(1) Pot fi numiţi tutori (curatori) o singură persoană fizică sau soţul şi soţia împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin. (4) şi au consimţit expres.
(2) La numirea tutorelui (curatorului) se iau în considerare calităţile morale şi alte calităţi personale, posibilităţile candidatului de a-şi îndeplini obligaţiile de tutore (curator), relaţiile lui şi ale membrilor familiei lui cu copilul.
(3) Numirea tutorelui la copilul care a atins vîrsta de 10 ani se face numai cu acordul copilului.
(4) Nu poate fi numită tutore (curator) persoana:
a) minoră;
b) declarată incapabilă sau cu capacitate de exerciţiu limitată;
c) decăzută din drepturile părinteşti;
d) declarată incapabilă de a fi tutore (curator) din cauza stării de sănătate;
e) care a fost adoptator, dar adopţia a fost anulată din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator;
f) căreia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi persoana cu rele purtări;
g) ale cărei interese vin în conflict cu interesele persoanei puse sub tutelă (curatelă);
h) înlăturată, prin act autentic sau prin testament, de către părintele care exercita singur, pînă la momentul morţii, ocrotirea părintească;
i) care, exercitînd o tutelă (curatelă), a fost îndepărtată de la ea;
j) care suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
k) care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internat copilul asupra căruia se instituie tutela (curatela);
l) care nu are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova.