele care au cu ele copii nu pot fi deţinute în condiţiile penitenciarului de tip închis. Acestor deţinute nu se aplică sancţiunea disciplinară sub formă de încarcerare.

(1) În penitenciare se amenajează încăperi speciale pentru îngrijirea femeilor gravide şi creşe pentru copii.

(2) Femeilor li se asigură posibilitatea de a naşte în spitale ce nu aparţin Departamentului instituţiilor penitenciare. În cazul naşterii copilului în penitenciar, acest fapt nu va fi indicat în certificatul lui de naştere.

(3) După naştere, femeilor li se asigură îngrijire medicală specializată conform prescripţiilor medicale.

(4) La solicitare, mamei cu copil în vîrstă de pînă la 3 ani i se creează condiţii de locuire în comun. În acest caz, administraţia penitenciarului asigură o supraveghere continuă, inclusiv medicală, a copilului şi a mamei.

(5) La împlinirea vîrstei de 3 ani, cu consimţămîntul scris al mamei şi cu acordul autorităţii tutelare, copilul se dă în îngrijire unei persoane, indicate de ea, sau instituţiei specializate pentru copii. Administraţia penitenciarului asigură mamei posibilitatea de a menţine legătura cu copilul său, dacă aceasta nu împiedică dezvoltarea normală a copilului şi nu are efecte negative asupra lui. La cererea condamnatei, administraţia penitenciarului poate prelungi pînă la 6 luni aflarea copilului împreună cu mama.

(6) Pentru asigurarea dezvoltării normale şi securităţii copilului, în temeiul deciziei motivate a şefului penitenciarului cu acordul autorităţii tutelare, copilul poate fi dat în îngrijire unei persoane sau instituţiei specializate pentru copii şi înainte de împlinirea vîrstei prevăzute în alin.(5) al prezentului articol.

(7) Femeilor gravide şi mamelor care alăptează li se asigură o raţie alimentară suplimentară. Ele au dreptul de a procura nelimitat produse alimentare folosind banii de pe contul lor de peculiu.

(1) Pedeapsa detenţiunii pe viaţă se execută în conformitate cu condiţiile stabilite pentru executarea pedepsei închisorii de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, într-un penitenciar special de tip închis, în regim iniţial şi în regim comun, cu particularităţile stabilite în prezentul capitol.

(2) Condamnaţii execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă în camere cu cel mult 4 locuri, sub o permanentă supraveghere vizuală şi/sau electronică.

(3) Condamnaţii execută pedeapsa în regim iniţial şi în regim comun. Transferarea în regimul comun se poate efectua după executarea a 10 ani de pedeapsă în regim iniţial. În funcţie de personalitatea, comportamentul condamnatului şi gradul de pericol posibil din partea acestuia, termenul stabilit de 10 ani pentru transferarea condamnatului în regim comun poate fi redus prin decizia Directorului general al Departamentului instituţiilor penitenciare, luată în temeiul hotărîrii comisiei înfiinţate în penitenciar în componenţa enunţată la art.238 din prezentul cod.

(4) La solicitarea condamnaţilor, în camere, în funcţie de condiţiile detenţiei, se organizează munca lor.

(5) În cazul în care condamnatul transferat în regim comun încalcă regimul de deţinere, el poate fi transferat în regim iniţial pe un termen de cel mult un an de la data aplicării ultimei sancţiuni disciplinare.

(1) Instanţa de judecată poate decide amînarea executării pedepsei în temeiul şi în condiţiile art.96 din Codul penal.

(2) În cazul în care condiţiile de amînare prevăzute în art.96 din Codul penal survin în faza executării de fapt a pedepsei, administraţia penitenciarului sau, după caz, alt organ competent înaintează un demers instanţei de judecată în a cărei rază teritorială se execută pedeapsa. La demers se anexează certificatul medical despre graviditate sau, după caz, certificatul de naştere al copilului şi dosarul personal al condamnatei. Cererea pentru amînarea executării pedepsei poate fi înaintată şi de către condamnat.

(1) Instanţa care a judecat cauza în fond trimite hotărîrea privind amînarea executării pedepsei oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatei.

(2) Condamnata cu privire la care a fost amînată executarea pedepsei semnează în instanţa de judecată obligaţia de a se prezenta, în termen de 5 zile după rămînerea definitivă a hotărîrii, la oficiul de executare.

(3) Oficiul de executare, în termen de 5 zile, comunică instanţei de judecată şi administraţiei penitenciarului sau, după caz, altui organ competent despre luarea la evidenţă a condamnatei.

(4) Oficiul de executare întreprinde acţiuni de supraveghere şi probaţiune a condamnatei pe toată perioada pentru care a fost amînată executarea pedepsei şi, în cazul survenirii condiţiilor prevăzute în art. 96 alin. (2) şi (3) din Codul penal, înaintează instanţei de judecată demersul respectiv. Demersul se depune la instanţa de judecată din raza teritorială unde îşi desfăşoară activitatea oficiul de executare. Hotărîrea definitivă a instanţei de judecată, în termen de 5 zile, se trimite instanţei care a judecat cauza în fond pentru a fi anexată la dosar.

(5) Condamnata poate părăsi, pe un termen mai mare de 5 zile, sau schimba domiciliul încunoştinţînd în prealabil organul care exercită controlul asupra comportamentului ei.

Instanţa de judecată poate decide suspendarea executării pedepsei în temeiul şi în condiţiile art.90 din Codul penal.

(1) Instanţa care a judecat cauza în fond trimite hotărîrea privind suspendarea executării pedepsei oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului.

(2) Condamnatul cu privire la care a fost suspendată executarea pedepsei semnează în instanţa de judecată obligaţia de a se prezenta, în termen de 5 zile după rămînerea definitivă a hotărîrii, la oficiul de executare.

(3) Oficiul de executare, în termen de 5 zile, comunică instanţei de judecată despre luarea la evidenţă a condamnatului.

(4) Oficiul de executare întreprinde acţiuni de supraveghere şi probaţiune a condamnatului, inclusiv de respectare a restricţiilor stabilite de instanţă, pe perioada pentru care a fost suspendată executarea pedepsei şi, în cazul survenirii condiţiilor prevăzute în art.90 alin.(7), (8) şi (9) din Codul penal, înaintează instanţei de judecată demersul respectiv. Demersul se depune la instanţa de judecată din raza teritorială unde îşi desfăşoară activitatea oficiul de executare. Hotărîrea definitivă a instanţei de judecată, în termen de 5 zile, se trimite instanţei care a judecat cauza în fond pentru a fi anexată la dosar.

(5) Condamnatul poate părăsi, pe un termen mai mare de 5 zile, sau schimba domiciliul încunoştinţînd în prealabil organul care exercită controlul asupra comportamentului lui.

(6) La expirarea termenului de probă stabilit, oficiul de executare, în termen de 5 zile, comunică instanţei care a judecat cauza în fond despre încetarea acţiunilor de supraveghere.

Supravegherea comportamentului militarului condamnat în perioada pentru care a fost amînată sau suspendată executarea pedepsei este exercitată de către comandamentul militar respectiv, în condiţiile art.279 şi 281 din prezentul cod şi ale altor acte normative.

(1) În cazul în care condamnatul nu s-a prezentat pentru a fi luat la evidenţă sau a părăsit domiciliul şi locul aflării lui nu este cunoscut, oficiul de executare sau, după caz, comandamentul militar întreprinde măsuri iniţiale de căutare, iar în cazul în care acestea nu s-au soldat cu succes, după expirarea a 15 zile, trimite instanţei în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea oficiul de executare sau este dislocat comandamentul militar un demers pentru dispunerea dării în căutare.

(2) Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea oficiul de executare sau este dislocat comandamentul militar.

Executarea hotărîrii instanţei de judecată privind anularea amînării executării pedepsei sau suspendării executării pedepsei este asigurată în condiţiile art.170 din prezentul cod.

Instanţa de judecată poate decide liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, aplicînd, după caz, compensarea privilegiată a zilelor de muncă, în temeiul şi în condiţiile art.91 şi 92 din Codul penal.

(1) În cazul în care condamnatul întruneşte condiţiile prevăzute în art.91 şi 92 din Codul penal, administraţia locului de deţinere sau comandamentul militar, după caz, adoptă, în termen de o lună, o hotărîre privind propunerea pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă sau privind refuzul în acest sens.

(2) Propunerea pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă se depune, în termen de 5 zile de la data adoptării hotărîrii, la instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

(3) În cazul în care administraţia locului de deţinere sau comandamentul militar, după caz, refuză să propună liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, condamnatul poate înainta un demers pentru liberare sau înlocuire nemijlocit în instanţa de judecată.

(1) La demersul pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă se anexează dosarul personal al condamnatului, dovezile motivelor de fapt invocate şi, după caz, calculul zilelor conform compensării privilegiate a zilelor de muncă. Demersul se judecă în condiţiile Codului de procedură penală.

(2) În cazul în care instanţa de judecată respinge demersul pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, depunerea repetată a demersului poate avea loc după înlăturarea motivelor de fapt şi/sau de drept invocate de instanţă la respingerea demersului.

(1) Instanţa care a judecat demersul în fond trimite hotărîrea privind liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen oficiului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul condamnatul sau este dislocat comandamentul militar, după caz, precum şi instanţei care a judecat cauza în fond.

(2) Persoana liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen semnează în instanţa de judecată obligaţia de a se prezenta la oficiul de executare în termen de 5 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii.

(3) Oficiul de executare sau, după caz, comandamentul militar, în termen de 5 zile, comunică administraţiei locului de deţinere sau, după caz, unui alt organ competent despre luarea la evidenţă a persoanei liberate condiţionat înainte de termen.

(4) Oficiul de executare sau, după caz, comandamentul militar întreprinde acţiuni de supraveghere a condamnatului pe durata termenului condiţionat şi, în cazul survenirii condiţiilor prevăzute în art.91 alin.(8) din Codul penal, înaintează instanţei de judecată un demers pentru revocarea liberării condiţionate. Demersul se depune la instanţa de judecată în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea oficiul de executare.

(5) Hotărîrea instanţei de judecată privind revocarea liberării condiţionate înainte de termen se trimite spre executare conform art.170 din prezentul cod.

(6) Hotărîrea definitivă a instanţei de judecată privind revocarea liberării condiţionate, în termen de 5 zile, se trimite instanţei care a judecat cauza în fond pentru a fi anexată la dosar.

(7) La expirarea termenului condiţionat stabilit, oficiul de executare sau, după caz, comandamentul militar, în termen de 5 zile, comunică instanţei care a judecat cauza în fond despre încetarea acţiunilor de supraveghere.

(1) În cazul în care persoana liberată condiţionat înainte de termen nu s-a prezentat pentru a fi luată la evidenţă sau a părăsit domiciliul şi locul aflării ei nu este cunoscut, oficiul de executare sau, după caz, comandamentul militar întreprinde măsuri iniţiale de căutare, iar în cazul în care acestea nu s-au soldat cu succes, după expirarea a 15 zile, trimite instanţei în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea oficiul de executare sau este dislocat comandamentul militar un demers pentru dispunerea dării în căutare.

(2) Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea oficiul de executare sau este dislocat comandamentul militar, după caz.

(1) Hotărîrea instanţei privind liberarea de pedeapsă a minorilor, în temeiul art.93 din Codul penal, se trimite pentru executare oficiului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul minorul, care asigură însoţirea şi plasarea minorului în instituţia specială de învăţămînt şi de reeducare sau în instituţia curativă şi de reeducare.

(2) Demersul privind prelungirea termenului de aflare a persoanei în instituţia specială de învăţămînt şi de reeducare sau în instituţia curativă de reeducare şi după împlinirea vîrstei de 18 ani se înaintează de către administraţie instanţei de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia respectivă.

(1) Liberarea de la executarea pedepsei din cauza bolii, în temeiul art. 95 din Codul penal, se dispune de către instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei.

(2) Demersul instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei, împreună cu raportul medical şi dosarul personal al condamnatului, se depune în termen de 5 zile de la data constatării bolii.

(3) Hotărîrea instanţei de judecată privind liberarea persoanelor deţinute de executarea pedepsei cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical se trimite administraţiei locului de deţinere, iar în privinţa altor persoane – organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află instanţa de judecată, care asigură însoţirea şi plasarea lor în instituţia medicală respectivă.

(4) În cazul în care persoana a părăsit instituţia medicală şi locul aflării ei nu este cunoscut, instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia medicală dispune darea ei în căutare. Încheierea privind căutarea se execută de către organele afacerilor interne.

(5) Despre faptul însănătoşirii persoanei, instituţia medicală comunică instanţei de judecată care a dispus aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical pentru soluţionarea chestiunii privind executarea în continuare a hotărîrii.

(6) Hotărîrea instanţei de judecată privind înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blîndă se execută în modul stabilit de prezentul cod.

(1) În cazul amnistiei, în temeiul art.107 din Codul penal, care liberează condamnatul de executarea în continuare a pedepsei, fie reduce pedeapsa sau o comută, instituţiile şi organele care asigură executarea categoriei respective de pedeapsă examinează aplicabilitatea actului de clemenţă fiecărui condamnat şi, după caz, cu acordul condamnatului, înaintează un demers instanţei de judecată competente conform art.470 din Codul de procedură penală. La demers se anexează dosarul personal al condamnatului, dovezile motivelor de fapt şi de drept invocate. Demersul se judecă în condiţiile Codului de procedură penală.

(2) Condamnatul este în drept să înainteze personal un demers instanţei de judecată pentru examinarea posibilităţii aplicării actului de amnistie. În acest caz, instituţiile sau organele care asigură executarea categoriei respective de pedeapsă remit instanţei de judecată dosarul personal al condamnatului.

(3) Instanţa de judecată trimite hotărîrea definitivă instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei, precum şi instanţei care a judecat cauza în fond.

(4) Instituţia sau organul menţionate în art.170–172 din prezentul cod, care asigură executarea hotărîrii, în termen de cel mult 5 zile, informează instanţa de judecată despre executarea sau imposibilitatea executării hotărîrii ei.

(5) Actul de amnistie produce efecte juridice şi asupra persoanelor condamnate de instanţele de judecată ale Republicii Moldova care execută pedeapsa pe teritoriul altui stat (statul executării hotărîrii). În acest sens, Departamentul instituţiilor penitenciare, conform prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, comunică statului executării hotărîrii despre adoptarea actului de amnistie şi solicită materialele necesare soluţionării chestiunii privind acordarea amnistiei. Departamentul instituţiilor penitenciare înaintează un demers instanţei de judecată care a adoptat hotărîrea de condamnare rămasă definitivă pentru a se pronunţa asupra aplicării sau neaplicării actului de amnistie.

(6) Departamentul instituţiilor penitenciare trimite statului executării hotărîrii hotărîrea instanţei de judecată pentru încuviinţarea executării ei. Despre încuviinţarea sau neîncuviinţarea executării hotărîrii Departamentul instituţiilor penitenciare comunică instanţei care a judecat cauza în fond şi instanţei care a decis acordarea amnistiei.

(7) Republica Moldova aplică faţă de condamnat amnistia acordată într-un alt stat (statul pronunţării hotărîrii). În acest scop, statul pronunţării hotărîrii, conform prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, este informat despre încuviinţarea sau neîncuviinţarea de către instanţa de judecată a Republicii Moldova a executării hotărîrii străine.

(1) Modul de examinare a cererilor de graţiere înaintate de către condamnaţi, precum şi de către alte persoane, se stabileşte de Regulamentul de examinare a cererilor de graţiere şi de acordare a graţierii individuale condamnaţilor, aprobat de Preşedintele Republicii Moldova.

(2) În cazul în care Preşedintele Republicii Moldova decretează graţierea persoanei condamnate, instituţia sau organul care asigură executarea decretului, în termen de cel mult 5 zile de la data publicării acestuia, informează şeful statului şi instanţa care a judecat cauza în fond despre executare, iar în cazul comutării pedepsei, şi despre preluarea executării sau imposibilitatea executării decretului.

(3) Instituţia sau organul care, în conformitate cu art.170 din prezentul cod, este competent să supravegheze comportamentul persoanei liberate de pedeapsă în temeiul actului de graţiere cu un termen de probă informează anual, pînă la expirarea termenului de probă, Preşedintele Republicii Moldova asupra comportamentului condamnatului. La expirarea termenului de probă stabilit, instituţia sau organul competent, în termen de 5 zile, comunică Preşedintelui Republicii Moldova şi instanţei care a judecat cauza în fond despre încetarea măsurilor de supraveghere.

(4) Actul de graţiere emis de Preşedintele Republicii Moldova produce efecte juridice şi asupra persoanelor condamnate de instanţele de judecată ale Republicii Moldova, care execută pedeapsa pe teritoriul altui stat (statul executării hotărîrii). În acest sens, Preşedintele Republicii Moldova, conform prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, poate solicita statului executării hotărîrii materialele necesare soluţionării chestiunii privind aplicabilitatea graţierii. În cazul decretării graţierii persoanei, despre acest fapt este informat statul executării hotărîrii, iar Departamentul instituţiilor penitenciare asigură anexarea copiei de pe decret la dosarul personal al condamnatului şi înştiinţează instanţa care a judecat cauza în fond.

(5) Actul de graţiere emis într-un alt stat (statul pronunţării hotărîrii) produce efecte juridice asupra persoanelor condamnate de instanţele de judecată ale acestui stat, care execută pedeapsa pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens, organul de legătură, conform prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, asigură informarea Preşedintelui Republicii Moldova asupra emiterii de către statul pronunţării hotărîrii a unui act de graţiere a persoanei care îşi execută pedeapsa pe teritoriul Republicii Moldova. Preşedintele Republicii Moldova decide asupra încuviinţării aplicării actului de graţiere şi informează, în modul stabilit, statul pronunţării hotărîrii.

Prin stingerea executării pedepsei se stinge raportul juridic de executare a pedepsei penale, adică obligaţia condamnatului de a executa pedeapsa şi dreptul organului de stat de a cere executarea pedepsei.

(1) Stingerea executării pedepsei are loc în cazul:

a) executării efective şi integrale a pedepsei;

b) decesului persoanei condamnate;

c) adoptării unei hotărîri de achitare a persoanei condamnate în cursul executării pedepsei sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;

d) intervenirii unei legi penale noi care exclude caracterul penal al faptei în cursul executării pedepsei sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;

e) intervenirii unui act de amnistie totală în cursul executării pedepsei sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;

f) intervenirii unui act de graţiere totală în cursul executării pedepsei sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;

g) intervenirii prescripţiei executării hotărîrii privind condamnarea;

h) respectării de către condamnat a comportamentului stabilit prin hotărîrea judecătorească şi expirării termenului de probă;

i) în alte împrejurări prevăzute de lege.

(2) Despre intervenirea unor împrejurări stabilite în alin.(1) al prezentului articol instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei comunică în scris instanţei care a judecat cauza în fond, anexînd materiale probatorii.

(3) Stingerea executării pedepsei în cazul prevăzut în alin.(1) lit.g) al prezentului articol se dispune prin încheierea motivată a instanţei de judecată, iar în celelalte cazuri prevăzute în alin.(1) al prezentului articol – în modul stabilit de prezentul cod. Posibilitatea stingerii executării pedepsei poate fi examinată şi în temeiul cererii condamnatului, care se examinează conform art.471 şi 472 din Codul de procedură penală.

(1) Pedeapsa amenzii se consideră executată în ziua achitării ei integrale.

(2) Pedeapsa privativă de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunităţii, pedeapsa trimiterii într-o unitate militară disciplinară sau pedeapsa închisorii se consideră executată în ultima zi a termenului de pedeapsă stabilit.

(3) Pedeapsa retragerii gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se consideră executată în ziua adoptării actului respectiv de către organul sau persoana competentă.

(4) Termenul de probă se consideră expirat în ultima zi a termenului stabilit.

(1) Condamnatul la închisoare este pus în libertate în prima jumătate a ultimei zile a termenului de pedeapsă stabilit. Dacă termenul pedepsei expiră în zi de repaus sau în zi de sărbătoare nelucrătoare, condamnatul este eliberat în ajunul zilei de repaus sau al zilei de sărbătoare nelucrătoare. La calcularea termenului în luni, termenul expiră la data respectivă a ultimei luni, iar dacă luna în cauză nu are această dată - în ultima zi a acestei luni.

(2) O dată cu eliberarea, condamnatului i se restituie lucrurile şi obiectele de preţ care îi aparţin, banii de la contul de peculiu, valorile mobiliare, actele personale, actele privind munca lui şi i se eliberează mandatul de executare a pedepsei sau de liberare de executare a pedepsei.

(1) Certificatul de deces întocmit conform art.222 din prezentul cod este, totodată, şi actul constatator.

(2) Administraţia locului de deţinere comunică de îndată faptul decesului condamnatului procurorului şi instanţei de judecată care a trimis spre executare hotărîrea.

(3) Administraţia locului de deţinere întocmeşte actul de deces al condamnatului, la care se anexează certificatul medical, şi îl trimite, pentru înregistrarea decesului, la oficiul stării civile în a cărui rază teritorială s-a produs decesul. Copia de pe certificatul de deces se anexează de către administraţia locului de deţinere la dosarul personal al condamnatului decedat.

(4) În caz de moarte violentă sau dacă nu se cunoaşte cauza ei, sau în caz de moarte în urma unui accident de muncă, constatarea se face de către medicul legist, cu întocmirea raportului medico-legal pe baza căruia se pot face constatări suplimentare. Administraţia locului de deţinere comunică de îndată despre aceasta procurorului, avocatului parlamentar, iar după caz şi organului competent pentru protecţia muncii.

(1) În cazul decesului condamnatului, administraţia locului de deţinere înştiinţează de îndată, telegrafic ori pe o altă cale, familia, alte persoane apropiate decedatului despre deces şi despre necesitatea prezentării acestora pentru ridicarea cadavrului.

(2) În cazul în care, timp de 3 zile, nici un membru al familiei sau nici o persoană apropiată nu s-a prezentat cu mijloacele necesare pentru ridicarea cadavrului, acesta se înhumează, din contul administraţiei locului de deţinere, în locul pus la dispoziţie de către primăria în a cărei rază teritorială se află penitenciarul.

(3) La cererea familiei decedatului, administraţia locului de deţinere este obligată să indice locul unde a fost înhumat cadavrul, dacă înhumarea a fost făcută din contul administraţiei.

(1) Administraţia locului de deţinere comunică familiei despre bunurile, actele şi banii condamnatului decedat şi i le predau în locul de deţinere.

(2) Dacă, în termen de un an de la data decesului condamnatului, bunurile, actele şi banii aparţinînd decedatului nu au fost ridicate de familie, ele trec în proprietatea statului. După expirarea aceluiaşi termen, dacă nu s-a aflat adresa familiei decedatului, bunurile, actele şi banii acestuia trec în proprietatea statului.

(1) În cazul liberării condamnatului care execută pedeapsa în penitenciar, administraţia penitenciarului, cu cel puţin 7 zile înainte de data la care urmează să fie liberat, informează organul afacerilor interne despre liberarea din locul de deţinere a condamnatului pentru infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi a persoanei perspectiva condamnării căreia a determinat aplicarea unor măsuri de protecţie de stat, în conformitate cu Legea privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal. Organul afacerilor interne întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care au acordat ajutor în procesul penal.

(2) În cazul în care condamnatul suferă de tuberculoză, administraţia penitenciarului, cu cel puţin 7 zile înainte de data la care acesta urmează să fie eliberat, informează instituţia medicală specializată în a cărei rază teritorială se află domiciliul condamnatului pentru a fi luat la evidenţă.

(1) În cazul eliberării condiţionate înainte de termen, în scopul pregătirii pentru eliberare, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului de executare a pedepsei închisorii, condamnaţii care îşi execută pedeapsa în regim comun şi care nu au sancţiuni disciplinare nestinse sînt transferaţi în regim de resocializare.

(2) Cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea termenului de executare a pedepsei închisorii, administraţia locului de deţinere informează autorităţile administraţiei publice locale şi agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă despre apropiata eliberare a condamnatului, despre studiile, capacitatea de muncă şi specialitatea lui.

(3) Administraţia locului de deţinere asigură explicarea prevederilor legislaţiei în vigoare cu privire la utilizarea forţei de muncă, modul de plasare în cîmpul muncii şi dreptul de a beneficia de o indemnizaţie unică. În cazul în care condamnatul îşi exprimă dorinţa de a fi plasat în cîmpul muncii prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă de la locul de domiciliu, administraţia locului de deţinere, în termen de 5 zile, expediază cererea la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă.

(4) Condamnaţii invalizi de gradul I sau II, precum şi condamnaţii bărbaţi care au împlinit 65 de ani şi femeile condamnate care au împlinit 60 de ani pot solicita plasarea în aziluri pentru invalizi sau bătrîni. Administraţia locului de deţinere, în termen de 5 zile, expediază organului de asistenţă socială cererea condamnatului.

(1) Persoana eliberată din locurile de deţinere este asigurată cu bilet pentru deplasare la domiciliu. Cheltuielile pentru procurarea biletului sau îmbrăcămintei necesare sînt suportate de către condamnat.

(2) În cazul în care condamnatul nu dispune de bani, el este asigurat cu bilet şi îmbrăcăminte din contul statului.

(3) Despre eliberarea persoanelor care au nevoie de însoţire, femeilor gravide şi minorilor administraţia locului de deţinere comunică, în prealabil, rudelor sau altor persoane indicate de condamnaţi. În cazul lipsei însoţitorului, administraţia asigură însoţirea lor pînă la domiciliu.

(1) Amenda se achită în mod benevol de către persoana juridică în decurs de 30 de zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

(2) După expirarea termenului de executare benevolă, instanţa de judecată trimite titlul executoriu pentru executare silită oficiului de executare în a cărui rază teritorială îşi are sediul condamnatul.

(3) Oficiul de executare, în termen de 10 zile, verifică mijloacele băneşti aflate pe conturile bancare ale persoanei juridice şi prezintă dispoziţia de incaso instituţiei financiare pentru virarea sumei amenzii la contul indicat în titlul executoriu.

(4) Dacă, în decurs de 30 de zile de la data primirii titlului executoriu de către instituţia financiară, dispoziţia de incaso nu se execută din motivul lipsei sau insuficienţei mijloacelor băneşti, oficiul de executare va dispune urmărirea bunurilor persoanei juridice în conformitate cu prevederile cărţii întîi din prezentul cod.

(5) Oficiul de executare informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.

(1) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate se asigură de către oficiul de executare în a cărui rază teritorială îşi are sediul condamnatul.

(2) Hotărîrea instanţei de judecată privind privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate se trimite oficiului de executare.

(3) Oficiul de executare trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a interzice condamnatului o anumită activitate pentru a sista activitatea interzisă, pentru a retrage autorizaţia sau licenţa şi/sau pentru a modifica statutul persoanei juridice condamnate.

(4) În termen de 10 zile, organul care a eliberat autorizaţia sau licenţa pentru exercitarea genului de activitate interzis retrage autorizaţia sau licenţa respectivă. În cazul interzicerii exercitării unei activităţi pentru care nu a fost eliberată autorizaţie sau licenţă, Camera Înregistrării de Stat asigură excluderea din statutul persoanei juridice respective a genului de activitate interzis.

(5) Informaţia despre retragerea autorizaţiei sau licenţei ori despre modificarea statutului persoanei juridice condamnate se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova de către organul care le-a efectuat şi se remite Ministerului Afacerilor Interne, Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei, organului fiscal, precum şi oficiului de executare căruia, suplimentar, i se remite şi hotărîrea instanţei de judecată.

(6) Oficiul de executare informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.

(1) După rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare prin care s-a dispus lichidarea persoanei juridice, instanţa de judecată transmite hotărîrea sa instanţei de judecată competente pentru a lua măsuri şi a desfăşura în continuare procesul de lichidare, în conformitate cu legislaţia civilă.

(2) Despre radierea persoanei juridice din Registrul de stat al întreprinderilor persoana competentă încunoştinţează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată care a pronunţat hotărîrea de condamnare prin care s-a dispus lichidarea întreprinderii.

Executarea măsurilor de siguranţă este asigurată de către instituţiile şi organele menţionate în art.171 din prezentul cod.

(1) Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind aplicarea măsurii de constrîngere cu caracter medical organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul persoanei supuse tratamentului medical forţat sau, după caz, administraţiei locului de deţinere pentru a o escorta pe aceasta la instituţia psihiatrică specializată a Ministerului Sănătăţii.

(2) Organul afacerilor interne sau, după caz, administraţia locului de deţinere, în cel mult 3 zile de la primirea hotărîrii, comunică instanţei de judecată despre internarea persoanei în instituţia psihiatrică respectivă sau despre imposibilitatea internării.

(3) În temeiul hotărîrii instanţei de judecată, instituţia psihiatrică asigură primirea, internarea şi acordarea de asistenţă persoanei supuse tratamentului medical forţat, fapt despre care comunică, în termen de 3 zile, soţului sau reprezentantului legal.

(4) Modul de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical în instituţiile psihiatrice este reglementat de prezentul cod, de Legea privind asistenţa psihiatrică şi de alte acte normative.

(5) Periodic, o dată la 6 luni, instituţia psihiatrică expediază instanţei de judecată o informaţie asupra stării sănătăţii persoanei supuse tratamentului medical forţat.

(6) Soţul sau reprezentantul legal ori administraţia instituţiei psihiatrice, în temeiul raportului medical privind starea de sănătate a persoanei, poate înainta un demers instanţei de judecată, solicitînd încetarea aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical sau schimbarea acestora.

(1) Modul de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor este reglementat de prezentul cod şi de regulamentul respectiv aprobat de Guvern.

(2) În cazul aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical alcoolicilor sau narcomanilor faţă de condamnatul la pedeapsa neprivativă de libertate, instanţa de judecată expediază hotărîrea sa instituţiei medicale specializate a Ministerului Sănătăţii, iar în cazul instituirii curatelei – curatorului şi autorităţii tutelare.

(3) Persoana supusă tratamentului medical forţat este obligată să se prezinte, în termen de 5 zile, la instituţia medicală cu regim special, fapt despre care semnează la pronunţarea hotărîrii.

(4) Condamnaţii la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă urmează tratamentul forţat în locurile de deţinere. Dacă persoana are nevoie de continuarea unui astfel de tratament şi după eliberarea din locul de deţinere, administraţia penitenciarului expediază, în termen de 5 zile, instituţiei medicale specializate hotărîrea judecătorească, extrasul din fişa medicală a condamnatului, alte materiale necesare şi informează despre aceasta instanţa de judecată. Persoana eliberată din locul de deţinere urmează să se prezinte, în termen de 5 zile, la instituţia medicală cu regim special pentru tratament medical forţat, fapt despre care semnează la eliberare.

(5) Instituţia medicală cu regim special informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată, membrii familiei persoanei sau alte rude ale acesteia, iar în cazul minorilor – părinţii sau alţi reprezentanţi legali şi autoritatea tutelară despre prezentarea persoanei şi începerea tratamentului medical forţat.

(6) Persoana supusă tratamentului medical forţat este obligată să respecte regimul curativ din instituţia medicală.

(7) Durata tratamentului medical forţat nu poate depăşi 43 de zile. În cazuri excepţionale, la cererea instituţiei medicale, instanţa de judecată poate prelungi tratamentul pînă la 60 de zile sau îl poate reduce.

(8) Administraţia instituţiei medicale sau persoana supusă tratamentului medical forţat, în temeiul raportului medical, poate înainta un demers instanţei de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia medicală pentru încetarea aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical sau schimbarea acestora.

(9) La expirarea termenului de tratament medical forţat, persoana se externează conform regulilor de externare din instituţia medicală, cu eliberarea certificatului medical, informarea respectivă a medicului specialist de circumscripţie şi a instanţei de judecată.

(1) Dacă, la punerea în executare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical, s-a constatat că condamnatul nu s-a prezentat benevol în instituţia medicală specializată sau se eschivează în alt mod de la tratamentul medical, instituţia medicală trimite organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul persoanei un demers şi copia de pe hotărîrea instanţei de judecată. Organul afacerilor interne, în termen de cel mult 3 zile, asigură aducerea silită a persoanei la locul de tratament.

(2) Dacă condamnatul a părăsit domiciliul şi locul aflării lui nu este cunoscut, organul afacerilor interne trimite instanţei de judecată un raport şi materialele necesare pentru darea lui în căutare. Încheierea instanţei de judecată privind căutarea condamnatului se execută de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul persoanei. Instanţa de judecată trimite copia de pe încheiere instituţiei medicale specializate pentru informare.

(1) Hotărîrea instanţei de judecată, adoptată în temeiul art.54 şi 104 din Codul penal, se expediază oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul minorului.

(2) Avertismentul, ca măsură de constrîngere, se face în scris, contra semnătură, în termen de 5 zile, în sediul oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul minorului. Oficiul de executare informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată care a examinat cauza în fond despre executarea hotărîrii.

(3) Oficiul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul minorului asigură primirea semnăturilor persoanelor responsabile pentru plasarea, ca măsură de constrîngere, a minorului sub supravegherea părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau a organelor specializate de stat. Oficiul de executare informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată care a examinat cauza în fond despre executarea hotărîrii.

(4) Hotărîrea privind obligarea, ca măsură de constrîngere, a minorului de a repara prejudiciile cauzate se expediază pentru executare oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul minorului. Oficiul de executare informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.

(5) Hotărîrea privind obligarea, ca măsură de constrîngere, a minorului de a urma tratamentul medical de reabilitare psihologicã se trimite oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul minorului, care asigură controlul executării de către minor a măsurii cu caracter educativ aplicate. În termen de 5 zile de la terminarea cursului de tratament, oficiul de executare încunoştinţează despre aceasta instanţa de judecată, anexînd rezultatele tratamentului.

(6) Hotărîrea privind internarea, ca măsură de constrîngere, a minorului într-o instituţie specială de învăţămînt şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se trimite oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul minorului, care asigură plasarea minorului în instituţia stabilită. Oficiul de executare informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată care a examinat cauza în fond despre executarea hotărîrii.

(7) În cazul imposibilităţii de a executa măsurile de constrîngere cu caracter educativ, oficiul de executare, în temeiul art.104 alin.(4) din Codul penal, adresează un demers instanţei de judecatã.

(1) Instanţa de judecată expediază hotărîrea sa privind expulzarea persoanei organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială a fost depistată ori domiciliază persoana supusă expulzării.

(2) Dacă persoana supusă expulzării a fost condamnată la pedeapsa închisorii, administraţia locului de deţinere, cu 5 zile înainte de eliberarea persoanei, trimite hotărîrea judecătorească, pentru asigurarea executării, organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială a fost depistată ori a domiciliat persoana supusă expulzării.

(3) În baza hotărîrii instanţei de judecată şi la demersul organului afacerilor interne, Ministerul Dezvoltării Informaţionale asigură, în regim de urgenţă, aplicarea în actul de identitate a ştampilei şi consemnarea menţiunii privind expulzarea persoanei. În cazul în care persoana condamnată nu poate fi expulzată din motive de sănătate, de lipsă a actelor necesare sau din alte motive, Ministerul Dezvoltării Informaţionale eliberează un permis de şedere provizoriu pentru perioada necesară înlăturării impedimentelor de expulzare.

(4) Organul afacerilor interne expulzează, în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, persoana în ţara al cărei cetăţean este ori în ţara de reşedinţă sau în altă ţară. Organul afacerilor interne informează instanţa de judecată, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi alte autorităţi interesate despre expulzarea sau imposibilitatea expulzării persoanei.

(5) Dacă persoana supusă expulzării a fost condamnată la pedeapsa închisorii şi urmează a fi transferată, pentru executarea în continuare a pedepsei, în altă ţară, în modul stabilit în art.551–557 din Codul de procedură penală, administraţia penitenciarului sesizează Ministerul Dezvoltării Informaţionale pentru aplicarea în actul de identitate a ştampilei şi consemnarea menţiunii privind expulzarea persoanei. Hotărîrea privind expulzarea se consideră executată în ziua predării statului respectiv a condamnatului. Administraţia penitenciarului asigură informarea organelor prevăzute în alin.(4) al prezentului articol despre predarea condamnatului.

(1) Instanţa de judecată care, în temeiul art.106 din Codul penal, a dispus confiscarea bunurilor utilizate la săvîrşirea infracţiunii ori rezultate din infracţiune sau contravaloarea acestora expediază hotărîrea sa oficiului de executare în a cărui rază teritorială se află bunurile.

(2) Oficiul de executare ridică şi transmite bunurile supuse confiscării organului fiscal competent, în modul stabilit de Guvern. În cazul confiscării substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, armelor şi muniţiilor, oficiul de executare le ridică şi le transmite organului competent.

(3) Oficiul de executare încunoştinţează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată care a pronunţat hotărîrea despre ridicarea şi transmiterea obiectelor confiscate către organele competente.

Măsurile preventive se execută în temeiul ordonanţei procurorului, hotărîrii judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată, adoptate în condiţiile Codului de procedură penală.

(1) Prevenit se consideră persoana faţă de care este aplicată o măsură preventivă.

(2) Persoana supusă unei măsuri preventive, în conformitate cu principiul prezumţiei nevinovăţiei, se consideră nevinovată şi trebuie tratată cu nepărtinire şi umanism, în condiţii ce nu cauzează suferinţe fizice sau morale şi nu înjosesc demnitatea persoanei.

(3) Persoana supusă unei măsuri preventive are drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor Republicii Moldova, cu excepţiile şi restricţiile stabilite de prezentul cod şi de Codul de procedură penală.

(1) Ordonanţa sau hotărîrea privind aplicarea măsurii preventive de obligare de a nu părăsi localitatea se trimite spre executare organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul prevenitul.

(2) Ordonanţa sau hotărîrea privind aplicarea măsurii preventive de obligare de a nu părăsi ţara se trimite spre executare organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul prevenitul, care asigură ridicarea provizorie a paşaportului, şi organelor de frontieră (Serviciul Grăniceri şi Serviciul Vamal).

(3) Dacă, în legătură cu circumstanţe personale excepţionale, prevenitul are nevoie să părăsească localitatea sau ţara, el este obligat să depună la autoritatea care a dispus aplicarea măsurii preventive o cerere privind obţinerea consimţămîntului de a părăsi localitatea sau ţara. Dacă cererea a fost acceptată, autoritatea menţionată imediat încunoştinţează despre aceasta organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul prevenitul, care, în cazul obligării de a nu părăsi ţara, asigură în cel mai scurt timp posibil restituirea paşaportului ridicat provizoriu şi informarea organelor de frontieră. După revenirea la domiciliu, prevenitul este obligat să anunţe imediat autoritatea care a acceptat cererea.

(4) În cazul depistării tentativei de trecere a frontierei de stat fără încuviinţarea autorităţii care a dispus aplicarea măsurii preventive, organul de frontieră reţine prevenitul şi informează imediat organul afacerilor interne.

(5) În cazul în care prevenitul a încălcat obligaţiile impuse de măsura preventivă aplicată, organul afacerilor interne adresează un demers, cu anexarea materialelor ce confirmă faptul încălcării interdicţiei, autorităţii care a dispus această măsură preventivă pentru a proceda conform art.195 din Codul de procedură penală.

După depunerea garanţiei personale sau a unei organizaţii, garantul este obligat să asigure comportamentul corespunzător al prevenitului, conform art.179–181 din Codul de procedură penală. În vederea asigurării garanţiei, garantul poate avea întrevederi cu prevenitul, poate duce cu el discuţii pentru explicarea consecinţelor nerespectării măsurii preventive aplicate. În cazurile prevăzute în art.181 alin.(3) din Codul de procedură penală, garantul poate adresa autorităţii care a dispus aplicarea măsurii preventive o cerere privind retragerea garanţiei şi restituirea sumei băneşti depuse la contul de depozit al autorităţii respective pentru asigurarea garanţiei. După depunerea cererii garantului privind renunţarea la garanţia asumată, autoritatea care a dispus aplicarea măsurii preventive procedează conform art.195 din Codul de procedură penală.

Încheierea instanţei de judecata privind ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport, conform art.182 din Codul de procedură penală, se transmite spre executare organului de poliţie rutieră în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul prevenitul. Organul de poliţie rutieră ridică permisul de conducere de la prevenit cu întocmirea unui proces-verbal, în care se indică persoana care a efectuat ridicarea actului, datele personale ale prevenitului, motivul ridicării şi data întocmirii procesului-verbal. Permisul de conducere se păstrează la organul de poliţie rutieră pînă la revocarea sau înlocuirea măsurii preventive aplicate.

După primirea hotărîrii privind trimiterea sub supraveghere a militarului, conform art.183 din Codul de procedură penală, comandantul unităţii militare aduce la cunoştinţa prevenitului obligaţiile impuse de măsura preventivă aplicată şi consecinţele nerespectării ei. Comandantul unităţii militare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, asigură prezenţa prevenitului la efectuarea acţiunilor procesuale.

După transmiterea minorului sub supraveghere, în conformitate cu art.184 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată trimite citaţie persoanelor sub a căror supraveghere se afla minorul pentru asigurarea prezenţei minorului la efectuarea acţiunilor procesuale.

(1) La liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a prevenitului, în conformitate cu art.191 şi 192 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată trimite organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială domiciliază prevenitul hotărîrea sa pentru asigurarea respectării de către acesta a obligaţiilor stabilite. În acest scop, reprezentantul organului afacerilor interne periodic face vizite la domiciliul prevenitului, întreţine legături cu prevenitul şi membrii familiei lui, după necesitate solicită de la aceştia informaţie despre locul aflării prevenitului.

(2) Daca, în urma controlului efectuat, se stabileşte că prevenitul a încălcat obligaţiile stabilite, organul afacerilor interne sesizează judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată şi prezintă raportul cu rezultatele controlului efectuat pentru a se proceda conform prevederilor art.191 alin.(5) sau art.193 şi 194 din Codul de procedură penală.

(3) Dacă persoana liberată provizoriu are nevoie să părăsească domiciliul în legătură cu circumstanţe personale excepţionale, ea adresează o cerere motivată judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată care a dispus măsura preventivă. În caz de acceptare a cererii, persoana poate părăsi domiciliul pe perioada indicată în hotărîrea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată. Hotărîrea se aduce la cunoştinţa organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului. După revenirea la domiciliu, prevenitul este obligat să încunoştinţeze despre aceasta organul care a acceptat cererea şi organul afacerilor interne.

(1) Judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată care a dispus aplicarea măsurii preventive a arestării la domiciliu trimite organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului hotărîrea sa pentru asigurarea executării acesteia. Reprezentantul organului afacerilor interne face vizite la domiciliul prevenitului, duce discuţii cu prevenitul şi cu membrii familiei lui. Organul afacerilor interne verifică funcţionarea mijloacelor electronice de control în cazul aplicării interdicţiei prevăzute în art.188 alin.(4) pct.2) din Codul de procedură penală şi asigură sechestrarea corespondenţei şi interceptarea comunicărilor conform prevederilor art.133–137 din Codul de procedură penală.

(2) În cazul în care prevenitul nu răspunde la apelurile telefonice de control, un reprezentant al organului afacerilor interne soseşte imediat la domiciliul prevenitului pentru verificarea cauzei. În cazul în care se depistează că mijloacele electronice de control, reţeaua telefonică sau aparatul de telefon sînt defectate, reprezentantul organului afacerilor interne ia măsurile necesare de înlăturare a acestor defecte, asigurînd supravegherea prevenitului. În aceste cazuri, precum şi în cazul în care se stabileşte că prevenitul a încercat să deterioreze intenţionat mijloacele electronice de control, reprezentantul organului afacerilor interne întocmeşte un proces-verbal, care se semnează de către prevenit.

(3) Dacă va depista încălcarea condiţiilor arestării la domiciliu, reprezentantul organului afacerilor interne trimite judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată un raport, cu anexarea rezultatelor controlului efectuat, pentru a se lua măsuri în conformitate cu art.188 alin.(8) din Codul de procedură penală.

(4) Dacă persoana aflată sub arest la domiciliu are nevoie să părăsească domiciliul în legătură cu circumstanţe personale excepţionale, ea adresează o cerere motivată judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată care a dispus măsura preventivă. În caz de acceptare a cererii, persoana poate părăsi domiciliul pe perioada indicată în hotărîrea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată. Hotărîrea se aduce la cunoştinţa organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului. După revenirea la domiciliu, prevenitul este obligat sa încunoştinţeze despre aceasta organul care a acceptat cererea şi organul afacerilor interne.

(1) Persoanele faţă de care a fost aplicată arestarea preventivă sînt deţinute în penitenciare.

(2) În cazul ordonării expertizei în temeiurile prevăzute în Codul de procedură penală, precum şi în cazul necesităţii acordării unei asistenţe medicale de urgenţă, persoanele indicate în alin.(1) al prezentului articol pot fi internate în instituţiile curative ale sistemului penitenciar, iar în cazuri excepţionale – în instituţiile curative ale Ministerului Sănătăţii, asigurîndu-li-se paza necesară.

(1) Asigurarea ordinii de deţinere sub arest a preveniţilor revine administraţiei locurilor de arest preventiv.

(2) Administraţia locurilor de arest preventiv îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prezentul cod, cu Codul de procedură penală, cu Legea cu privire la sistemul penitenciar şi cu alte acte normative. Regulamentul de ordine interioară a locului de arest preventiv se aprobă de Ministerul Justiţiei.

(3) La cererea organului de urmărire penală, a judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată, administraţia locului de arest preventiv transmite prevenitul subdiviziunii de escortă a poliţiei judiciare pentru a fi adus în faţa autorităţii respective.

(1) În locurile de arest preventiv sînt deţinute persoanele arestate în temeiul hotărîrii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată.

(2) În locurile de arest preventiv pot fi deţinute, de asemenea:

a) persoanele condamnate la pedeapsa închisorii şi la pedeapsa detenţiunii pe viaţă în privinţa cărora hotărîrea nu este definitivă;

b) persoanele condamnate la pedeapsa închisorii şi la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pînă la trimiterea lor sub escortă în locurile de executare a pedepsei;

c) persoanele lăsate, în modul stabilit de legislaţie, în locul de arest preventiv pentru a îndeplini lucrări de deservire gospodărească;

d) persoanele lăsate în locul de arest preventiv sau transferate în acest loc din locurile de executare a pedepsei pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală în procese penale ori în legătură cu judecarea cauzelor în instanţele de judecată;

e) condamnaţii escortaţi aflaţi în tranzit.

(3) Persoanele indicate la alin.(2) lit. a), b), d) şi e) al prezentului articol sînt deţinute în locurile de arest preventiv în modul stabilit de prezentul titlu.

(1) Dispoziţiile capitolului XXIV din prezentul cod referitoare la condiţiile de deţinere, la drepturile şi obligaţiile persoanelor condamnate, la activităţile socioeducative, la stimulări şi sancţiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător persoanelor aflate sub arest preventiv în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentului titlu.

(2) Administraţia locurilor de arest preventiv asigură exercitarea drepturilor prevenitului stabilite în Codul de procedură penală şi în alte acte normative.

(3) Preveniţii se deţin în camere comune, cu respectarea cerinţelor deţinerii separate prevăzute în art.329 din prezentul cod. În cazuri excepţionale, în scopul asigurării securităţii preveniţilor, se admite instalarea lor în încăperi separate.

(4) Preveniţii nu au dreptul la întrevederi de lungă durată.

(5) Preveniţii, cu acordul lor, pot fi antrenaţi la muncă pe teritoriul locului de arest preventiv. Remunerarea muncii preveniţilor se face în modul stabilit de legislaţia muncii. Preveniţii pot fi antrenaţi la munci neremunerate pentru îngrijirea şi amenajarea locului de arest preventiv, a căror durată nu poate depăşi 2 ore pe zi şi 6 ore pe săptămînă.

(6) Preveniţilor li se aplică sancţiuni disciplinare, ţinîndu-se cont de durata arestării preventive. Preveniţii adulţi pot fi plasaţi în carceră pe cel mult 10 zile, iar preveniţii minori – pe cel mult 5 zile.

(1) Administraţia locurilor de arest preventiv completează pentru fiecare persoană arestată preventiv dosarul personal prevăzut în art.219 alin.(2) din prezentul cod.

(2) Dosarul personal al persoanei arestate preventiv cuprinde:

a) datele şi actul de identitate ale persoanei arestate preventiv;

b) fotografii din faţă şi din profil;

c) copia de pe hotărîrea prin care s-a dispus arestarea preventivă sau prelungirea arestării preventive;

d) mandatul de arestare;

e) anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea arestării preventive;

f) cazierul judiciar;

g) fişa dactiloscopică;

h) documentele întocmite în urma examenelor medicale prevăzute la art.251 din prezentul cod;

i) documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art.228 din prezentul cod;

j) documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia locului de arest preventiv cu privire la exercitarea drepturilor persoanei arestate preventiv;

k) documentele referitoare la aplicarea sancţiunilor disciplinare în timpul executării arestării preventive;

l) alte documente întocmite în timpul executării arestării preventive.

(3) Persoana arestată preventiv şi apărătorul acesteia au acces, în prezenţa persoanei anume desemnate de conducătorul locului de arest preventiv, la dosarul personal.

(4) Instanţa de judecată are acces la dosarul personal al persoanei arestate preventiv.

(5) Dosarul personal poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este cerut de organele abilitate, numai cu acordul persoanei arestate preventiv şi al judecătorului.

(6) Datele cu caracter personal ale persoanelor arestate preventiv sînt confidenţiale, potrivit legii.

Administraţia locului de arest preventiv întocmeşte:

a) registrul de evidenţă a primirii persoanelor arestate preventiv, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora la care persoana arestată a fost primită în locul de arest preventiv;

b) registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor arestate preventiv;

c) alte registre de evidenţă a persoanelor arestate preventiv.

(1) În locurile de arest preventiv se deţin separat:

a) femeile – de bărbaţi;

b) minorii – de adulţi;

c) persoanele care pentru prima dată se află sub arest preventiv – de persoanele care anterior au fost deţinute în penitenciare;

d) persoanele bănuite, învinuiţii sau inculpaţii de săvîrşirea infracţiunii – de bănuiţii, învinuiţii sau inculpaţii pentru participaţie la aceeaşi infracţiune;

e) persoanele bănuite sau învinuite de comiterea unor infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave – de celelalte persoane;

f) persoanele care pînă la arestare au deţinut funcţii de răspundere în autorităţile publice – de celelalte persoane;

g) persoanele care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţate cu răzbunarea – de celelalte persoane;

h) persoanele bolnave de boli infecţioase sau care necesită o îngrijire şi supraveghere medicală specială – de celelalte persoane;

i) persoanele condamnate de persoanele aflate sub arest preventiv.

(2) Persoanele lăsate, în modul stabilit de lege, în izolatorul de urmărire penală pentru îndeplinirea lucrărilor de deservire gospodărească a instituţiei se deţin în încăperi separate, izolat de persoanele aflate sub arest preventiv.

(1) Temeiuri pentru eliberarea persoanei aflate sub arest preventiv sînt:

a) înlocuirea sau revocarea măsurii preventive;

b) liberarea provizorie;

c) încetarea de drept a măsurii preventive în condiţiile art.195 din Codul de procedură penală.

(2) Eliberarea persoanei aflate sub arest preventiv se face de către şeful locului de arest preventiv în temeiul hotărîrii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată. La expirarea termenului de ţinere sub arest, eliberarea persoanei aflate sub arest preventiv se face în temeiul deciziei şefului locului de arest preventiv.

(3) Hotărîrea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată cu privire la eliberarea persoanei aflate sub arest preventiv urmează a fi executată imediat după primirea ei la locul de arest preventiv. În cazul în care termenul de arest nu a fost prelungit sau a expirat termenul maxim de ţinere sub arest, prevenitul este eliberat în ziua şi la ora expirării termenului de ţinere sub arest preventiv, dacă nu este primită pentru executare hotărîrea judecătorească de condamnare la închisoare sau detenţiune pe viaţă. Persoanelor eliberate li se înmînează actele, obiectele, banii păstraţi la conturile lor de peculiu, precum şi un certificat în care se indică termenul aflării sub arest preventiv şi temeiurile eliberării.

Hotărîrile cu caracter contravenţional se execută în modul prevăzut în titlul V din prezentul cod, cu derogările stabilite în prezentul titlu.

(1) Trimiterea spre executare a hotărîrilor privind aplicarea sancţiunii administrative, cu excepţia sancţiunii avertismentului, revine instanţei de judecată sau persoanei cu funcţie de răspundere care a adoptat hotărîrea.

(2) Hotărîrile judecătoreşti privind aplicarea sancţiunii arestului contravenţional faţă de persoanele care nu se află sub arest se expediază organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domiciliul contravenientului pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat.

(3) În cazul pronunţării cîtorva hotărîri privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale referitor la una şi aceeaşi persoană, fiecare hotărîre se execută separat.

(1) Executarea sancţiunii avertismentului se asigură de către instituţia sau organul care a adoptat hotărîrea.

(2) Executarea sancţiunii amenzii, privării de dreptul special, muncii neremunerate în folosul comunităţii şi a sancţiunilor aplicate persoanelor juridice se asigură de către oficiul de executare.

(3) Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se asigură de către penitenciare.

(4) Instituţiile şi organele prevăzute la alin.(1)–(3) ale prezentului articol comunică instanţei de judecată, în termen de 5 zile, despre executarea hotărîrilor cu caracter contravenţional.

(5) Acţiunile ori inacţiunea instituţiei sau organului care asigură executarea hotărîrilor cu caracter contravenţional pot fi contestate în modul stabilit de lege.

Hotărîrea de aplicare a sancţiunii avertismentului se remite contravenientului, contra semnătură, de către organul care a adoptat hotărîrea cu privire la sancţionare.

Sancţiunea amenzii contravenţionale se execută în condiţiile capitolului XVIII din prezentul cod.

Sancţiunea privării de dreptul special se execută în condiţiile capitolului XIX din prezentul cod.

(1) Sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii se execută în condiţiile capitolului XXI din prezentul cod.

(2) În caz de eschivare a contravenientului de la executarea sancţiunii, oficiul de executare înaintează instanţei de judecată un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu o altă sancţiune, în conformitate cu prevederile legislaţiei contravenţionale.

(1) Sancţiunea arestului contravenţional se execută în condiţiile stabilite pentru regim iniţial într-un penitenciar de tip semiînchis, conform prevederilor capitolului XXIV din prezentul cod.

(2) Nu se admite aplicarea armei de foc în privinţa contravenienţilor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.242 din prezentul cod.

Amînarea executării sancţiunii contravenţionale şi liberarea de executare a sancţiunii contravenţionale se efectuează în modul stabilit de legislaţia contravenţională.

(1) Prin stingerea executării sancţiunii contravenţionale se stinge raportul juridic de executare a sancţiunii contravenţionale, adică obligaţia contravenientului de a executa sancţiunea contravenţională şi dreptul organului de stat de a cere executarea sancţiunii contravenţionale.

(2) Stingerea executării sancţiunii contravenţionale se efectuează în temeiurile prevăzute în art.295 din prezentul cod.

Executarea de către persoane juridice a sancţiunilor contravenţionale se efectuează în condiţiile capitolului XXIX din prezentul cod.

Prezentul cod intră în vigoare la 1 iulie 2005, cu următoarele excepţii:

a) prevederile cu privire la Comitetul pentru Plîngeri intră în vigoare la 1 ianuarie 2006;

b) prevederile ce reglementează cerinţele regimului de deţinere în penitenciare a persoanelor care execută pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă intră în vigoare pe măsura creării condiţiilor necesare, dar nu mai tîrziu de 1 ianuarie 2013;

c) prevederile titlului VII intră în vigoare la data abrogării Codului cu privire la contravenţiile administrative.

(1) Dispoziţiile cărţii întîi a prezentului cod se completează cu prevederi din Codul de procedură civilă.

(2) Hotărîrile cu caracter civil aflate pe rol la executorii judecătoreşti se execută conform procedurii prevăzute de prezentul cod.

La data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă:

a) Titlul V al Codului de procedură civilă aprobat prin Legea R.S.S.Moldoveneşti din 26 decembrie 1964;

b) Codul de executare a sancţiunilor de drept penal nr.1524-XII din 22 iunie 1993;

c) Legea nr.1226-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la arestarea preventivă.

Guvernul:

a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezentul cod;

b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezentul cod şi va asigura elaborarea actelor normative necesare pentru punerea în aplicare a acestuia.