(1) T.V.A. nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor şi pentru livrările de mărfuri, servicii efectuate de către subiecţii impozabili, ce constituie rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova:
1) locuinţa, pămîntul şi terenul pe care se găseşte locuinţa, arenda acestora, dreptul de livrare şi arendare a acestora, cu excepţia plăţilor de comision aferente tranzacţiilor respective;
2) produsele alimentare şi nealimentare pentru copii, conform listei aprobate în legea bugetului pe anul respectiv;
3) proprietatea de stat, răscumpărată în procesul privatizării;
4) instituţiile preşcolare, cluburile, sanatoriile şi alte obiecte cu destinaţie social-culturală şi de locuit, precum şi drumurile, reţelele şi substaţiile electrice, reţelele de gaz, instalaţiile pentru extragerea apelor subterane şi alte obiecte similare transferate gratuit autorităţilor publice (sau, în baza deciziei lor, întreprinderilor specializate care folosesc şi exploatează obiectele respective conform destinaţiei), precum şi cele transmise întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de către autorităţile publice; lucrările de construcţie a caselor de locuit, efectuate cu atragerea mijloacelor bugetare de toate nivelurile şi a fondurilor extrabugetare cu destinaţie specială, cu condiţia că mijloacele respective constituie nu mai puţin de 40% din valoarea acestor lucrări; lucrările efectuate în perioada de realizare a programelor (proiectelor) social-economice cu destinaţie specială în domeniul construcţiei caselor de locuit;
5) mărfurile, serviciile instituţiilor de învăţămînt, legate de procesul instructiv de producţie şi educativ, cu condiţia alocării mijloacelor obţinute din livrarea acestor mărfuri, servicii în scopuri de instruire generală; serviciile de pregătire şi perfecţionare a cadrelor; serviciile de instruire a copiilor şi adolescenţilor în cercuri, secţii, studiouri; serviciile prestate copiilor şi adolescenţilor cu folosirea instalaţiilor sportive; serviciile legate de întreţinerea copiilor în instituţii preşcolare;
6) serviciile (acţiunile) întreprinse de către autorităţile abilitate, pentru care se aplică taxa de stat; toate tipurile de activităţi legate de taxele şi plăţile încasate de stat pentru acordare de licenţe, înregistrare şi eliberare de brevete, precum şi taxele şi plăţile încasate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de alte autorităţi abilitate, de către persoanele cu funcţii de răspundere în cazul acordării anumitor drepturi persoanelor juridice şi fizice; serviciile acordate de către membrii colegiului de avocaţi; serviciile legate de exploatarea subsolului; arendarea fondului forestier şi serviciile legate de folosirea resurselor naturale, pentru care se efectuează plăţi la buget şi în fondurile extrabugetare;
7) serviciile legate de operaţiunile de acordare de licenţe şi eliberare de brevete (cu excepţia celor de intermediere), referitoare la obiectele proprietăţii industriale, precum şi obţinerea drepturilor de autor;
8) proprietatea confiscată, proprietatea fără stăpîn, proprietatea trecută în posesiunea statului cu drept de succesiune, proprietatea întreprinderilor declarate falimentare; comorile;
9) serviciile legate de îngrijirea bolnavilor şi bătrînilor, precum şi mărfurile, din contul organizaţiilor de binefacere, destinate pregătirii pachetelor pentru bătrînii nevoiaşi şi distribuite lor gratuit;
10) serviciile medicale contra plată efectuate de către persoanele juridice şi fizice cărora, conform legislaţiei, le este permisă practicarea medicinei; medicamentele, atît indicate în Nomenclatorul de stat de medicamente, cît şi autorizate de Ministerul Sănătăţii, precum şi materia primă medicamentoasă şi alte materiale utilizate la prepararea medicamentelor, autorizate de Ministerul Sănătăţii, cu excepţia mijloacelor cosmetice; articolele de uz medical, articolele ortopedice şi de protezare şi tehnica medicală, biletele de tratament (inclusiv cele fără cazare) şi de odihnă în staţiunile balneoclimaterice, biletele turistice şi de excursie, fără costul serviciilor de intermediere legate de procurarea acestora; mijloacele tehnice, inclusiv transportul auto, folosit exclusiv în scopuri legate de profilaxia invalidităţii şi reabilitarea invalizilor;
11) produsele de fabricaţie proprie ale cantinelor studenţeşti, şcolare şi ale cantinelor altor instituţii de învăţămînt, ale spitalelor şi instituţiilor preşcolare, ale cantinelor care aparţin altor instituţii şi organizaţii din sfera social-culturală finanţate, parţial sau în întregime, de la buget, precum şi ale cantinelor specializate în alimentarea bătrînilor nevoiaşi din contul organizaţiilor de binefacere;
12) serviciile financiare:
a) acordarea sau transmiterea creditelor, garanţiilor de credit, alte garanţii ale operaţiilor în numerar şi de creditare, inclusiv gestionarea împrumuturilor, creditelor sau garanţiilor de credit din partea creditorilor (operaţiile de creditare, de virament, fiduciare, legate de creditare, de decontări de casă, căutarea sumelor care nu au intrat în cont, deschiderea, închiderea şi reîntocmirea conturilor);
b) operaţiile legate de evidenţa conturilor de depozit, inclusiv a conturilor de depunere, de decontare şi bugetare, viramentele, titlurile de creanţă, cecurile şi alte instrumente financiare, cu excepţia veniturilor de pe vînzarea mărfurilor în cazul nerambursării creditului, din acordarea serviciilor informaţionale, de consultanţă şi de expertiză, din procurarea şi arendarea locurilor de broker la bursă, din darea în arendă, inclusiv în baza leasingului, inclusiv leasingul financiar, din serviciile de încasare şi livrare a banilor în numerar clienţilor, din serviciile de primire la păstrare şi transferare a valorilor de preţ, a banilor în numerar, a hîrtiilor de valoare şi a documentelor, a veniturilor de la operaţiile fiduciare de gestionare a bunurilor clienţilor, de la lichidarea bunurilor întreprinderilor care au dat faliment, din aprovizionarea contra plată a clienţilor cu documentaţia normativă;
c) operaţiile legate de circulaţia valutei, mijloacelor băneşti, bancnotelor, care constituie un mijloc legal de plată (cu excepţia celor folosite în scopuri numismatice);
d) operaţiile legate de emiterea acţiunilor, obligaţiunilor, cambiilor şi altor hîrtii de valoare, inclusiv operaţiile comerciale şi de intermediere pe piaţa hîrtiilor de valoare, operaţiile registratorilor independenţi;
e) operaţiile legate de instrumentele financiare derivate, de acordurile forward, de opţiuni şi de alte operaţii financiare;
f) serviciile legate de gestionarea fondurilor investiţionale şi fondurilor nestatale calificate de pensii;
g) operaţiile de asigurare şi reasigurare, cu excepţia serviciilor prestate de misiţii de asigurare;
13) serviciile poştale, inclusiv distribuirea pensiilor, subvenţiilor, indemnizaţiilor;
14) serviciile legate de jocurile de noroc prestate de către subiecţii care desfăşoară activitate de întreprinzător în sfera jocurilor de noroc (inclusiv cu folosirea jocurilor automate), cu excepţia serviciilor a căror valoare, în totalitate sau parţial, a fost inclusă în miză sau în plata pentru intrare şi a altor servicii prestate spectatorilor sau participanţilor; loteriile;
15) lucrările de cercetări ştiinţifice şi de construcţie experimentale, efectuate din contul mijloacelor bugetare;
16) serviciile rituale prestate de birourile de pompe funebre, de cimitire şi crematorii; ritualurile şi ceremoniile efectuate de organizaţiile religioase;
17) serviciile legate de închirierea spaţiului locativ şi cazarea în cămine; serviciile comunale acordate populaţiei: alimentarea cu apă, canalizarea, alimentarea cu energie termică (aprovizionarea centralizată cu căldură şi apă caldă), salubrizarea, serviciile legate de folosirea ascensorului;
18) serviciile prestate de transportul în comun urban şi interurban (cu excepţia taximetrelor cu numărul de pasageri nu mai mare de 4), precum şi serviciile prestate de transportul de pasageri suburban auto, feroviar şi fluvial;
19) seminţele amelioratorului, de prebază şi de bază de soiuri şi hibrizi omologaţi, destinate înmulţirii şi implementării unor noi tehnologii; materialul de înmulţire viticol şi materialul săditor pomicol şi viticol de prebază, de bază şi certificat, destinat înfiinţării de plantaţii-mamă; animalele de rasă (inclusiv tineretul de o zi); ouăle incubabile; materialul genetic pentru piscicultură; adaosurile nutritive (şroturi de soia, făină de peşte, drojdii, fosfaturi de calciu, lizină, enzime şi premixe proteico-vitamino-minerale); vitaminele şi provitaminele; antibioticele; vaccinele veterinare; azotul lichid; pesticidele; îngrăşămintele minerale;
20) energia electrică importată şi livrată către reţelele de distribuţie sau importată de acestea, cu excepţia serviciilor de transport al energiei electrice importate;
21) metalele preţioase şi pietrele preţioase, în orice formă şi în orice stare, inclusiv deşeurile care conţin metale preţioase şi pietre preţioase, procurate de Vistieria de Stat;
22) serviciile ce ţin de autentificarea drepturilor deţinătorilor de teren;
23) producţia de carte şi publicaţiile periodice vizînd domeniile culturii, religiei, educaţiei, ştiinţei şi învăţămîntului, precum şi serviciile de redactare, editare şi executare poligrafică a producţiei de carte şi a publicaţiilor periodice ce ţin de domeniile menţionate (cu excepţia celor cu caracter publicitar şi erotic).
(2) T.V.A nu se aplică:
a) mărfurilor, la introducerea pe teritoriul vamal şi plasarea în regimurile vamale de tranzit, depozit vamal, transformare sub supraveghere vamală, depozit vamal liber, nimicire, renunţare în folosul statului;
b) mărfurilor autohtone, plasate în regimul vamal de reimport sau de perfecţionare pasivă la introducerea pe teritoriul vamal;
c) mărfurilor plasate în regimurile vamale magazin duty free (magazin de mărfuri neimpozabile), de admitere (neadmitere) provizorie.
(3) Mărfurilor străine li se aplică T.V.A. la introducerea acestora pe teritoriul vamal şi plasarea lor în regimul vamal de perfecţionare activă, cu restituirea ulterioară a sumelor T.V.A achitate la scoaterea de pe teritoriul vamal a produselor rezultate din prelucrare.
(4) La scoaterea mărfurilor străine de pe teritoriul vamal, plasate în regimul vamal de reexport, se restituie suma T.V.A achitată la introducerea acestora pe teritoriul vamal.
(5) T.V.A. nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor importate, destinate acordării de asistenţă în caz de calamitate naturală, de conflict armat şi în alte situaţii excepţionale, precum şi pentru livrările de mărfuri definite ca ajutoare umanitare, în modul stabilit de Guvern.
(6) T.V.A. nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor importate, destinate magazinelor ce deservesc în exclusivitate misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate lor în Republica Moldova şi personalul acestora.
(7) T.V.A. nu se aplică materiei prime, materialelor, articolelor de completare şi accesoriilor necesare procesului de producţie, importate de întreprinderile Societăţii Orbilor, Societăţii Surzilor şi Societăţii Invalizilor.
(8) T.V.A. nu se aplică producţiei atelierelor curative de producţie (de muncă) de pe lîngă spitalele de psihiatrie ale Ministerului Sănătăţii, în care muncesc persoane handicapate.